Acasă Arhiva CRIME ODIOASE CARE AU CUTREMURAT VÂLCEA

CRIME ODIOASE CARE AU CUTREMURAT VÂLCEA

În România numărul crimelor a crescut îngrijorător în ultimii ani. Din păcate, cele mai odioase dintre ele sunt comise de tineri, care dau dovadă de un sadism ieșit din comun. Deși medicii psihiatri afirmă că impulsurile sadice, inumane ce stau la baza unei crime sunt vechi de când omenirea, totuși, ei consideră că afluxul mare de omoruri este alimentat și de televiziuni, care prezintăla atât ziua, cât și noaptea, programe și filme cu un conținut violent explicit. O altă cauză a numărului tot mai mare de omoruri este alcoolul. Este un fapt dovedit că majoritatea criminalilor din România își ucid cu sânge rece vecinii, rudele sau părinții pe fondul consumului de alcool în exces.

În județul Vâlcea, din anul 1999 și până în prezent, au fost comise, 63 de crime și o tâlhărie urmată de moartea victimei. Inspectorul șef al Inspectoratului de Poliție Vâlcea, Nicolae Sărdărescu, ne-a mărturisit că astfel de infracțiuni sunt în scădere în județul nostru, în 2007 fiind comise doar 2 omoruri, spre deosebire de anul 1999 când au fost comise nu mai puțin de 13 crime. Mai mult decât atât, un raport al IGPR realizat în primele 9 luni ale anului 2007, relevăcă Vâlcea se situeazăpe ultimele locuri privind criminalitatea, iar totalul crimelor la nivelul țării este de 298. Și totuși, de-a lungul anilor au existat crime ce au atras atenția atât presei locale și naționale, datorităcruzimii cu care ele au fost comise. În rândurile de mai jos, VOCEA VÂLCII și-a propus săvăprezinte crimele odioase care au zguduit județul nostru.

Ucis de fiu cu un ciocan

În luna februarie a anului 2002, un bărbat în vârstă de 41 de ani din Tomșani și-a ucis tatăl cu sânge rece, aplicându-i mai multe lovituri de ciocan. Cadavrul bătrânului a fost găsit abia a doua zi de niște vecini, aruncat pe marginea Drumului Județean 64. Locuitorii acestei zone, povesteau, pe atunci polițiștilor vâlceni că scandalul dintre Gheorghe și tatăl său Vasile Popa (62 de ani) a avut la bazămotive de-a dreptul banale. Fiul și-a acuzat tatăl că și-a găsit o femeie în satul vecin și nu mai stădeloc pe acasă. Supărat că tatăl său nu mai are grijăde gospodărie, în mintea lui Gheorghe au încolțit gânduri criminale. În seara de 4 februarie 2002, Gheorghe Popa și-a așteptat tatăl pe marginea drumului județean și când acesta a trecut pe acolo pentru a ajunge la concubina lui, l-a lovit de mai multe ori cu ciocanul în frunte. Bătrânul a murit pe loc, medicii legiști constatând că acesta prezenta la nivelul capului o plagălongitudinalăcu decelerare de materie osoasăși cerebrală. Gheorghe Popa era înregistrat în evidențele medicale cu schizofrenie și tulburări de comportament pe fond etilic. Bărbatului i se dusese vestea că e violent la băuturăDupă ce, în urmăcu câțiva ani a încercat să-și omoare un unchi cu cuțitul. Condamnat atunci pentru tentativăde omor, Gheorghe Popa a fost eliberat din penitenciar în anul 2000. După cinci ani, criminalul a ajuns din nou După gratii, După ce a stat o perioadă bunăinternat în Secția Neuropsihiatrie a Spitalului Nr. 2 din Râmnicu Vâlcea.

Și-a ucis bunica pentru că făcuse pe ea

În 2005, un bărbat din Bălcești a fost arestat După ce și-a ucis bunica octogenară. După ce a omorât-o, el a încercat săo îngroape pentru a-și ascunde, spera el, urmele. Polițiștii au fost anunțați chiar de nepotul ucigaș, Constantin Voicescu (48 de ani), că bătrâna, Elena Voicescu, a murit „de bătrânețe”. Acesta a pregătit-o pe femeie de înmormântare și a sperat că o va băga în groapăînainte ca cineva să-și dea seama că a omorât-o. Urmele lăsate în urma bătăii administrate bunicii le-au trezit însă suspiciuni polițiștilor care au dispus efectuarea unei necropsii. Așadar, în urma expertizei medico-legale, medicii au stabilit că bătrâna a fost ucisăîn bătaie. Elena Voicescu (83 de ani) și nepotul său locuiau de mai multăvreme împreunăîntr-o gospodărie din că tunul Palei, sat Irimești. Din cauza bătrâneții, femeia nu se mai putea ridica din pat, cel care avea grijăde ea fiind nepotul. În ultima vreme, pentru că nepotul se îmbăta adesea, între ei s-au iscat mai multe certuri. În ziua cu pricina, când Constantin s-a întors de la cârciumăa găsit-o pe bătrânăîn pat. Femeia își făcuse nevoile pe ea și l-a rugat pe nepot săo schimbe. Deranjat de rugămințile acesteia, bărbatul a luat un topor și a lovit-o de mai multe ori cu coada acestuia. După ce s-a asigurat că bunica sa nu mai mișcă , a mai băut ceva și s-a culcat. Când s-a trezit și-a anunțat vecinii și poliția că Elena Voicescu a murit de bătrânețe. Constantin Voicescu era cunoscut în sat ca un om violent și fusese cercetat de mai multe ori pentru furturi comise în comună. Pentru fapta sa, nepotul ucigaș a fost arestat sub acuzația de omor calificat, judecă torii stabilind o pedeapsăde 20 de ani de pușcă rie.

Dublu asasinat

Una dintre cele mai odioase crime (un dublu asasinat) s-a produs în anul 2003, la sfârșitul lunii octombrie, pe strada Matei Basarab din Râmnic. Inginerul Viorel Horia Voicescu, cunoscut că mătar vâlcean și prietena sa Mariana Iboleanu și-au găsit sfârșitul prin 24 lovituri de cuțit, aplicate cu precizie. Criminalii, Ion Brănescu (26 de ani) și Constantin Iancu Ilinca (17 ani) panicați de țipetele vecinilor, au pierdut, în graba lor, cuțitul cu care au comis fapta, chiar lângă blocul cu pricina. De asemenea, polițiștii criminaliști au găsit în apartament o listăcu datornicii lui Voicescu, printre care figura și Ion Brănescu cu suma de 500.000 lei, împrumutatăla data de 10 octombrie 2003. Mergând mai departe cu verifică rile și din aproape în aproape, polițiștii judiciari au aflat că taximetrul în care s-au urcat criminalii era condus de o femeie, care, audiată, a declarat că i-a dus pe cei doi tineri la Păușești-Măglași, făcând, totodată, și o prezentare sumarăa lor. Pornind de aici, anchetatorilor le-a fost destul de ușor ca să-i descopere pe asasini și, După numai 72 de ore de la comiterea crimei, aceștia au fost reținuți. Deși la început au negat, puși în fața evidențelor, cei doi criminali au început săpovestească tot ceea ce au făcut, recunoscându-și cu seninătate fapta. Astfel, ei le-au destăinuit anchetatorilor că în acea zi, plănuiserătâlhărirea mai multor persoane pe care le cunoșteau, însă norocul nu a fost de partea lor. Plecați cu noaptea în cap de acasăși cu un plan de atac prestabilit, cei doi s-au înarmat cu un cuțit, șnur și dresuri pentru „a produce cu japca” suma de 20 milioane ca săcumpere o mașină.

Ca în filme

Teribilismul specific vârstei și spiritul de aventurăa avut urmări tragice. În scopul propus, criminalii s-au dus la o bătrânădin satul natal pentru a o tâlharii, consăteanădespre care știau că împrumutăbani diverșilor amatori, însă , spre norocul acesteia, nu au găsit-o acasă. Croiți pe „produs” cu orice chip și de oriunde, nu s-au lăsat convinși de insucces și au venit în municipiul Rm. Vâlcea, la o adresădin Ostroveni, săcaute o femeie despre care minorul Iancu Ilinca spunea că este „o femeie cu bani”. Nici de această datănorocul nu a fost de partea lor, femeia nefiind acasă. Decis săfacă rost de bani cu orice preț, criminalul Ion Brănescu și-a amintit de șeful lui, Viorel Horia Voicescu, de la care împrumutase deja 500.000 lei și pe care nu-i înapoiase. Aflase despre acesta că împrumutăbani diverșilor cetățeni interesați și că are în casă, la orice oră, sume mari disponibile. Cu informație în cap și dorind numai obținerea de bani, ei au plecat spre zona Nord – Matei Basarab, unde locuia viitoarea victimă. Ajunși în fața apartamentului de la etajul 2, au sunat, numai că nu era nimeni acasă. Dând săplece s-au întâlnit pe scă ri cu Viorel Voicescu, iar Brănescu l-a anunțat că a venit să-i aducă datoria. Voicescu și Brănescu s-au dus direct în bucă tărie pentru a discuta, iar minorul a rămas pe hol ca săținăde „șase”. Între timp, în apartament a apărut și prietena lui Voicescu, Mariana Iboleanu, care a intrat direct la baie pentru a-și pune umbrela și a se spăla. Între Voicescu și Brănescu a avut loc un schimb aprins de replici, După care Brănescu, enervat că nu poate obține banii pe care-i că uta, a lovit cu cuțitul. Prima loviturăa fost mortală. Provenind dintr-o familie de crescă tori de animale, Brănescu a știut cum sămânuiască cuțitul pentru ca victima sămoară. L-a înfipt la baza gâtului, fărăresentimente și fărăsăstea prea mult pe gânduri. Instinctul criminal al lui Ion Brănescu a ieșit la iveală, el aplicându-i ulterior victimei încă 13 lovituri. Alertatăde zgomotele ce nu mai conteneau, Mariana Iboleanu a ieșit din baie îndreptându-se spre moarte. Ajunsăîn dreptul bucă tăriei și văzând sânge peste tot, început sățipe, fiind auzităde vecinul – martor. Din ancheta efectuatăa rezultat că femeia n-a murit imediat și s-a luptat cu asasinii. Cu femeia, Brănescu a fost mai „îngăduitor”, aplicându-i doar 9 lovituri de cuțit.

Omor în plină stradă

O altăcrimăce a zguduit întreg județul s-a produs în luna martie a acestui an, în comuna vâlceanăBerislăvești. Un cioban și-a omorât cu sânge rece un vecin în plinăstradă. Nicolae Baldovin – 29 de ani, cioban, și Daniel Stoica – 63 de ani, pensionar, erau în conflict de mult timp. Oamenii din sat au spus că , de fiecare datăcând se întâlneau, ei se certau, din diferite motive. În ziua cu pricina, Daniel Stoica trecea prin fața casei lui Nicolae, care, pus pe harță, a ieșit afarădin curte, reproșându-i vecinului său că i-a furat o oaie. La un moment dat, tânărul Nicolae Baldovin a luat o secure și a început să-l lovească pe Daniel Stoica în cap și peste corp cu muchia acesteia. „După ce l-am lovit cu securea, am intrat în casăși le-am spus părinților mei că l-am omorât pe Dănilă(Daniel Stoica, cunoscut în sat sub porecla de Dănilă- n.r.). Am ieșit din nou și am văzut că încă se mai mișcă . Atunci am luat toporul, m-am dus la el și i-am dat în cap de mai multe ori” – le-a povestit Nicolae cu nonșalanță. Când a văzut că victima nu mai mișcă , ciobanul a plecat spre casă. La scurt timp, Daniel Stoica a fost găsit de medicul veterinar al comunei zăcând într-o baltăde sânge. Imediat el a anunțat poliția, la scurt timp deplasându-se la fața locului o echipăde polițiști însoțităde un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea. Nicolae Baldovin și-a recunoscut fapta în fața polițiștilor. Fărănicio urmăde regret, el le-a povestit toate detaliile crimei sale. „De mult timp i-am promis că -l omor. Nu m-a crezut… Eu sunt un om de cuvânt… așa că l-am omorât. I-am dat eu cu toporu-n cap până nu a mai mișcat” – a mai spus criminalul. Polițiștii au rămas înmărmuriți de mărturisirile tânărului. Unul dintre ei, la un moment dat, i-a spus că poate scapăde închisoare dacă victima nu moare. Numai că replica criminalului a venit imediat: „Dacă nu a murit, măduc eu și-i mai dau un topor în cap. Doar sunt un om de cuvânt și i-am promis că -l omor”. Criminalul se aflăși acum în arest preventiv, procesul fiind pe rol.

 

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.