Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Bomba din al doilea razboi mondial

    ” În municipiu, a fost găsită o

 

     Zilele trecute, un inginer angajat la o societate de construcții din Rm. Vâlcea a descoperit, la aprox. 250 m vest de hidrocentrală, o bombă de aruncă tor, de calibru 82 mm, prevăzută cu focos cu cap. Bomba provine din cel de-al doilea război mondial și a fost găsită la o adâncime de 30 cm. În locul cu pricina. La fața locului s-au deplasat ofițerii Biroului Arme, Explozibil din cadrul IJP, dar și specialiști ai Inspectoratului Județean de Urgență. Aceștia au decis ca bomba să fie ridicată și transportată la poligonul Bujoreni pentru a fi neutralizată.

Magda Tolea