Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

DOCTORII SI-AU INVINS MINISTRUL

Medicii au scă pat de obligația de a se pensiona anticipat, așa cum prevede Legea reformei în Sănătate. Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a analizat o petiție referitoare la pensionarea medicilor la vârsta de 57 de ani, femeile, respectiv 62 de ani, bărbații. S-a avut în vedere faptul că actul normativ anterior care făcea referire la vârsta de pensionare prevedea o vârstă unică de pensionare pentru medicii femei și bărbați, respectiv 65 de ani, precum și faptul că accesul în cariera de medic presupune pregătirea superioară timp de 6 ani și efectuarea rezidențiatului. Ca urmare, s-a constatat existența unor dispoziții legale discriminatorii în diferențierea care se face între vârsta de pensionare a medicilor femei și cea a medicilor bărbați. Totodată s-a constatat că există o discriminare chiar în Legea pensiilor, „care instituie vârste de pensionare diferite pentru femei și bărbați, fără a oferi femeilor posibilitatea Continuă rii activității profesionale, dacă acestea optează în sensul menționat. Scandalul a fost pe cale să izbucnească și în județul nostru, dar deputații au adoptat proiectul de lege privind prevenirea și combaterea formelor de discriminare, votând pedepsirea discriminărilor. Astfel, ministrul Nicolăescu a fost obligat de Consiliul pentru Combaterea Discriminării să renunțe la pensionarea anticipată a medicilor.Textul adoptat de deputați prevede că prin discriminare se înțelege orice excludere, deosebire, restricție sau preferință pe bază de rasă, etnie, vârstă, sex, preferințe sexuale, convingeri, limbă, religie, infectare cu HIV, precum și alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Comportamentul discriminatoriu atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală, După caz, legea stabilind și amenzi contravenționale pentru acest tip de comportament, cu sume cuprinse între 400 RON și 4.000 RON – dacă vizează persoanele fizice și cu sume cuprinse între 800 RON și 8.000 RON – dacă vizează un grup de persoane sau o comunitate. În cazul în care o persoană face acuzații de discriminare, probațiunea este partajată astfel: persoana interesată are obligația de a dovedi existența unor fapte care permit a se presupune existența unei discriminări, iar persoanei împotriva că reia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că faptele nu constituie discriminare.