Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Cristian Boureanu dezaproba spectacolul grotesc dat de peremisti in Parlament

          ” „Complice a fost și președintele Camerei Deputaților, Bogdan Olteanu, care și-a neglijat atribuțiile, preferând să stea în sală și să predea conducerea ședinței în mâinile opoziției de la PSD și PC” se arată în comunicatul remis redacției

 

          Vreau să îmi exprim public dezaprobarea Față de spectacolul dezgustător pe care l-au oferit ieri în Parlament deputații și senatorii PRM, care au încercat să transforme un moment istoric, condamnarea comunismului, într-un circ penibil. Prin conduita lor, Vadim Tudor și membrii PRM și-au asumat clar faptul că sunt urmașii fostului PCR.

          Din păcate, aceste manifestări suburbane au fost posibile cu complicitatea factorilor cu atribuții în organizarea ședinței solemne de ieri. În calitatea sa de conducă tor al ședinței, președintele Senatului, Nicolae Văcă roiu, a tolerat complice aceste atitudini jignitoare, fără a solicita evacuarea zurbagiilor, inclusiv a parlamentarilor cu un comport nedemn. Faptul că ulterior președintele PSD, Mircea Geoană, nu a găsit de cuviință să sancționeze decât conținutul raportului prezentat de șeful statului, dar nu și conduita parlamentarilor PRM, arată că lipsa de implicare a lui Nicolae Văcaroiu nu a fost rezultatul unei decizii personale, ci al uneia luate pe linie de partid.

          Complice a fost și președintele Camerei Deputaților, Bogdan Olteanu, care și-a neglijat atribuțiile, preferând să stea în sală și să predea conducerea ședinței în mâinile opoziției de la PSD și PC. Și asta tocmai într-un moment menit să marcheze ruptura României de trecutul comunist, care pe mulți dintre reprezentanții de vârf ai opoziției de azi îi face nostalgici.

Prin aceste complicități, coaliția PNL-PC-PSD-PRM a funcționat ieri din nou în Parlamentul României. Creându-le toate condițiile de manifestare parlamentarilor PRM și huliganilor lor, cu sau fără carnet de partid, președintele Camerei Deputaților, Bogdan Olteanu, a plătit pentru voturile pe care că lin Popescu Tăriceanu le-a primit pentru susținerea guvernului și de care are nevoie ca să rămână în continuare prim-ministru. Prin neimplicare, Bogdan Olteanu și-a plătit și datoriile personale Față de PRM, pentru susținerea de care beneficiază la trecerea legilor precum și pentru voturile pe care le-a primit de la acest partid când a fost ales președinte al Camerei Deputaților.

          Ziua de ieri, când un lider al PNL a asistat impasibil la circul provocat de PRM sub ochii îngăduitori ai prezidiului condus de PSD și PC a demonstrat destul de clar la ce se refereau conservatorii acum câteva zile când cereau premierului să rupă Alianța și să guverneze fără PD, bazându-se pe majoritatea din Parlament: o nouă coaliție guvernamentală PNL-PC-PSD-PRM.

Pentru contribuția pe care și-au adus-o la compromiterea a ceea ce ar fi trebuit să reprezinte un moment solemn, cei doi președinți ai Camerei și Senatului au demonstrat că nu merită pozițiile înalte pe care le ocupă. Consider că numai revocarea sau demisia acestora ar mai putea reabilita imaginea Parlamentului.

 

                                                                                        Deputat Cristian Boureanu

                                                                        19 decembrie 2006