Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Creditorii și familia Simian se bat pe bunurile Vâlceana

Simian Vlad Oprea și Simian de Mouret Ana Maria au intentat un proces în care solicităretrocedarea în naturăa unor terenuri și clădiri care aparțin falimentarei întreprinderi Vâlceana SA ” După ce au preluat în proprietate clădirea care adăpostește Muzeul de Artă, familia Simian se judecă acum cu Prefectura Vâlcea, Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, precum și cu întreprinderea Vâlceana (reprezentatăprin administratorul judiciar Evilex SRL Râmnicu Vâlcea)

 

Simian Vlad Oprea și Simian de Mouret Ana Maria au solicitat încă din anul 2002 retrocedarea în naturăa unor terenuri și clădiri care aparțin falimentarei întreprinderi Vâlceana SA. Cererea viza de fapt retrocedarea fostelor ateliere și terenuri care au aparținut familiei Simian – proprietarii Casei Simian din Râmnicu Vâlcea care în prezent adăpostește Muzeul de Artă. Clădirea care găzduiește Muzeul de Artăa aparținut familiei Nae și Tita Simian originari din Săliștea Sibiului, proprietari ai unei fabrici de încă lțăminte în Râmnicu Vâlcea, la jumătatea secolului XX. După naționalizarea din 1948, regimul comunist a confiscat fabrica punându-i denumirea de „11 Iunie”, iar apoi de Întreprinderea de Piele și Încă lțăminte (IPI). După anul 1989, fabrica a preluat denumirea de „Vâlceana”. În prezent, Simian Vlad Oprea și Simian de Mouret Ana Maria au intentat un proces care se judecă la Înalta Curte de Casație și Justiție și are ca obiect Legea 10/2001 de retrocedare a imobilelor și terenurilor confiscate abuziv de regimul comunist. În Dosarul nr. 6621/46/2005, familia Simian se judecă cu Prefectura Vâlcea, Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, precum și cu întreprinderea Vâlceana (reprezentatăprin administratorul judiciar Evilex SRL Râmnicu Vâlcea). La termenul din data de 3 mai, instanța de judecatăa decis amânarea pronunțării unei sentințe până în data de 4 octombrie 2007. Mai zilele trecute, lichidatorul judiciar al SC Vâlceana SA – firma Evilex – a anunțat că întreprinderea se aflăîn procedura falimentului prevăzutăde Legea 64/1995, situație în care plata orică rui creditor se va efectua conform ordinii de preferințăstabilităde această lege. „În atare condiții vărugăm săînregistrați creanța despre care faceți vorbire la grefa Tribunalului Vâlcea (dosar nr. 2099/2004) formulând în acest sens o cerere de creanțe, însoțităde documente justificative. În vederea sistării calculării taxelor că tre societatea Vâlceana SA, societate în faliment, prin prezenta adresăvăcomunică m faptul că denunță m orice contract de prestări servicii ce ar fi fost încheiat de SC Vâlceana SA cu Comisia Naționalăa Valorilor Mobiliare”, se precizeazăîn cuprinsul adresei înaintate că tre CNVM de lichidatorul Evilex. După cum s-a mai consemnat, prin Încheierea de ședințănr. 118/25 februarie 2005, pronunțatăde Tribunalul Vâlcea, judecă torul sindic a dispus deschiderea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului Față de debitoarea SC Vâlceana SA. Astfel că termenul limităde înregistrare la Tribunalul Vâlcea a creanțelor asupra Vâlceana a expirat, verificarea și definitivarea acestora de că tre administratorul judiciar având loc în cursul acestei veri. Nici alte instituții nu s-au lăsat mai prejos, Oficiul Registrului Comerțului Vâlcea de pe lângă Tribunalul Vâlcea confirmând, printr-un certificat constatator, faptul că societatea Vâlceana SA, înmatriculatăla ORC cu nr. J38/132/1991, se aflăîn reorganizare judiciară, conform Sentinței nr. 914/C/20 septembrie 2004. Prin această sentință, s-a dispus deschiderea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului, numindu-se totodatăun administrator judiciar în persoana expertului contabil Emilia Brad (înlocuităulterior cu Evilex SRL).