Instanța Curții de Apel Alba-Iulia va pune capăt odiseei primarului Mircia Gutău și a viceprimarului Nicolae Dicu, peste zece zile
Marți, 4 decembrie, la ora 13.00, un complet de judecatăal Curții de Apel Alba-Iulia a judecat pe fond recursul promovat de procurorul DNA la soluția de achitare a inculpaților Mircia Gutău și Nicolae Dicu. Procesul nu a avut un parcurs deosebit, Față de cele anterioare, numai că , de data aceasta, și în acest stadiu, din proprie inițiativă, instanța de apel a dorit săcunoască motivul pentru care președintele Tribunalului Vâlcea nu a semnat ordonanța de ascultare a telefoanelor și a făcut-o vicepreședintele Dănuț Mitră. Răspunsul oficial a venit la timp și astfel s-a putut judeca fondul procesului.
Pentru toți, a devenit clar că legea a fost încă lcatăchiar de oamenii legii, pentru ca actul normativ care consfințește prerogativele funcțiilor în cazul solicitării urmăririi telefoanelor și înregistrărilor video a fost încă lcat. Președintele Tribunalului și numai acest demnitar al justiției trebuie săo facă și nu înlocuitorul acestuia. Ca atare, înregistrările făcute (audio și video) – care nu probeazăîn nici un fel acuzațiile aduse celor doi edili râmniceni – sunt nule, iar acuzațiile sunt fără logica – ilogică – pe care se bazau procurorii ce au fabricat cauza.
Timp de aproximativ o oră, cei patru avocați ai inculpaților au probat nevinovăția „victimelor delatorului Crinu Popescu și a politicienilor ce se ascund în spatele lui”, instanța rămânând săse pronunțe definitiv, la data de 10 decembrie 2007. În această zi, redacția noastrăva avea un reprezentant în sala de judecată, promițând cititorilor că în ziarul nostru de joi, 13 decembrie 2007, vom prezenta – minut cu minut – și – cuvânt cu cuvânt – desfășurarea procesului și hotărârea instanței de judecată.
Lasă un comentariu