Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Din spitalele judetene vor „disparea” 170 de paturi

    ” Noile prevederi ale pachetului privind reforma în sănătate, bulverseazăsistemul sanitar” măsura propusăde ministrul Nicolae Nicolăescu a creat cutremure mari în sistemul de sănătate românesc. Multe cadre medicale, sunt de părere că în prin reducerea numărului de paturi din spitale, își vor pierde slujba. Noua prevedere, urmărește de fapt, reducerea cheltuielilor din unitățile spitalicești. De asemenea, managerii de spitale, au obligația săaducă profit pentru unitățile pe care le conduc, iar soluția reducerii numărului paturilor, pare foarte la îndemână. Cea mai mare problemăeste că , deocamdată, nu se știe, cum vor reuși medicii săacopere toate nevoile pacienților, din moment ce s-a procedat la eliminarea unui număr mare de paturi

 

      Legea numărul 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, prevede ca numărul paturilor dintr-un spital, săfie raportat la numărul de locuitori. Cei care îndeplinesc funcția de manager, la spitale și alte unități sanitare, care au sub 300 de paturi, pot desfășura activitate medicalăîn unitatea spitalicească respectivă. Măsura propusăde ministrul Nicolae Nicolăescu a creat cutremure mari în sistemul de sănătate românesc. Multe cadre medicale, sunt de părere că în prin reducerea numărului de paturi din spitale, își vor pierde slujba. Noua prevedere, urmărește de fapt, reducerea cheltuielilor din unitățile spitalicești. De asemenea, managerii de spitale, au obligația săaducă profit pentru unitățile pe care le conduc, iar soluția reducerii numărului paturilor, pare foarte la îndemână. Cea mai mare problemăeste că , deocamdată, nu se știe, cum vor reuși medicii săacopere toate nevoile pacienților, din moment ce s-a procedat la eliminarea unui număr mare de paturi.   

      În prezent, în județul Vâlcea, există8 spitale. Dintre acestea 5 sunt unități spitalicești generale, iar 3 de monospecialitate. În această categorie se încadreazăspitalul de pneumofitziologie Mihăești, spitalul de psihiatrie Drăgoești, cel de Obstetrică -Gineclogie Rm. Vâlcea cu un număr de 1892 de paturi acuți, ceea ce reprezintăo medie de 4,3 paturi la 1000 de locuitori și 530 pentru cronici, adică 1,26 paturi la 1000 de locuitori. Trebuie precizat că 7 din cele 8 spitale din județ nu au contract cu Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) și necesităcosturi de întreținere foarte mari. În plus, județul nostru are 2 unități medico-sociale: Lădești (30 de paturi) și Sinești 30. De menționat că doar unitatea de la Lădești este finanțatăde Consiliul Județean, începând cu luna iunie a anului 2006.  însă , în prezent, cea mai mare problemăcu care se confruntă sistemul sanitar vâlcean este deficitul de medici din ambulatoriile spitalelor. Deficitul despre care aminteam, priveazăspitalele de consultarea pacienților în ambulatoriul de specialitate al spitalelor cât și de contractare a serviciilor ambulatorii. Existăînsă și o explicație Majoritatea furnizorilor de servicii de acest gen, se pare, se orienteazăcu precă dere că tre unitățile spitalicești din municipiu și mai puțin că tre cele din județ. Angajații Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vâlcea spun că a devenit o necesitate angajarea de medici tineri și competenți în spitalele vâlcene.

      Cea mai veche secție a SJ a fost construităîn 1930 și a avut unitate hotelieră

      Spitalul Județean de UrgențăVâlcea are, în prezent, 1249 de paturi, din care 145 pentru cronici, iar în ambulatoriul de specialitate al spitalului, există30 de cabinete cu 41 de medici.  Cea mai veche secție a spitalului este cea de recuperare și fiziobalnelogie că limănești, care a fost construităîn anul 1930 și are a că rei destinație inițialăa fost de hotel. Imobilul în speță, necesităreperații majore, însă având în vedere că nu demult clădirea a fost revendicată, nu se pot acorda suficiente fonduri reabilitarea acesteia. Și ambulatoriul de specialitate din cadrul Spitalului de Urgențănecesităo serie de reparații majore. În ceea ce privește propunerile de reorganizare a numărului total de paturi din unitatea spitalicească de care aminteam, precizăm că se dorește reducerea acestora cu 94 din cele 1160 existente la ora actuală. De menționat, că în luna aprilie 2006, Ministerul Sănătății și Familiei (M.S.F), condus de Eugen Nicolăescu a aprobat desființarea Centrului de Sănătate Lădeși și preluarea clădirilor și personalului de că tre unitatea medico-socialăLădești, unitate finanțatăde Consiliul Județean și Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Vâlcea.

      Directorul interimar al Spitalului Județean de UrgențăVâlcea, Georgeta Săliște nu știe prea multe despre prevederile din noul pachet de legi privind reforma în sănătate. Ea spune că paturile se reduc în funcție de indicatorii de performanțăla fiecare secție în parte. „Avem secții în care indicatorii nu au fost realizați. Și aici, mărefer, la secțiile de gastroenterologie, endocrinologie, ORL și oftalmologie. Este normal săse reducă numărul de paturi, atâta timp cât spitalele nu reușesc săacorde servicii  medicale de calitate. Nu existăo deficiențăa cadrelor medicale, deoarece, în ultima perioadă s-au organizat concursuri, iar posturile vacante au fost ocupate” a spus directorul interimar al spitalului. În opinia sa, spitalul pe care-l conduce, nu are probleme prea mari, deși știm cu toții că aici mai sunt foarte multe lucruri de pus la punct.           

      Medicii tineri fug de spitalul din Drăgășani

      Clădirea în care funcționeazăacum Spitalul de Obstetrică -Ginecologie Vâlcea, a fost construităîn anul 1984 și prezintăun grad de uzurăde 50%, necesitând mai multe reparații. Structura numărului de paturi acceptatăde M.S.F este de 193 din care se dorește reducerea a 17. În plus, este nevoie de înființarea ambulatoriului de specialitate de spital, care săcuprindăcabinete de obstetrică -ginecologie.

      Spitalul municipal „Costache Nicolescu” din Drăgășani, are 270 de paturi și deservește pacienții din 17 localități și o populație de 73.638 de locuitori. Cea mai mare problemăa acestei unități spitalicești, este că ambulatoriul de specialitate are încadrați, în 15 cabinete, doar 4 medici. Un scurt istoric al clădirii spitalului, ne informeazăcă acesta are o structurăpavilionară. Aripa nouăa imobilului a fost construităîn anul 1979, iar cea veche, în perioada 1938-1939. Maternitatea este și ea destul de veche, datând din anul 1964. Spitalul din Drăgășani, are 256 de paturi, din care 19 au fost redistribuite, ca urmare a unei decizii luate de membrii Consiliului de Administrație a Spitalului, care au propus suplimentarea numărului de paturi la secția de psihiatrie. Datorităslabei organizări din anii trecuți, spitalul nu a reușit săbeneficieze de dotarea și finanțarea necesarăunei activități medicale corespunzătoare.

      Gheorghe Tănase, directorul interimar al Spitalului Drăgășani susține că nu este chiar de acord cu propunerea de reducere a paturilor, și asta pentru că ,  spune el, odatăcu reducerea numărului acestora foarte multe cadre medicale vor pleca. „În mare parte reușim săacoperim nevoile pacienților din spital, avem și cadre medicale , însă la chirurgie sunt probleme majore. În Policlinică avem puține cadre medicale și am pierdut și contractul cu CAS-ul. Astfel, toți bolnavii vin direct la spital. Pierdem foarte mulți bani. În ceea ce privește contractul cu Casa de Sănătate, pentru că s-au făcut economii mari în anii trecuți, acum avem doar 7,8 milioane lei vechi pentru un bolnav. Stăm foarte prost la capitolul aparaturămedicală, motiv pentru care medicii tineri refuzăsăse angajeze la noi, iar cei care vin pleacă repede” „“ne-a spus el. Datorităbugetului foarte mic al spitalului, directorul declarăcă pacienții sunt nevoiți săscoatăbani din buzunar pentru procurarea medicamentelor.

      Consiliul Județean nu a dat nici un ban pentru Centrul de Sănătate Sinești

      Spitalul din Horezu are 232 de paturi și întocmai celui din Drăgășani, deservește un număr de 17 localități și 67 de mii de locuitori. Suma necesarăpentru finalizarea construirii unui nou sediu pentru spitalul din Horezu este de 10 milioane RON. Unitatea spitalicească numără13 cabinete în ambulatoriul de specialitate cu doar 8 medici. Aici, se găsesc 150 de paturi și se propune reducerea lor cu 20. Menționăm că lucrările pentru finalizarea noului spital din Horezu, se aflăîn derulare de mai mulți ani, și se propune ca pentru urgentarea acestora, săse facă demersuri pentru atragerea de fonduri de la Consiliul Județean. De asemenea, se propune desființarea Centrului de Sănătate Sinești. Deși unitatea se aflăsub tutela Consiliului Județean, și a fost deja înființată, instituția nu catadicsește săo finanțeze.

      70 de paturi, atât numărăSpitalul Brezoi, care deservește nevoile a 23.284 de locuitori și 8 localități. Referitor la propunerile de reorganizare, putem spune că s-a decis ca numărul paturilor săfie micșorat cu 3. Directorul Spitalului Brezoi, Vasile Cerbu este de părere că din cauza sumelor mici alocate spitalelor din țarăși a inflației care este în continuăcreștere, s-a ajuns la situația ca salariile cadrelor medicale săreprezinte o sumăimportantădin bugetul unităților spitalicești. „Ni s-a cerut săreducem cheltuielile, iar soluția găsităde ei a fost micșorarea numărului de paturi. Referitor la spitalul pe care-l conduc, consider că numărul de paturi este bine pliat pe adresabilitatea zonei. Va trebui săgăsim soluții în alte părți. Pot spune că avem destule cadre medicale. Singurele secții unde avem câteva posturi vacante sunt medicalăși obstetrică -ginecologie. De asemenea, avem puțini angajați cu studii superioare. Ne-ar mai trebui un medic de laborator și un radiolog. Cea mai mare durere, este că , în aceste domenii, nu existăspecialiști. Sper ca CAS-ul săne deconteze toate serviciile medicale pe care le prestăm” a subliniat șeful spitalului. El a mai adăugat că unitatea spitalicească pe care o conduce, stăprost la capitolul aparaturămedicală.  

Una dintre cele mai vechi unități spitalicești din județ, este Spitalul de Pneumoftiziologie „Constantin Anastasatu” Mihăesti, construit în anul 1926, care a fost, la începuturile sale, conac. Restul pavilioanelor, au fost finalizate în 1949-1967. Acesta are 205 paturi, organizate în 3 secții. Structura propusăde M.S.F a fost de 198 de paturi, din care se va reduce un număr de 7.

      Spitalul de Psihiatrie Drăgotești are 130 de paturi și a fost construit în 1889. Prezintăun grad de uzurăde 40% și necesităreparații capitale. Spitalul va renunța la 5 paturi. Unitatea spitalicească Bălcești are 85 de paturi și deservește o populație de 45.290 mii de locuitori. Conducerea spitalului va renunța la 5 paturi. Per total, în județ, s-a făcut o reducere a numărului de paturi cu 170.

                                                                                 ” Olivia PÎRVU, Claudia STANCIU