Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Aurel Vlădoiu, permanent preocupat de binele vâlcenilor

„Stimate domnule ministru Varujan Vosganian, foarte multe persoane din circumscripția  pe care o reprezint în Legislativul României mi-au adus la cunoștințănemulțumirile pe care le au în legăturăcu folosirea abuzivăde că tre societățile de distribuție a energiei electrice a terenurilor pe care se aflăstâlpii ce susțin rețelele electrice, terenuri ce se găsesc în proprietatea respectivelor persoane” – spune deputatul într-una dintre interpelările sale

 

Săptămâna trecută, deputatul PSD, Aurel Vlădoiu, a făcut trei interpelări și o declarație politică , intitulată”În România cândva „eminamente” agrară, agricultura se stinge încet dar sigur”. două dintre interpelările sale sunt adresate ministrului Economiei și Finanțelor, Varujan Vosganian, iar a treia lui Ludovic Orban, ministrul Transporturilor. Trebuie remarcat că prima dintre ele, se referăla recuperarea valorii unor investiții, suportate de că tre Asociația Proprietarilor Goranu, Rm. Vâlcea, de care beneficiazăDistrigaz Sud. „Domnule Ministru, în perioada 1993-2004, Asociația Proprietarilor Goranu, Rm. Vâlcea, în colaborare cu Primăria Rm. Vâlcea, au suportat costurile necesare realizării rețelelor stradale de gaze pe o lungime de aproximativ 22 de kilometri. Este drept că această investiție a fost făcutădin inițiativa Asociației de  Proprietari Goranu și a Primăriei Rm. Vâlcea, spre beneficiul celor 850 de familii contribuabile” – susține Aurel Vlădoiu. În cea de-a două interpelare, al că rei obiect este finalizarea podului de la Gătejești, parlamentarul spune: „Măvad obligat sa readuc în atenția Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului o problemăcare a făcut obiectul demersurilor mele în fiecare sesiune a ultimilor doi ani. Este vorba despre investiția Pod Gătejești, lucrare finanțatăpe BDCE Lot 2, pe DN 67 km 177 + 811.Termenul de finalizare a investiției este deja depășit cu o lunăiar stadiul în care se aflăexecuția precum și ritmul în care se lucreazămăfac săapreciez că această investiție nu va fi finalizatăanul acesta”.

În fine, ultima sa interpelare, adresatăministrului Economiei și Finanțelor se referăla faptul că societățile de distribuție a energiei termice ar trebui săplătească o chirie mai mare proprietarilor terenurilor pe care le folosesc. „Stimate domnule ministru Varujan Vosganian, foarte multe persoane din circumscripția  pe care o reprezint în Legislativul României mi-au adus la cunoștințănemulțumirile pe care le au în legăturăcu folosirea abuzivăde că tre societățile de distribuție a energiei electrice a terenurilor pe care se aflăstâlpii ce susțin rețelele electrice, terenuri ce se găsesc în proprietatea respectivelor persoane. Având în vedere că terenurile la care mărefer nu pot fi folosite de că tre proprietari la adevărata lor valoare, apreciez, stimate domnule ministru că este necesară o măsurăreparatorie constând în stabilirea unor chirii plătite de că tre distribuitorii de energie electrică proprietarilor terenurilor, cuantumul acestor chirii fiind stabilit  în funcție de valoarea terenurilor în zona respectivă. De asemenea, apreciez că intrarea în normalitate a situației pe care am expus-o poate fi realizatăprin intervenția Ministerului pe care îl coordonați” – crede deputatul.