Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

„Dacă ajungi la Urgențe, mori cu zile”

„Mi-au pus o mască de oxigen care nu era dezinfectată și m-au lăsat acolo. Nu era decât o asistentă care mergea de la un pat la altul, dar nici ea nu prea știa ce săfacă . Mi-au spus să trimit pe cineva să-mi ia de la farmacie soluția injectabilăpentru a măscoate din criză, pentru că ei nu au” – ne-a mai spus bolnava

 

Din ce în ce mai mulți vâlceni se plâng de modul cum sunt tratați atât de cadrele medicale de pe ambulanță, cât și de cele de la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Vâlcea. Oamenii spun că medicii le vorbesc urât și nu manifestăniciun interes în a le da primul ajutor. Zilele trecute, o femeie, T.J. – 61 de ani, din Râmnic, ne-a contactat pentru a ne povesti ce i s-a întâmplat în urmăcu două săptămâni la spital. Ea suferăde astm și, din cauza unei răceli puternice, a făcut complicații cardiace. Chiar în ziua de Florii s-a simțit foarte rău și a fost nevoităsăcheme ambulanța. „Eu am o pisică , iar în momentul în care asistenta a văzut animalul a început sățipe, spunând săo scot din cameră, în condițiile în care eu eram întinsăpe pat. Timp de zece minute, de când a intrat în casă, nici nu m-a băgat în seamă. După aceea, mi-a spus că nu-mi face injecția de hemisuccinat pentru a măscoate din criza de astm” – ne-a povestit femeia. Asistenta i-a spus vâlcencei că trebuie sămeargăla spital pentru a semna o fișăîn care este specificat că face tratamentul pe propriul risc, iar medicii nu se fac vinovați de moartea ei. T.J. a fost dusăla Urgențe, în aceeași încă pere cu ea fiind doi aurolaci, unul dintre ei, schizofrenic. „Mi-au pus o mască de oxigen, care nu era dezinfectatăși m-au lăsat acolo. Doar o asistentăse ocupa de noi, dar nici ea nu prea știa ce săfacă . Mi-au spus sătrimit pe cineva să-mi ia de la farmacie soluția injectabilăpentru a măscoate din criză, pentru că ei nu au” – ne-a mai spus bolnava. până săvinăcu injectabilul de la farmacie, starea femeii s-a înrăutățit vizibil. Doar când au văzut că nu mai poate respira deloc și se învinețea la Față , cadrele medicale i-au administrat injecția, pe care o aveau în vitrină. Trebuie menționat că medicul de gardădin ziua aceea era D.T., medic specialist de urgențe. „Am văzut că nu-mi fac nimic și că măsimt din ce în ce mai rău și am început săzic că vreau acasă. Nu măgândeam decât că vreau sămor acasăși nu pe un pat rece din spital. După injecție, mi-am mai revenit. Acum nici nu-mi vine săcred că am trecut prin așa ceva. Nepăsarea cadrelor medicale era să măomoare. De atunci nu măsatur sărepet că dacă ajungi la Urgențe, mori cu zile” – a conchis femeia. În momentul în care afli de astfel de cazuri rămâi fărăcuvinte. Nu-ți vine săcrezi că toate aceste lucruri se întâmplăîntr-o țară care pretinde că vrea săajungăla nivelul celor din Uniunea Europeană . Și totuși, este adevărat. Nu mai departe de acum o lună de zile, în paginile ziarului nostru, relatam un caz asemănător care s-a întâmplat la Urgențe. Era vorba de o femeie de etnie rromă, că reia i-a fost refuzat tratamentul numai pentru că este de altăetnie.

Medicul infirmăacuzațiile bolnavei 

De cealaltăparte, medicul D.T. spune că , într-adevăr a fost o perioadă în care Unitatea de Primiri Urgențe nu a avut nici un fel de injectabil care este absolut util într-o stare de șoc. De asemenea, afirmăcă absolut toți pacienții care vin la unitate sunt consultați, iar medicii le acordăprimul ajutor în funcție de gravitatea fiecă rei afecțiuni. „Nu ignorăm pe nimeni care vine la urgențe, numai că majoritatea sunt nerăbdători săintre înainte. Nu-și dau seama că poate este un caz mai grav decât al său de care trebuie săne ocupăm. În tot județul nu este decât un singur medic la Urgențe pe o tură. Avem peste 100 de cazuri în 24 de ore de care trebuie săne ocupăm. În ceea ce o privește pe doamna care măacuză, nu este nimic adevărat. Acord asistențămedicalăde urgențătuturor bolnavilor” – ne-a declarat medicul D.T. Cadrul medical de la UPU este nemulțumit de numărul mare de bolnavi care refuzăsămeargăla medicul de familie și se duc direct la urgențe. În acest sens, spune că a avut o discuție cu reprezentanții Autorității de Sănătate Publică Vâlcea referitoare la introducerea unui sistem de triaj al pacienților.