Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Contraatac dur la propunerea de aruncare a icoanelor din scoli

             ” În frunte cu episcopul Râmnicului, PS Gherasim,  ” „În numeroase comunități din țară , de diferite confesiuni, elevii, părinții și profesorii sunt atașați acestor valori, pe care le consideră integrate educației și formă rii personalității omului, cu o atitudine pozitivă și responsabilă Față de sine și de societate”, se arată într-un comunicat al Episcopiei Râmnicului ” „până acum nu am avut din județul Vâlcea nici o plângere referitoare la prezența icoanelor în școli. Avem și câteva cabinete de religie unde profesorii de religie își țin orele și nimeni nu s-a plâns până acum”, ne-a declarat Mihai Moldoveanu, șeful Inspectoratului Școlar

 

             Reclamația unui profesor de filozofie buzoian care consideră că fiica sa este discriminată religios a creat un scandal național. Zilele trecute, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a recomandat Ministerului Educației și Cercetării să elaboreze o  normă internă prin care să interzică simbolurile religioase în școli. Reprezentanții CNCD consideră că postarea unei icoane în sălile de clasă încalcă legislația Uniunii Europene, precum și Constituția României. Mai mult, s-a recomandat ca afișarea simbolurilor religioase să se facă numai la orele de religie sau în spațiile destinate acestora.

 

             PS Gherasim vrea să împiedice scoaterea icoanelor din școli

             Și în județul Vâlcea, zvonul că icoanele vor fi scoase din sălile de clasă a creat multe valuri. Episcopul Râmnicului, Prea Sfinția Sa Gherasim Cristea, a inițiat o campanie de strângere de semnături printre enoriașii vâlceni pentru a împiedica scoaterea simbolurilor religioase din unitățile de învățământ. PS Gherasim consideră că în spatele profesorului buzoian se află culte neo-protestante care vor să restrângă libertatea religioasă. „Prezența simbolurilor religioase în sălile de clasă nu este urmarea unei impuneri, ci rezultatul dorinței și consimțământului părinților, profesorilor și elevilor în conformitate cu valorile religioase și culturale pe care le împărtășesc. De aceea, o decizie de excludere ar reprezenta o măsură brutală și nejustificată de restrângere a libertății religioase, contrară principiilor democratice europene. O astfel de decizie ar conduce la discriminarea credincioșilor din România. În numeroase comunități din țară , de diferite confesiuni, elevii, părinții și profesorii sunt atașați acestor valori, pe care le consideră integrate educației și formă rii personalității omului, cu o atitudine pozitivă și responsabilă Față de sine și de societate” se arată într-un comunicat al Episcopiei Râmnicului. Listele cu semnături, strânse în bisericile din județ, vor fi trimise Guvernului.

             La rândul său, inspectorul general al Inspectoratului Județean Școlar Vâlcea, Mihai Moldoveanu nu este de acord cu excluderea simbolurilor religioase din sălile de clasă, motivând că peste 95% din populația României este creștină. „Nici nu-mi închipui cum ar putea să se ia o asemenea decizie. Pot să vă spun că eu am fost martor când, După Revoluție, elevii, părinții și profesorii au adus în sălile de clasă icoane. Deci, este dorința lor de a avea un simbol al credinței în școală. Mai mult, până acum nu am avut din județul Vâlcea nici o plângere referitoare la prezența icoanelor în școli. Avem și câteva cabinete de religie unde profesorii de religie își țin orele și nimeni nu s-a plâns până acum” ne-a declarat Mihai Moldoveanu.

 

             „Credința este singurul lucru pur în noi” Constantin Drugan

             Nici directorii celor mai importante unități școlare din Rm. Vâlcea nu consideră că afișarea simbolurilor religioase în sălile de clasă ar însemna vreo discriminare. Directorul Colegiului Național „Alexandru Lahovari” Rm. Vâlcea, Constantin Drugan ne-a declarat că de-a lungul timpului, ca profesor, a observat că prezența unei icoane în clasă întărește morala și personalitatea elevului. Constantin Drugan ne-a mărturisit că de la începutul anului școlar a avut în jur de 20 de solicitări din partea unor elevi care nu vor să participe la orele de religie pentru că au alte credințe.  „Nu înțeleg de ce acum se leagă de aceste icoane care, pentru poporul român, reprezintă o tradiție. Am observat că numai faptul că există o icoană în clasă, întărește moralul și credința elevilor. Ar fi o mare nedreptate să ni se ceară să le dăm jos de pe perete. Singurul lucru pur în interiorul nostru a mai rămas credința. Elevilor, care au cerut să nu participe la orele de religie, le-am respectat credința și nu am avut nicio plângere. Nu-i deranjează icoanele. Mai mult, noi avem în curtea liceului o cruce mare și nu deranjează pe nimeni” ne-a spus directorul de la Lahovari. De asemenea, majoritatea elevilor liceului, cu care redactorii bisăptămânalului Vocea Vâlcii au stat de vorbă, sunt de acord cu punctul de vedere al directorului lor. Ei spun că înaintea fiecă rei lucrări sau teze se închină la icoană și spun rugăciuni în gând. „Ce au cu icoanele nu știu? Altă preocupare nu au? Nouă ne sunt necesare în clasă. La fiecare lucrare mai grea ne închinăm și cerem ajutorul lui Dumnezeu. Astfel  ne crește moralul” ne-a spus Andrei B., elev în clasa a X-a. Dragos I., elev al liceului în clasa a X a, este mult mai radical: „Nu am auzit în viața mea o asemenea imbecilitate. Cred că ateii sau persoanele de alte religii au cerut scoaterea icoanelor din clasă. Ar fi mai bine să-și vadă de treaba lor și să ne lase pe noi, creștinii, care suntem mai mulți, să credem în ce vrem și în cine vrem”.

 

             Doi elevi adventiști au cerut să nu participe la orele de religie

             Elevii Colegiului Național „Mircea cel Bătrân” Rm. Vâlcea spun că nu merg prea des la biserică , dar asta nu înseamnă că nu cred în Dumnezeu, sau că nu se închină la icoane. Mirabela S., elevă în clasa a XI a ne-a povestit că , pe când era în clasele I-IV, învățătoarea îi punea zilnic să spună rugăciuni înaintea orelor. „Învățătoarea era o tipă credincioasă care ne povestea de multe ori viața lui Iisus. Nouă ne plăcea, mai ales în timpul orei de mate. Acum, în liceu, facem religie dar nu mai suntem așa interesați ca atunci când eram mici. Oricum, consider că icoanele au rolul lor în sălile de clasă și nu trebuie date jos” ne-a spus Mirabela. Ioana V., din clasa a IX a zice că de mică a fost învățată să creadă în Dumnezeu și să se roage. „Bunicul meu a fost preot, tatăl meu este preot și fratele meu este la Teologie. Deci, vă puteți da seama că sunt foarte credincioasă. Nu concep să scoată icoanele din școli. Cred că în primul rând ar trebui să ne consulte și pe noi, elevii” spune Ioana. De aceeași părere este și directorul Colegiului Mircea cel Bătrân Rm. Vâlcea, că tălin Pană: „Noi am intenționat să facem un cabinet de religie în școală, însă acum așteptăm să vedem ce se întâmplă. Nu știu cu ce-i deranjează icoanele de pe pereți. Am avut doi elevi adventiști care au cerut să nu participe la orele de religie și le-am acceptat cererea”.

Claudia Stanciu