Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

De ce sa fie Emilian Francu mai smecher decat ceilalati securisti?

Nu pot spune că am rămas mutăde uimire, în momentul în care am aflat că deputatul liberal Emilian Frâncu a avut relații cu vechea Securitate. În fond, privindu-l mai bine, cred eu, realizezi că are un comportament politic, ce-l recomandădrept un individ dispus oricând delațiunii, pentru a promova în funcție. Așa a procedat și atunci. Mi-am propus, pentru a nu știu câta oară, sănu mai scriu un rând despre acest politician, ce insultăcu ușurințăjurnaliștii și care nu a reușit niciodatăsăacorde minimum de respect alegătorilor săi. Doar că nu am putut sărespect promisiunea făcutămie, nu din orgoliu prostesc sau spirit justițiar dus până la paroxism, ci, din simplul motiv, că Emilian Frâncu refuzăsăiasădin scena politică , deși, știe bine, a intrat de mult într-un con de umbră. Nu vrea sub nicio formă sălase locul, la cârma PNL Vâlcea, altora mai tineri, mai potenți.

         Emilian Frâncu a obosit, s-a dezumanizat, a devenit, dacă vreți, o umbrăa propriului trecut politic. De ce a recunoscut parlamentarul colaborarea cu Securitatea, ca poliție politică ? Un mister Oricum, nu pentru că se afla într-un moment de maximăsinceritate, nu pentru a arăta că deși a colaborat cu cei de la Secu Î, el e mai „curat” decât alții, ci pentru că i-a fost teribil de frică . Poate s-a gândit că dacă e fairplay, opinia publică nu-l va mai asimila cu securiștii. Greșeală. E la fel de securist ca toți ceilalți, chit că a fost „cinstit”.

         Chiar și în urma sincerității debordante de care a dat dovadăîn momentul în care a făcut publice relațiile sale cu poliția politică , Emilian Frâncu a redevenit el. Inconsecvent, tipul politicianului care încearcă mereu săpăcă lească , umblând cu jumătăți de adevăr. Puțini sunt cei care știu că   imediat După conferința de presăla care făceam referire cea în care a spus marele adevăr despre trecutul său dându-și, se pare seama, că a spus cam prea multe, Frâncu și-a negat afirmațiile. Nu a vrut sărecunoască nici în ruptul capului. Rușine! S-a comportat ca un laș, cuvânt ce-l enerveazăpână aproape de o crizănervoasă, atunci când se pronunțăîn raport cu felul său de a se comporta.

         Numai că , mai mulți colegi de-ai mei din presă, au fost destul de inteligenți (iatădomnule Emilian Frâncu că jurnaliștii nu sunt niște „dobitoci”, așa cum îi numiți dumneavoastră) sădea informația pe fluxul de știri. Iar Emilian Frâncu nu a avut decât să-și înghităcuvintele. Dar, altundeva vroiam săajung cu raționamentul

         Se vorbește, tot mai apăsat, în ultima perioadă despre o curățire adevăratăa clasei politice actuale. E bine. România are nevoie de ea, nu numai la nivel teoretic. E mare trebuințăde voci curate în viața politică actuală, mai ales acum când țara noastrăse pregătește săse integreze marii familii de state europene. Asta o știm cu toții. E un principiu, general valabil, în care crede orice român. Problema e că , până acum, au fost „curățate” interesat, selectiv, doar anumite personaje politice, care au colaborat cu Securitatea (cazul Mona Muscă este elocvent din acest punct de vedere). Nu spun că e greșit ce susține Tăriceanu și anume că toți liberalii care au avut relații cu cei de la Secu Î săpărăsească partidul. Perfect corect. Dar trebuie săfie o decizie aplicabilăîn cazul tuturor celor care au făcut poliție politică .

         Și mărefer aici, din nou, la Frâncu. Este absolut aberant lipsa de raționalitate din acest caz o vede chiar și un copil ca deputatul liberal sămai fie păsuit, o perioadă , doar așa pentru că nu s-a dovedit până acum că a semnat un angajament. Păi, dând gir în realitate, acestor supoziții, înseamnă că Emilian Frâncu a fost informator din purăplăcere, produsăde actul delațiunii, ceea ce este de două ori mai grav. Măîndoiesc, însă , că ar fi adevărat. Poate ar trebui că utat în altăparte Sigur are un angajament pe undeva. 

         Oricum ar fi, Emilan Frâncu trebuie sancționat pentru că este fost colaborator. E oare corect, ca prin furcile caudine, săfie trecuți doar anumiți parlamentari PNL, înlăturați din anumite interese ce se ascund, nouămuritorilor de rând? Nu, în mod cert, nu. Ar fi nedrept. Emilian Frâncu trebuie săprimească același tratament pentru colaborarea sa cu fosta Securitate. Dacă se face dreptatea trecutului, atunci săse facă până la capăt!