Acum, în preajma Crăciunului,
În cadrul unei ședințe ordinare a Consiliului Județean Vâlcea desfășuratămiercuri, 19 decembrie, s-a aprobat o hotărâre privind majorarea fondului de rezervăbugetarăla dispoziția consiliului județean și repartizarea acestuia unor unități administrativ-teritoriale aflate în situații de extremădificultate. În data de 3 decembrie, Primăria comunei Câineni a solicitat alocarea unui sprijin financiar în vederea achitării drepturilor salariale aferente lunilor noiembrie și decembrie 2007 atât pentru aparatul propriu, cât și pentru celelalte activități finanțate din bugetul propriu. Având în vedere că drepturile salariale aferente lunii decembrie se ridică în luna ianuarie 2008, s-a decis alocarea sumei de 200 milioane lei vechi pentru achitarea drepturilor salariale aferente lunii noiembrie 2007.
În urmăcu câteva zile, Primăria comunei Sutești a solicitat alocarea sumei de 350 milioane lei vechi pentru a achita o serie de lucrări de înlăturare a calamităților efectuate la drumul local Sutești, Pietroasa, Sutești-Verdea cât și la conducta de apăpotabilădin satul Boroșești, că tunul Geodești. Numai că cei din consiliul județean au decis alocarea sumei de doar 100 milioane lei vechi pentru plata parțialăa acestor lucrări, din fondul de rezervăbugetarăla dispoziția Consiliului Județean Vâlcea. Pe de altăparte, Primăria comunei Voineasa a solicitat sprijin financiar pentru plata salariilor pentru luna noiembrie și pentru procurarea de lemne de foc pentru unitățile din subordine. Consiliul județean a decis alocarea în acest sens a sumei de 200 milioane lei vechi din fondul de rezervăbugetarăla dispoziția Consiliului Județean Vâlcea.
Săptămâna trecută, Primăria orașului că limănești a solicitat un sprijin financiar în sumăde 1,6 miliarde lei vechi pentru decontarea lucrărilor de reparații la că minului Cultural Jiblea Nouă, în vederea creării unui spațiu adecvat destinat exercitării actului medical pentru dispensarul uman din că limănești cât și înființării unui punct farmaceutic și a unui spațiu necesar pentru bibliotecă . însă , consilierii județeni au aprobat alocarea sumei de doar 300 milioane lei vechi din fondul de rezervăbugetarăla dispoziția consiliului județean.
Direcția de Muncă și Protecție Socialăa Județului Vâlcea a comunicat zilele trecute consiliului județean faptul că Ministerul Muncii a suplimentat pentru județul Vâlcea transferurile pentru finanțarea drepturilor acordate persoanelor cu handicap pe anul 2007 cu suma de 1 miliard lei vechi, drepturi ce se acordăprin Direcția Generalăde asistență Socialăși Protecția Copilului Vâlcea. Pe de altăparte, același DGASPC Vâlcea face cunoscut că se impune rectificarea filei de buget ca urmare a faptului că drepturile salariale cuvenite personalului direcției pentru luna decembrie 2007 nu pot fi acordate în cursul acestei luni. Urmare acestui fapt, s-a decis transferarea sumei de 21 de miliarde lei vechi în vederea utilizării pentru achiziționarea de combustibil pentru încă lzit necesar sezonului rece, achiziționarea de alimente pentru asistații din instituție, pentru plata contravalorii serviciilor de pazăaferente lunii decembrie 2007, pentru achiziționarea de medicamente, echipamente de protecția muncii, etc. Fondurile propuse a se aloca pentru cheltuieli de capital vor fi utilizate pentru achiziționarea unei spălătorii automate pentru dotarea Centrului de Plasament nr. 5 Rm. Vâlcea, pentru realizarea unei expertize tehnice privind rezistența și stabilitatea pavilionului cazare 2 -Centrul de Îngrijire și asistență Lungești; achiziționarea unui autoturism de teren cu tracțiune integralăși a unui microbuz, necesar deplasării în locurile greu accesibile a salariaților în vederea verifică rii și întocmirii anchetelor sociale.
Recent, Serviciul de AmbulanțăJudețean Vâlcea a solicitat alocarea sumei de 350 milioane lei vechi pentru îmbunătățirea asistenței medicale prespitalicești și a funcționalității serviciului de ambulanțăjudețean Vâlcea, realizarea unor lucrări de reparații și igienizări la dispeceratul central integrat, la camera medicului coordonator dispecerat, la camera de dezinfecție truse ambulanță, la farmacia unității și a centrelor de permanență. Menționăm că lucrările se realizeazăla imobilul aflat în domeniul public al județului Vâlcea, având ca destinație sediul Serviciului de AmbulanțăJudețean Vâlcea. Întreaga sumăsolicitatăa fost aprobatăîn ședința din 19 decembrie 2007.
Lasă un comentariu