Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

ARESTATI-L PE ‘CRINU’

„Nimeni nu este mai presus de lege” ” înainte de a se adresa procurorilor DNA, denunță torul Constantin Popescu zis „Crinu” a dat mită5.000 de Euro ” pentru flagrantul organizat la data de 6.07.2006, mituitorul Popescu s-a aflat sub protecția desistării, adică a autodenunțului care-l absolvăde răspunderea penală” declarând că anterior acestei date cam prin luna februarie 2006 ar fi dat bani viceprimarului, în scopul ca acesta săîndeplinească un act privitor la îndatoririle sale de serviciu, delatorul om de afaceri a încă lcat legea ” recunoașterea sa îl duce direct la prevederile Codului Penal, art. 255 darea de mită, infracțiune pedepsităcu închisoarea de la 6 luni la 5 ani ” aliniatul trei al acestui articol spune: „mituitorul nu se pedepsește dacă denunță autorității fapta mai înainte ca organul de urmările săfi fost sesizat pentru această infracțiune ” atunci, în februarie, el nu s-a denunțat ” prin paginile ziarului nostru, sesizăm Parchetului fapta sa penală

Au trecut aproape trei săptămâni de zile de când a izbucnit scandalul „șpăgii” de la Primăria Râmnicului. Circul declanșat de dubiosul om de afaceri „Crinu” Popescu „Rovimet” sau „Robinet”, cum vreți să-i spune-ți,   s-a derulat sub lumina cenușie a unor reflectoare dubioase și de prost gust, turnătoria individului fiind acceptatăfărărezerve de procurorii DNA, mai degrabădornici de vedetism, decât de instaurarea dreptății. Acum, o țară întreagăștie că la Râmnic corupția s-a instalat la vârf și că arborele luptei împotriva ei a fost scuturat. Circul a început. Populația locală, în marea majoritate a ei, vrea circ și nu pâine, dorind „sânge”, la vârf, de unde crede că i se trage tragismul nefericirii ei. Cozile de topor, acei bolnavi psihici pentru care durerea sufletească , zbuciumul interior datorat nedreptății, nu există, jubilează. Ce conteazăcă orice persoanăacuzatăde comiterea vreunui act cu caracter penal are dreptul săfie presupusănevinovatăpână când vinovăția se va stabili în mod egal în cursul unui proces public în care-i vor fi asigurate toate garanțiile necesare apărării sale?

        Scenariu prost, ca și inițiatorii

      Scenariul pus la cale de procurorii Secției anti-corupție al DNA cu denunță torul „Crinu” Popescu îl viza pe primarul Mircea Gutău. Reușitele acestuia în dezvoltarea și modernizarea municipiului Rm. Vâlcea, au fript inima contracandidaților săi de prin alte partide, ce-și doresc, prin orice mijloace, să-l învingăîn viitoarele alegeri. Cu ochii la felul cum se schimbăfața orașului și cu distonocalmul în buzunare, candidații: Gigi Matei – PSD, cel al liberalilor Ion Nicolae „șpăgarul” și încă vreo câțiva „ciuri-buri” cârtitori au pus de complot gândindu-se că „dacă nu au acum, atunci când”, pentru că investițiile derulate de actuala administrare și prefigurata trecere supra-teranăde peste liniile CFR, l-ar fi „cimentat” confortabil pe Mircea Gutău în fruntea orașului, până în anul 2012. Iar  ei ce se făceau, atunci? Tot „ține calul” rămân? Dar, iată, că s-a găsit soluția. Delatorul „Crinu” Popescu a jucat un rol de proastăfactură, interpretând un scenariu diletant, desprins parcă din „Cartea învățămintelor bolșevice” ce are drept motto îndemnul: „Întâi găsiți motivul, arestați subiectul și numai După aceea „fabricați” probele juridice incriminatoare” – (Lavrenti Pavlovici Beria cel mai puternic dintre moștenitorii lui Stalin)

        Se cautăprobe

        Modul cum a fost reținut, eliberat și rearestat primarul nostru, se cunoaște foarte bine. S-a ajuns ca până și puștanii care bat mingea în parcări le cartierelor săștie că el stădegeaba în arestul DNA, în timp de proiectele de dezvoltare urbanălâncezesc, Zilele Râmnicului vor fi tare mohorâte și câțiva derbedei din politic, presăsau din mahalalele cartierelor joacă sârba paparudelor îmbujorate de orgasmul sub-culturii lor. La doar câteva zile După arestare și, După aceea, din trei în trei zile, polițiștii trimiși de DNA scotocesc actele primăriei După imaginare probe de vinovăție. S-a ajuns până acolo încât un Cielo albastru închis, cu număr de București și girofar aplicat pe habitaclul mașinii săfie considerat în același mod cum erau GAZ-urile Securității lui Drăghici, cele de prin anii 1950 1960. Lipsesc doar automatele și hainele lungi de piele. Cu diferența de câteva generații, oamenii sunt aceiași, care, la un eventual nou moment „22 decembrie 1989″, se vor porni pe plâns, regretând comenzile politice ce li se dau, aflate în spatele prevederilor Codului Penal de care se face atâta caz. La începutul săptămânii au fost invitați la DNA Pitești, funcționarii primăriei Toma Mihăiescu, Lili Mihăilescu, Parasca Oprea și Cristian Jinaru. Ei au fost audiați timp de 4 ore, problematica investigației fiind strict legatătehnica eliberării certificatelor de urbanism și autorizațiilor de construire. Emoții, temeri, tensiune și transpirație. Totul datorităunui individ pe care dacă -l scuturăbine procurorii anti-corupție îi dau direct mandat de arestare pe vreo trei luni de zile și-l judecă direct în arestul instituției lor. Ar fi de ajuns săi se verifice acestuia proprietățile și săvadăcum a acumulat averi imense, cumpărând terenuri în Rm. Vâlcea, mașini și case prin firma pe care o conduce (ROVIMET) și apoi și le-a vândut sieși, într-un mod ciudat, suspicios. Ar fi de ajuns săse verifice cum a cumpărat „eroul” anticorupției vâlcene cam 900 m.p. de teren în zona „La lac” a bălții, din cartierul Ostroveni, cu numai 30 milioane lei (sentințăcivilănr. 6056/2.12.2005) de la firma sa ROVIMET. Culmea este că pe actul notarial întocmit la data de 10.12.2001 se aflăparafa și semnătura notarului Mariana Gutău soția celui pe care prin minciuni l-a trimis 29 de zile în arestul DNA.

        „Crinu” trebuie arestat

        Luând de bună ca probă doar conferința de presă  ținutăde Popescu Delatorul pentru ca săse justifice în fața societății vâlcene, procurorii Parchetului Vâlcea ce trebuie sălucreaze sub sintagma articolului 16, din Constituția României, ar putea înceape acțiunea de urmărire penală, arestându-l pentru dare de mită. El a recunoscut că , anterior „colaborării” sale cu procurorii DNA, cu trei-patru luni înainte, i-ar fi dat viceprimarului Dicu suma de 5 mii de Euro, ca să-i facă niște servicii din funcția ce o deținea la Primăria Râmnicului. La acea dată, nu puteau săacționeze prevederile paragrafului 3 al articolului 255, din Codul Penal, denunțarea faptei imunde și mincinoase făcându-se numai pentru cei 20 de mii de euro, oferiți cu inscripționare chimică în luna iulie. Este foarte clar că procurorilor nu le convine „auto-demascarea” aceasta. Înțelegerea dintre ei și făptuitorul Constantin Popescu, poreclit „Crinu”, nu acționeazăretroactiv. „Nimeni nu este mai presus de lege” și, de aceea, douăorganizații non-guvernamentale județene, reprezentând societatea civilă, au și demarat o acțiune de strângere de semnături pentru ca și denunță torul Popescu săaibăparte egalăde tratament După Codul Penal. (va urma)