Acasă Arhiva Am primit la redactie

Am primit la redactie

          Domnule Monceanu,

 

      Am citit în presa vâlceană, cum că analizați, să desființați stâlpișorii puși pe marginea trotuarelor, vă rugăm să ieșiți pe postul de televiziune al d-lui Frâncu și să ne explicați și nouă, contribuabililor, de ce? Care este avantajul? Al cui este avantajul?  Ce faceți cu ei?  Noi credem că acolo s-au investit ceva bani, și mai știm că acolo sunt banii noștri, ai râmnicenilor, vă rugăm să ne spuneți și nouă d-voastră ca viceprimar  unde ați fost atunci când s-a luat hotărârea de a se monta? Consiliul local A făcut-o d-l Gutău de unul singur? Refuzăm să credem acest lucru. Scenariul este foarte bine pus la punct. Dar să nu credeți că noi nu știm cine este regizorul să nu creadă cineva că toată populația Râmnicului este proastă, nu este, dar nu are posibilitatea să iasă pe sticlă și să spună tot ce gândesc. Uite că mai există această posibilitate, ca prin acest ziar să ne spunem și noi punctul nostru de vedere. Pe d-l  Frâncu (marele nostru reprezentant în Parlament) îl susține și acum ca și înainte de 1989 „Securitatea”. Dânsul crede că noi am uitat că deținea 5 aparate video  pe care le închiria cu 500 de lei pe seară, sau că sâmbăta și duminica veneau tineri la dânsul în apartament și priveau tot felul de filme. Să nu-l mai critice pe d-l Gutău până nu afișează un număr de telefon de ecran să poată și altcineva care-l știe, să poată dialoga, e ușor să vorbești singur fără să dai posibilitatea cuiva să-l contrazică (nu de dragul de a contrazice ci de a spune adevărul). Putea un muncitor, care nu era informator sau colaborator al securității să închirieze un aparat video?

Îi dădea sfat d-lui Gutău că ar fi foarte bine să demisioneze că are cu ce trăi, având o situație Financiară destul de bună și doi copii reușiți. Așa este. Are doi copii reușiți (ceea ce dânsul nu are) dar cred că de situație Financiară nu se poate plânge, când a putut să patroneze 3-4 televiziuni. Și să nu creadă că acești bani I-a făcut muncind din greu. Am vrea să știm și noi dacă un colaborator al dânsului poate să-și facă o casă din salariul pe care îl primește la TV Vâlcea 1, 2 sau 3 Să le fie rușine la toți cei care ne conduc, și I-am votat să ia hotărâri nejustificate și mai ales care sunt în defavoarea noastră, a râmnicenilor. Dacă distrugeți tot ce a făcut d-l Gutău, vă vom blestema, și chiar dacă vouă nu vi se va întâmpla nimic, să nu uitați niciodată că cineva va plăti pentru răul făcut, și aceia vor fi copii voștri.

      În altă ordine de idei (care nu are nicio legătură cu ce am scris mai înainte)

Din întâmplare deschid televizorul pe Vâlcea 1 și o văd pe d-na Anuța Handolescu care spune că nu-i plac excursiile în străinătate, nu-i plac hotelurile de 7 stele, îi place să stea la Vaideeni învelită în pătură, cu o cafea în Față și să citească o carte. Ne întrebăm De ce n-a candidat pentru primăria din Vaideeni? Câtă ipocrizie!!! Îți vine să spargi televizorul, când auzi asemenea cuvinte.

 

            Pensionare,

           Elena Mareș, Silvia Topârceanu și Ani Popa

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.