Acasă Arhiva Au început tezele cu subiect unic

Au început tezele cu subiect unic

Miercuri, 5 decembrie a.c., aproximativ 8.700 de elevi vâlceni din clasele a VII-a și a VIII-a au început tezele cu subiect unic. Acest tip de examinare înlocuiește, de anul acesta, testele naționale, fiind o modalitate de admitere la liceu pentru anul școlar 2008-2009. Cu această ocazie, Inspectoratul Școlar Vâlcea a stabilit 14 centre de comunicare, printre care se aflăColegiul Național „Mircea cel Bătrân”, Colegiul Național de Informatică „Matei Basarab”, Școala Nr.2 Rm. Vâlcea, Grupul Școlar „George Îârnea” din Băbeni, Grupul Școlar Economic din Cplimănești, Liceul Teoretic Băbeni, Grupul Școlar „Constantin Brâncoveanu” din Horezu, Liceul Teoretic Măciuca, Grupul Școlar „Petrache Poenaru” din Bălcești, Colegiul Național „Alexandru Lahovari” din Rm. Vâlcea și altele. Prima disciplină la care elevii au dat tezele unice a fost matematica, examenul începând la ora 12.00. Durata examinării a fost de două ore din momentul primirii subiectelor de că tre fiecare elev, subiectele fiind elaborate de Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare în Învățământul Preuniversitar, în conformitate cu programa școlarăparcursăpână la data desfășurării tezei.

Tinerii au fost supravegheați în salăde doi profesori sau învățători, iar elevii care vot absenta la una din tezele cu subiect unic vor fi examinați în perioadele speciale de teze prevăzute prin calendar (pentru semestrul I în luna februarie, iar pentru semestrul al II-lea, în lunile mai – iunie).

Calendarul tezelor cu subiect unic pe semestrul I:

5 decembrie 2007 – Matematica;

11 decembrie 2007 – Istorie/Geografie (numai pentru clasa a VIII-a);

14 decembrie 2007 – Limba și literatura română;

11 ianuarie 2008 – depunerea contestațiilor;

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.