” Dosariada distruge destine
Nu cred că există cineva care să fi anticipat cutremurul pe care-l va genera în societatea românească dosariada inițiată de societatea civilă. Politicieni, ziariști, universitari, preoți, rând pe rând, s-a cerut deconspirarea celor care au făcut pactul cu Diavolul și au semnat angajamente cu Securitatea. S-a făcut țăndări un veritabil reprezentant al credibilității în politică – Mona Muscă . Parlamentarii se perindă pe la CNSAS mai abitir ca afaceriștii de mucava pe la DNA. că lin Popescu-Tăriceanu, a declarat că toți liberalii care au semnat un angajament cu Securitatea vor fi excluși din partid, pe lîngă cazul Mona Muscă urmând a intra în discuția Delegației Permanente și cazurile Emilian Frîncu, Ioan Ghișe sau Nicolae Titu Gheorghiof. „S-a luat deja o hotărâre la nivelul Biroului Permanent ca toți cei care au angajament cu Securitatea să beneficieze de același tratament, adică să fie excluși”, a spus liderul liberal dâmbovițean. Surse din interiorul organizației județene liberale ne-au declarat că situația liderului lor de partid Emilian Frâncu – s-a lămurit, acesta fiind nevoit să-și dea demisia în următoarele săptămâni. Faptul că PNL îi va pune pe liber pe informatori este un semn bun. Iată că acei care au făcut pactul cu Securitatea, pot fi marginalizați. Nimeni nu le cere capul, nimeni nu le cere să ispășească o altă pedeapsă decât această minimă penitență. Ai greșit, fii decent și retrage-te din miezul societății. Este începutul unei curățiri morale de care este nevoie pentru a fixa clar setul de valori în care crede orice societate democratică . Ce se întâmplă acum în societatea românească , este de speriat. Degeaba prin Ucraina s-a prăbușit un avion. Degeaba luase foc nu știm ce stațiune grecească . Toate acestea, plus atacul platformei Orizont, au trecut pe planul doi. Este încă un semn că dosariada ne ține pe jar mai rău decât soarele verii. Dau în scris de pe acum: în campania pentru viitoarele alegeri europene (în primăvara 2007), pentru alegerile parlamentare (din 2008) sau pentru cele prezidențiale din 2009, această poveste cu dosare va oferi principala muniție. Ne vom ataca între noi mult mai dur decât ne-o fac iranienii.
Olivia Pirvu
Lasă un comentariu