Acasă Arhiva CAMPANIE VOCEA VALCII

CAMPANIE VOCEA VALCII

          „ȘI EU CRED ÎN NEVINOVĂÎIA PRIMARULUI MIRCIA GUTĂU”

 

 

        Dragăprimarule,

 

Pentru început îți dau un sfat: ASCUNDE BATISTA!!!

În percepția mea, acest semn al exclamării va avea de acum încolo un sens aparte, deși în orice propoziție poți trăi foarte bine și fărăel.

Am reușit cu greu săintru în sala de judecatăși nu vorbele judecă torului sau ale avocaților m-au impresionat, ci amărâta aceea de batistăpe care o frământai între degete, de parcă de ea depindea totul. Când ți-ai șters fruntea cu ea, noi toți am fi vrut săfim în locul ei și să-ți aducem alinare.

Și abia la sfârșit, când n-am mai suportat și am ieșit afară, mi-am dat seama cât de necesară îi va fi lui Crinu Popescu. Tu n-ai nevoie de ea, primarule, pentru că noi cei din Râmnic suntem lângă tine, așa că ASCUNDE BATISTA!

Va trebui s-o transmiți cuiva cu fruntea îngustă, care a reușit sămurdărească cel mai frumos nume de floare. La fel și doamna de la DNA care și-a pătat lavaliera, jignindu-ne.

Te așteptăm acasă, oricât ne-ar trebui pentru asta.

Un salut optimist, T.J.

P.S. Și vreau săte rog ceva: ține-te bine cu sănătatea, pentru că vameșii, infractorii, complicii, politicienii, în fața judecă ții au leșinat ori s-au îmbolnăvit ad-hoc de inimă. Jalnic spectacol și de aceea te rog săfii tare și adevărat!

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.