Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

„Anonimul” Ion Nicolae sau cum săte bagi în seamăcând nimic nu ai a spune

” Turnați, legal!

„Reducerea anonimelor trebuie săfie o consecințăa afirmării individului, a că rui personalitate nu se mai dizolvăîn mulțime, ca înainte. Fenomenul va determina, încet-încet, și înlocuirea răspunderii colective, difuze, cu răspunderea individuală”

Realizarea celei mai mari investiții și a celui mai mare edificiu post-decembrist, în municipiul Rm. Vâlcea – Complexul comercial River Plaza Mall a declanșat nebunia spre delațiune a multor concetățeni de-ai noștri instabili și neorientați contemporan, reclamațiile acestora – semnate sau anonime – invadând secretariatele multor instituții ale statului, unde au fost înregistrate oficial. După cum se cunoaște, delațiunea, turnatoria sau simpla pârăerau, până în 1989, forme deja normale ale petițiilor, plângerilor, reclamațiilor. Autorii  lor erau, de la vecini și colegi invidioși, până la reclamagii incurabili și închipuiți apărători ai obștei (ca în cazul prezentat acum!). Majoritatea anonimelor adresate instituțiilor publice au ca obiect probleme de interes general sau „dezvăluie” situații deja notorii.

Delațiunea, turnătoria sau simpla pârăerau, până în 1989, forme deja normale ale petițiilor, plângerilor, reclamațiilor. Autorii – de la vecini și colegi invidioși, până la reclamagii incurabili și închipuiți apărători ai obștei. Anonimele au fost încurajate mai mult sau mai puțin fățiș și După 1990, când „oamenii de bine” intrau într-o altfel de zodie a anonimatului, cea a solidarizărilor și desolidarizărilor de tot felul.

 

Cazul firmei noastre editoare, amendatăde inspectorul șef al Inspectoratului Teritorial în Construcții Vâlcea – Ion Nicolae, cu suma de 3 miliarde de lei – rezultat al unei răzbunări politice – a fost amplu mediatizat (chiar de acesta), devenind notoriu. Individul, miner de profesie, propulsat politic surprinzător și împotriva firii în prima funcție a Inspectoratului își plătește polițele politice, încă lcând cele mai elementare norme de conduităprofesională, morale sau civice. Vocea Vâlcii l-a dovedit în două rânduri că a solicitat și primit șpăgi în schimbul unor servicii promise ce se pot încadra fărătăgadăîn trafic de influențăși comiterea de că tre noi a unor acte de indisciplină în construcții i-a dat posibilitatea săîși arate caracterul. După ce a ieșit timp de o săptămânăde zile de 12 ori pe undele postului de televiziune „Frâncu UNU”, omul a devenit obsedant în acuzația că am pus în pericol siguranța feroviarăprin construirea unei scă ri din beton armat pe rambleul că ii ferate Rm. Vâlcea – că limănești. A urmat sesizarea Companiei că ilor Ferate Române și, ca urmare, comisia instituităspre constatarea celor reclamate de el a concluzionat că nimic nu este adevărat, obligând numai la intrarea în legalitate cu cele construite. Cine crede că omul s-a conformat concluziei specialiștilor feroviari, se înșeală. Orgoliul nu l-a lăsat și, alăturându-se masei de reclamagii notorii, ne-a reclamat și mai sus, la Ministrul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului. însă , rezultatul a fost același. S-a deschis, astfel, calea spre noi forme de reclamații, anonimele. Iar acestea au început săaparăpe la Guvern, la Parlament și Președinție.

Alții la rând… liberalul veghează

În una din deplasările noastre la Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului am găsit o reclamație, în care era reclamatălipsa parcări i de la Complexul comercial River Plaza Mall, din municipiul Rm. Vâlcea. Autorul ei se declara a fi un anume Augustin Moldovan, însă , conform stilului binecunoscut, nu se semneazăși nici nu-și dăadresa de domiciliu, cu toate că afirmăcă vrea răspuns „în termenul fixat de lege”. Nu știm ce ne face săcredem, dar ceva ne spune că iar am dat de Ion Nicolae. Stilul se aseamănăla amândoi, practica este cunoscută(și din cazul amendării noastre), iar obsesia este aceeași: primarul Râmnicului. Anonimul Moldovan spune că primarul Mircia Gutău a autorizat construcția Mall-ului fărăsăse prevadăparcare pentru mașini, încă lcând legea. Parcă și Ion Nicolae spunea la fel. Iatăfraza demascatoare: „E clar că cineva nu și-a făcut treaba ca lumea. Și acel cineva a avut la dispoziție proiectul și nu a zis nimic. Construcția a durat luni de zile și acel cineva nu a zis nimic. Acel cineva lucreazăîntr-o instituție bugetarăși este plătit din banii prostului care va scrie acum (calitatea și-a recunoscut-o singur, fărăsăi-o cearănimeni! – n.r.)”.

Practica de milițian

Anonimul „semnatar”, hârțit în rele și în reclamații anonime, i-a cerut ministrului Radu Berceanu să-i răspundă”la termenul fixat de lege, cine se face vinovat din partea celor care lucreazăla inspectoratele teritoriale de construcții ce au permis construirea și darea în folosințăa unui astfel de obiectiv fărăparcare?”. Păi, cu siguranță, o astfel de formulare este ridicolă, iar autorul își dorea ca anonima săfie trimisă Inspectoratului Teritorial în Construcții Vâlcea, spre verificare. Adică , lui Ion Nicolae. Ca Ion Nicolae săse apuce de verificat și sănu se știe că el a făcut-o. Dacă verificarea iese rău, visul lui de a-l acuza cu probe pe primar, s-ar realiza. De nu se va verifica nimic, prietenia cu patronatul Complexului nu-i de aici de acolo! Nu știm sigur dacă el este autorul făcă turii anonime, dar ne vine în minte practica milițienilor, care, dorindu-și răzbunarea pe cineva, își trimiteau singuri scrisori anonime, pe care, cu siguranțăle primeau spre verificare, satisfăcându-și orgoliul și dorința nesocotite. Iar Ion Nicolae știe cum este cu practica asta comunistă.

Ideile se aseamănă

De nenumărate ori am afirmat că -l monitorizăm pe biciclistul politic peremisto-puristo-liberal cu mustațăde conaționali – Ion Nicolae și nu-l vom slăbi jurnalistic din vizor, până nu o învăța și el să-și respecte concetățenii și sănu se mai creadăaltul decât este (sau de cât poate fii), că i se văd lipsurile de sub vestonul purtat pe sub haine, ante-decembrist, la Berbești. Aflându-ne în posesia unor scrieri d’ale sale „politice” (omul, scârbit de prostiile ce le debiteazăla televiziunea șefului său, își aruncă singur scrierile la coșul de gunoi, conștient că ele nu pot fi folosite la ceva, cândva, postum, decât la aprins focul), am găsit aceleași idei ca și în  anonima trimisă la MTCT. Iatăce scrie liberalul cu dinți de aur (respectându-i gramatica și limba românăcare, pentru el, este în vacanță): „D-l Gutău știe f. bine preveder(ile) HG 525/96. La blocul proprietate care și l-a făcut lângă Episcopie a avut grijăca în limita terenului proprietate săînchidăpentru construcții exact atâtea locuri de parcare de câte avea nevoie. Cum se poate explica atunci de ce în calitate de primar a permis și a dat girul apelând la o complexă”inginerie” decizională și eludarea legilor, pentru ca la un alt investitor privat (așa cum este și el la blocul de lângă Episcopie) săemităA(utorizația) C(onstrucții) pentru River Plaza fărănici un loc de parcare??? Bineînțeles, la tupeul care-l are va răspunde: „foarte simplu” pentru că este spre binele cetățeanului și va veni cu o explicație ilogică dar exprimatăconvingător…”. În reclamația de la MTCT se scrie: „Ceea ce se întâmplălângă Mall în domeniul parcări i este bătaie de joc la adresa contribuabilului.(…) Strada Independenței de lângă mall și care duce spre parcul Zăvoi…”. Consilierul Ion Nicolae, scrie: „Ceea ce se întâmplăîn acest moment în cartierul Zăvoi e parcă dintr-un scenariu de film de groază”. Comentariile sunt de prisos.

Concluzie

Cine-i Ion Nicolae și cum a reușit el săîndepărteze liberalii veritabili din activitatea politică sau cât de „ține calul” este el pe lângă deputatul Emilian Frâncu, nu mai este nevoie săamintim. Oriunde este un conflict între liberali și altcineva, fie persoanăfizică sau juridică , fie partid politic sau organizație a societății civile, dai peste individ. El știe de toate, vrea totul,  în numele unui liberalism de grup, coborând imaginea partidului istoric sub pragul care l-a consacrat și determinând revolta Brătienilor pe acolo pe unde se află. Se răsucesc în mormânt. Scandalurile din Consiliul Local municipal sunt generate de el și vizeazănumai interesele personale sau de grup. Primarul este ținta preferatăa individului, dar nu pentru că ar putea cumva să-i fie acestuia concurent, ci pentru că voința șefului său poftitor de funcții și de putere îi este mai de preș decât voința și rațiunea despre care se dovedește că nu o are. Numit în funcție managerialăprin politic, Nicolae se aratăca fiind o aceeași catastrofăce stârnește teama subordonaților și a oamenilor din anturajul ce este obligat să-l admită, favorizându-i numai pe aceia din partidul său care-l „recunosc” ca etern scutier sau care sunt agreați de Măndelul liberalilor vâlceni. însă , vremea schimbării va veni și la liberali. Optimiști, așteptăm deznodământul!

O soluție

Experiența statelor occidentale, privind sistemele moderne de parcaje rezidențiale, poate fi folosităși în cazul mult disputatei parcări din centrul municipiului Rm. Vâlcea, cea de la River Plaza Mall. Din informațiile primite, am aflat că existăo firmăîn București ce deține „soluția germană” pentru parcări , colaborând cu o firmădin Brașov, ce, la rândul ei, are drept furnizor o firmăspecializatădin Germania. Aceasta produce și comercializeazăparcaje WHOR care sunt destinate zonelor urbane supra-aglomerate. Este vorba fie de parcaje turn, fie de parcaje subterane care sunt făcute din confecții metalice și au mai multe nivele. Sistemul WHOR este asemănător unor garaje portabile a că ror lucrare poate fi co-finanțatăși de Primăria Râmnicului. Sugerăm administrației publice locale săcontacteze primăria municipiului Suceava, care are în studiu oferta firmei bucureștene și disponibilitatea specialiștilor germani.

Romeo Popescu