Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Condoleezza Rice i-a dat „cu flit” lui Cioroianu

Nici Mircea Geoană, președintele PSD nu a fost tratat cu mai multăbunăvoințăde americani

Adrian Cioroianu, ministrul de Externe al României, refuzat de mai multe ori de președintele suspendat Traian Băsescu, a încercat, zilele trecute, săobținăo întrevedere cu secretarul de stat american, Condoleezza Rice. Oficialul american l-a refuzat pe ministrul român de externe, care dorea sădiscute despre reuninea miniștrilor de Externe ai NATO ce va avea loc joi și vineri, la Oslo. Comunicatul MAE a fost foarte sec: „prezența scurtăa secretarului de stat american nu a permis o întrevedere cu ministrul de Externe”. Purtătorul de cuvânt al ministerului a mai declarat că ministrul Cioroianu va avea întrevederi cu miniștrii de externe ai Canadei și Norvegiei. Surse din diplomație citate de NewsIn spun că , de fapt, motivul real al refuzului Condoleezzei Rice este situația politică din România. Cu ochii spre americani, este și președintele PSD, Mircea Geoană, care a fost ambasadorul României în SUA și ministrul de externe al României. Potrivit lui Valeriu Turcan, purtătorul de cuvânt al președintelui suspendat Traian Băsescu, Geoanăar fi trebuit sădesfășoare o vizităîn SUA la începutul acestei săptămâni. Se pare că ea a fost contramandatăpe ultima sutăde metri. „Chiar din declarațiile domnului Geoană, am înțeles că trebuia săînceapăo vizităîn Statele Unite. Are vreo explicație pentru faptul că nu a mai fost primit?”, s-a întrebat retoric Turcan. Geoanădorea săse întâlnească cu Stephen Hadley, consilierul pentru Securitate Naționalăal președintelui Bush, cu fostul ambasador în Romania J.D. Crouch și cu John Negroponte, adjunctul Secretarului de Stat al SUA.