Mătot întreb, de ce nu poate românul săfie sincer cu propria-i persoana? După zeci de „ani lumină”, au mai trecut cât or sămai treacă și tot nu vedem parul din proprii ochi. Nu trebuie săfii orb, dar multălume a avut sigur ocazia săiasădin țară , pe la vecini, dacă nu mai departe, săajungăsăcompare lumea, străinăde … concepția autohtonă. Care cred că stăla baza multor greutăți ce le întâmpinăm, vizavi de vecinii (concepțiile lor), mai mult sau mai puțin europenizați. Vrem în Europa, trebuie săluăm ultimul tren, dar am impresia că nici nu ne deranjăm, sămergem până la gară. Aproape sigur, vom intra în Uniunea Europeană , la 1 ianuarie 2007. Evident, cu toții ne dorim asta și spunem că acolo este și locul nostru, chiar dacă , lăuntric, fiecare dintre noi crede că nu prea merităm săne numărăm printre țările membre UE.
însă abia când ajungi într-o țară din Uniunea Europeană realizezi că diferențele dintre noi și ei sunt uriașe și stai și te întrebi: sincer, ce că utăm noi acolo? Cine a văzut o țară din UE, sigur știe despre ce vorbesc. Săne comparăm cu Austria? Nici vorbă. Cu Italia? Poate, un pic, suntem mai apropiați, ca și comportament, de italieni, decât de alte popoare, dar impresia poate fi subiectivă, ținând cont de numărul mare de imigranți – milioane! – care formeazăacum nația italiană. Cu Germania? Nici nu încape termen de comparație, la niciun nivel. Poate cu Ungaria sau Cehia? Nici măcar atât, cu toate că , până acum vreo 17 ani, eram cu toții parte a aceluiași bloc comunist.
În Uniunea Europeană nu existăatâția needucați ca pe la noi. Pârâcioși, denunță tori, fonfăniți și răzbunători. Degeaba ne lăudăm cu sistemul nostru de învățământ și cu deșteptăciunea noastră; ne lipsește prea mult bunul simț. În UE nu se aruncă gunoaie pe stradă. Menajere sau „umane”. Primele se incinerează, celelalte se internează. În UE nu existăatâta golănie ca pe aici, în politic, administrație, presăsau aiurea. În UE, fiecare se respectăpe sine, în primul rând, și îi respectă, implicit, pe ceilalți. Nu e cazul la noi. În UE, nu ai niciodatăsentimentul acela al nesiguranței pe stradă, indiferent de zona în care te afli sau de oră, sentiment pe care noi îl trăim aproape continuu.
În UE existăservicii adevărate, de calitate. În UE nu existăgropi în asfalt, iar infrastructura rutierăe bine pusăla punct. Șoferii conduc civilizat și respectăregulile de circulație. În UE toate sunt bine puse la punct, iar birocrația e aproape inexistentă- de exemplu, un buletin de identitate se elibereazăîn 5 minute!
Nici măcar istoric nu ne putem compara, iar mărturiile trecutului nostru, atât de glorificat prin că rțile de istorie, pălesc total în fața monumentelor de prin marile orașe ale UE. Și nu doar atunci când compari Bucureștiul, de exemplu, cu Viena, Milano sau Hamburg, dar constați că suntem în urmărău și atunci când încerci săcauți termen de comparație cu Budapesta. E suficient sătreci prin Ungaria și îți schimbi total părerea bunăpe care o mai ai despre România. Când vezi ce-au fost în stare sărealizeze civilizațiile trecute prin Italia, Germania sau Austria și Ungaria, conștientizezi cu adevărat că n-am fost niciodatăcine știe cine în Europa asta.
Și, odatăajuns acolo în vizită, e normal săte întrebi ce că utam noi în Uniunea Europeană . Nu am devenit nici mai civilizați, nici mai înțelepți, nici mai dezvoltați din punct de vedere economic. Am fost, suntem și încă vom fi mult în urma tuturor. Intrăm în UE, dar nu știu dacă ieșim, de fapt, din românismul nostru, de genul „las-o, mă, că merge-așa!”. Ne place doar săcredem asta sau săsperăm că ceva se va schimba la noi și mai ales în fiecare dintre noi. Dar atât.
Evoluția ultimilor 30-40 de ani a fost mai mult o involuție, care s-a soldat cu starea de azi, unde nu mai avem trecut, iar viitorul este incert. Valorile s-au dus și au fost transformate și răstălmăcite pe placul fostelor guvernări, de a că ror umbrănu ne putem descotorosi. De aceste realități, sunt conștienți și cei ce decid undeva, săintrăm sau nu între ei. Dar cam așa, a fost și în istorie. Neamul românesc a ales cam ca totdeauna… ceea ce i s-a impus de turci, de familia regală, de ruși, de comuniști, iarăși de comuniști, ș.a.m.d.
Poate avem acum noroc și ne aleg cei din UE, că noi nu suntem în stare. Apoi, or impune ei ce-i necesar și poate ăsta este viitorul. Cred totuși că suntem un popor ușor auto-formabil. Odatăce se va ieși din orbirea în care am fost băgați de teroarea comunistăși purtați până în prezent, se va descoperi o civilizație avansată. Atunci o săse trezească spiritul și motivația unui popor letargic, fărăsperanțe. Atunci se va trezi setea de civilizație și va porni motorul social, trecând peste conducerea încurcatăși nătângăa politicienilor noștri. După integrare se va porni adevărata reformă care va începe în interiorul sistemului, din mii de locuri, de jos în sus. Abia atunci România, azi inertă, va începe săfiarbă.
Romeo Popescu