Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Buse si Becsenescu s-au despartit ca italienii

    ” Dumitru Bușe a anunțat cu un zâmbet amar că Dumitru Becșenscu a plecat din familia conservatorilor. Chiar și așa, șeful PC-iștilor are de gând să-i poarte prietenie eternăîn suflet ” președintele conservatorilor nu renunțănici în ruptul capului la marota sa: 20% la viitoarele alegeri. Viseazăpolitic cu ochii deschiși și crede cu tărie în sondajele comandate de PC 

 

      Președintele Partidului Conservator (PC) Vâlcea, Dumitru Bușe, a afirmat, zilele trecute,  în cadrul unei întâlniri cu presa, că despărțirea de deputatul Dumitru Becșenescu seamănă, întrucâtva, cu un „divorț italian”. Desigur, liderul conservator habar nu prea are cu ce se mănâncă despărțirea despre care amintea. Dovada acestui lucru, a făcut-o în momentul în care a auzit, din gura unui jurnalist, definiția. Așa a aflat și don Î Bușe că un divorț italian se lasăde cele mai multe ori cu păruieli și certuri continue. Urmând exemplul ariciului care se retrage, în momentul în care se simte încolțit din mai multe părți, președintele PC și-a retractat afirmațiile. Ca și cum chestia cu divorțu Î macaronarilor n-ar fi fost îndeajuns, Dumitru Bușe a mai scos încă un porumbel pe gură-i. Și ce s-a gândit șeful conservatorilor săspună? Altă”minune” . A schimbat-o ca la Ploiești.  A comparat el ce a comparat, până ce a ajuns la concluzia că de fapt, divorțul este unul modern. Adică , cam în stilul Prigoanăcu fosta lui nevastă, Adriana Bahmuțan. Și geamurile s-au crăpat din nou. Parcă și tavanul cam începuse săpice până al urmă, realizând că e pe lângă , a lăsat-o mai moale. Dacă conservatorul nu știe săcatalogheze prea bine despărțirea dintre el și Dumitru Becșenescu, arată, în schimb, că cunoaște destul de bine valențele unei prietenii.  Este decizia lui și nu vreau săcomentez prea mult. A venit intempestiv și tot așa a și plecat. Am apreciat unele dintre motivele pe care le-a invocat. Mi-a spus că în această perioadă , problemele de administrație și de afaceri au trecut undeva în plan secundar”– a declarat Dumitru Bușe, cu un zâmbet ciudat.  Deși, cu doar câteva minute în urmă, afirmase că nu are ce să-i reproșeze lui Dumitru Becșenescu, până la urmăliderul conservator și-a adus aminte că , totuși, ar avea ceva de obiectat. „Eu am fost cel care l-a prezentat colegilor și aș fi vrut săfiu primul care săfie anunțat de această demisie. Nu aflu, printr-un telefon, de la Camera Deputaților. Dar asta este Filiala nu a pierdut decât un membru de partid, nimic mai mult. Îmi pare rău că a plecat pentru că eram compatibili ca mod de gândire”– a mai spus Bușe.

      Visatul e moca

      Pe de altăparte, liderul conservator Continuă săspere la un procent de 20% la viitoarele alegeri, pronostic emis în urmăcu câteva luni. Dar până la urmă, nu-i așa, visatul e pe moca Dumitru Bușe a afirmat că în urma unui sondaj de opinie comandat chiar de conservatori, pragul dificil de intrare la guvernare a fost depășit, PC reușind săajungăla un procent de 6,9%. „În ultima perioadă , organizația județeană și-a continuat munca în teren. Am reușit săreorganizăm filialele de la Laloșu, Roșiile, Mihăiești și Mădulari. Sunt șanse ca și aceste filiale sădevinăputernice și săaibărezultate notabile la alegerile din 2008. Ultimul sondaj, la nivel național, aratăcă avem 6,9% și văspun că este un procent real. Nu l-am comandat, dar suntem pe val” a conchis Dumitru Bușe. Chiar sunt pe un val. Se numește Tsunami și vine să-i cam acopere. 

Claudia STANCIU