1

Comoara din Dealul Negustorilor

            În numărul trecut am informat opinia publică despre faptul că o grupare de rromi din Rm. Vâlcea și din Tg. Jiu escaveazăun deal aflat în zona colinarăa comunei Stroești, că utând o comoarămenționatăca fiind îngropatăla marginea unui lac, într-o legendăa locului. În „Dealul negustorilor”, se spune că au aruncat haiducii olteni câteva sipete pline cu bani din aur, de frica poterei care-i că uta și-i împresurase. Impresionați de legendă, dar și posedați de strălucirea aurului, rromii s-au reunit într-o formă originalăde asociere, demarând lucrările de escavare. După drenarea bălții unde se presupune că s-ar afla lăzile cu bani, a început dizlocarea pământului. De peste șapte zile, aici se muncește în draci. Posedați, „că utătorii” au serbat „Sfânta Maria”, chiar pe buza gropii, aducând „la botul calului” butoaie cu bere, purcei, găini mari și curcani, „ciripele” bine rumenite. De data aceasta, ne-am luat inima în dinți și ne-am dus la ei, dezvăluindu-ne identitatea. Șeful lor, un anume Gustz, era plecat la Băile Herculane, săaducă un detector de metale ultra-performant. „Instrumentele” pe care le-au folosit până acum, nu detecteazăneferoasele la o adâncime mai mare de trei metri. Fărăconștiența că încalcă legea, cel care ne-a întrebat ce că utăm acolo (și-l vedeți în fotografie), ne-a declarat: „Am băgat peste 300 de milioane până acum în decopertarea zonei. Utilajele ne costăcam 2 milioane lei vechi/ora. Săpăm în continuu și nu am dat, încă , de aur. Nu disperăm. Răbdarea ne este pusăla grea încercare”. Întrebat despre autorizația necesară escavării sau de licența că utării de comori, acesta a continuat: „Terenul este al nostru și nu dăm nimănui socoteală. Apoi, despre ce facem noi, știu toți: și primar și polițist și șefii mari de la Vâlcea. Gusty a fost la Râmnic și a discutat cu un deputat, șeful județului, După cum i s-a spus și acesta a afirmat că nu sunt probleme. Doar săanunțăm oficialitățile când găsim comoara. Sădea Dumnezeu!”. În „Dealul negustorilor” febra că utării comorii Continuă . Bivuacul de la marginea gropii este supra-populat. Seara, se bea și se chefuiește. Dimineața, renasc speranțele. Iar organele statului stau la pândăpentru a le confisca rromilor aurul, de îl vor găsi. 

             N.B Redactorii speciali de investigații jurnalistice ai Agenției „CORADO”, antrenați în supravegherea informativăa acțiunii ilegale a rromilor, ne-au transmis că parlamentarul cu care s-au întâlnit rromii că utători de comori este deputatul liberal Emilian Frâncu. Discuțiile dintre ei au avut loc în localul Pizza OK, din Rm. Vâlcea, luni, 14.08.2006, orele 17 și au durat aproximativ 75 de minute  

Romeo Popescu