1

Alt traficant de carne vie, in arestul politiei

              ” Procurorii B.I.I.C.O.T. destramă rețelele de traficanți

 

 

         Încă un traficant de persoane a că zut în plasa polițiștilor de la Serviciul Crimă Organizată și a procurilor B.I.I.C.O.T. Tânărul Eugen, de 25 ani, din Ocnele Mari a fost arestat preventiv pe o perioadă de 30 zile sub acuzația de trafic de persoane. În perioada iulie septembrie 2003, acesta a recrutat, traficat, vândut și exploatat sexual mai multe tinere din Vâlcea, pe care le-a obligat să se prostitueze în interesul lui și al altor persoane. Din cercetări, a reieșit că același Eugen este implicat și în traficul de persoane via Austria, dosar în care mai sunt cercetate încă 5 persoane, din care 4 în stare de arest preventiv. Tânărul mai este că utat și în Italia pentru furturi din buzunare. până acum, polițiștii și procurorii au identificat trei femei, victime ale lui Eugen, care au fost plasate în Italia pentru a se prostitua. Polițiștii cred că numărul femeilor traficate este mult mai mare, însă unora dintre ele le este teamă să povestească ce au pățit. Cazul este departe de a fi finalizat, iar cercetările Continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale și a tuturor persoanelor implicate.

Magda Tolea