Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Deputații nu vor să-și declare averile

Puțini deputați – și nu dintre cei mai cunoscuți – și-au întocmit declarațiile de avere de sfârșit de an pe care au obligația a le depune la Camera Deputaților. Mai exact, potrivit datelor făcute publice pe site-ul forului legislativ, doar 28 de deputați din cei 332 au depus în luna decembrie declarațiile de avere. De remarcat că , dintre aceștia, unii abia și-au preluat mandatul și au făcut declarația de avere obligatorie la instalarea în funcție (nici printre noii veniți entuziasmul nu a fost însă foarte mare, declarațiile nefiind decât de mai puțin de jumătate din cei 18 care au devenit deputați în ultima săptămânăa sesiunii parlamentare). Celor 28 li s-ar mai putea adăuga un număr de 23 de deputați care au întocmit și depus declarațiile de avere în luna noiembrie, imediat După intrarea în vigoare a modifică rilor la legea de organizare și funcționarea a Agenției Naționale de Integritate, când o parte dintre deputați au interpretat actul normativ în sensul în care acesta ar fi prevăzut indirect obligația reactualizării declarației (aceeași interpretare a fost datăși de Biroul Permanent al Senatului, care i-a obligat pe membrii Camerei superioare să-și reactualizeze declarațiile, deși legea ANI modificatăprevedea doar obligativitatea depunerii în termen de 15 zile de la intrarea ei în vigoare a declarațiilor de avere numai pentru categoriile de persoane care anterior apariției legii nu aveau această obligație). În fine, declarațiile de avere de pe site-ul Camerei Deputaților au mai fost actualizate și de cinci dintre foștii deputați care, devenind europarlamentari, au depus declarațiile obligatorii la finalul mandatului de deputat.