Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Bondrea „trage” de ei

CS Municipal este cantonatăla Băile Herculane:

Echipa vâlceană de fotbal CS Municipal va avea parte, în cantonamentul de la Herculane, de câteva partide partide amicale destul de tari. După remiza (1 – 1) cu Giroc Timișoara, băieții amtrenați de Maria Bondrea și Mitică Teleșpan vor da piept cu Minerul Lupeni și Gaz Metan Mediaș, doua formații colege de serie cu gruparea din Zăvoi. „Așteptăm săvedem cine mai are cantonament la Herculane sau în apropiere și vom mai avea și alte meciuri amicale”, a explicat „secundul” Teleșpan. La rândul său, Bondrea a afirmat că este mai riguros la pregătirea fizică , iar selecția este Continuă . „Jucă torii noștri sunt la jumătatea potențialului, dar mai avem trei săptămâni de cantonament. Sper sădefinitivăm lotul, pentru că valoarea acestuia este sub pretențiile noastre”, a declarat tehnicianul oltean.

Municipalii fac la Băile Herculane câte două sau trei antrenamente zilnic, accentul punându-se pe pregătirea fizică . Elevii lui Bondrea au parte de condiții dintre cele mai bune, fiind cazați la hotelul de patru stele Ferdinand. Zilele trecute a ajuns la Herculane și sârbul Radonovic (de la Pandurii Tg. Jiu).