Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Consilierii locali trag matul de coada

          ” Momentul desemnării noului viceprimar pare să nu mai vină ” din motive nu foarte dificil de bănuit, consilierii municipali amână, pe cât posibil, să se întâlnească în cadrul unei ședințe extraordinare pentru a alege, conform legii noul viceprimar. Jocurile de culise nu s-au terminat, deocamdată. Vicele Constantin Monceanu apreciază că ședința va avea loc, cel mai probabil,  în ultima zi lunii în curs

 

          Din motive nu foarte dificil de bănuit, consilierii municipali amână, pe cât posibil, să se întâlnească în cadrul unei ședințe extraordinare pentru a alege, conform legii noul viceprimar. Jocurile de culise nu s-au terminat, deocamdată. Vicele Constantin Monceanu apreciază că ședința va avea loc, cel mai probabil,  în ultima zi lunii în curs. Din câte se pare, postul aparține Partidului  Democrat, motiv pentru care partidul nu a terminat deocamdată „deliberările”. Întrebat dacă printre potențialii colegi are există cineva cu care și-ar dori să facă echipă, viceprimarul a ocolit imediat subiectul, precizând: „Este vorba de un vot politic. Postul este al PD-ului. Nu am un favorit printre colegii mei, pentru că nici unul dintre ei nu are cine știe ce experiență în administrația locală”. Cu toate acestea, Constantin Monceanu a avansat, cu mare greutate ce-i drept, și câteva nume de democrați. „Mda Ar fi câteva nume: Florian Borza, Romeo Rădulescu, Mihai Botea sau Roxana Iovan. Dar, vom mai vedea” a mai adăugat el.  Așadar, democrații mai au destule mutări de efectuat în cadrul întâlnirilor Alianței D.A. Gura târgului spune că liberalilor care au pus deja tagă pe Primărie nu le convine deloc acest lucru și fac tot ce le stă în putere să desemneze doi consilieri de-ai lor: Edi Vârlan sau Ion Nicolae. A doua propunere e chiar macabră și face rău la auz.  

Olivia Pirvu