Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Alianța PNL – PSD s-a’ntremat la Izvorul Tămăduirii

În satul Romanii de Jos /La sărbătoarea rromilor

Insoțit de cameramanul și reporterul televiziunii Vâlcea 1, Emilian Frâncu a început săle dea directive de cum s-a dat jos din mașină. L-a luat pe cameraman de braț și i-a explicat din ce unghiuri săfilmeze, gândindu-se, probabil, că trebuie sădea bine pe televizor ” mai mult, el l-a pus săinstaleze trepiedul de la camera video chiar în fața mesei unde s-a așezat

 

An de an, în vinerea din Săptămâna Luminată, Biserica Ortodoxăsărbătorește Izvorul Tămăduirii. Vineri, 13 aprilie a.c., încă de la primele ore ale dimineții, sute de vâlceni și turiști au mers la bisericile și mănăstirile din județ pentru a asista la slujbăși la sfințirea apei. Izvorul Tămăduirii este un praznic închinat Maicii Domnului, menit săarate rolul Fecioarei Maria în mântuirea oamenilor. această sărbătoare amintește de o serie de minuni săvârșite la un izvor aflat în apropierea Constantinopolului. „Leon cel Mare (457-474), înainte de a deveni împărat, se plimba printr-o pădure din apropierea Constantinopolului. A  întâlnit un orb rătăcit, care l-a rugat să-i dea apăși să-l că lăuzească spre cetate. La un moment dat, a auzit-o pe Maica Domnului spunându-i: „Nu este nevoie săte ostenești, că ci apa este aproape! Pătrunde, Leone, mai adânc în această pădure și luând cu mâinile apa tulbure potolește setea orbului și apoi unge cu ea ochii lui cei întunecați”. Leon a făcut întocmai, iar orbul a început săvadă. După ce a ajuns împărat, Leon a construit lângă acel izvor o biserică . La rândul său, împăratul Justinian (527-565) care suferea de o boalăgrea, s-a vindecat După ce a băut apa din izvor. La rândul său, a construit o biserică și mai mare. De-a lungul timpului, apa acestui izvor a vindecat multe boli și a tămăduit diferite răni, molime și alte suferințe. Astfel, a fost statornicităo zi în care toți să-și aducă aminte de coborârea în istorie a Fecioarei Maria” – au povestit preoții în lăcașele sfinte.

Zeci de turiști s-au rugat la Mănăstirile Bistrița și Hurezi

La Mănăstirea Bistrița, zeci de elevi, însoțiți de profesorii lor, au venit, „înarmați” cu pet-uri, lumânări și aparate de fotografiat, săasiste la slujbă. Unii dintre ei, pierzându-și răbdarea, au hotărât săviziteze mănăstirea. Pe lângă aceștia se mai aflau turiști, dar și foarte mulți localnici. Toți se rugau la moaștele Sfântului Grigore Decapolitul – făcă toare de minuni, săfie sănătoși și să-i ferească de rele. „Eu sunt din București, însă vin an de an aici la Bistrița pentru a măruga la moaștele Sfântului Grigore. Sunt făcă toare de minuni și este bine săte rogi pentru sănătate și ferirea de accidente. De fiecare datăcând am fost aici mi-a mers bine tot anul. A ajuns deja o tradiție pentru familia noastrăsăvinăla Bistrița de Izvorul Tămăduirii” – ne-a mărturisit o turistă. Nici Mănăstirea Hurezi nu a fost ocolităde turiști. Dis de dimineață, două autocare pline cu bucureșteni au oprit în parcarea lăcașului sfânt. După vizitarea mănăstirii, turiștii au asistat la slujbă. „Se spune că apa sfințităde Izvorul Tămăduirii te vindecă de boli și te ferește de rele. însă , trebuie săcrezi în puterea acesteia, altfel o bei degeaba. În fiecare an, de această sărbătoare, măduc la câte o mănăstire. Anul acesta, am ales una din județul Vâlcea. Este foarte frumos aici, o liniște și o pace cum nu am mai văzut până acum” – ne-a spus o bucureșteancă . În jurul orei 11.00, la mănăstire și-a făcut apariția și primarul orașului Horezu, Gheorghe Niță, însoțit de directorul Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național, Florin Epure. Deși la Mănăstirea Hurezi erau așteptate mai multe personalități ale județului, niciuna nu și-a făcut apariția. „În satul Romanii de Jos, am organizat un bâlci al rromilor cu ocazia acestei sărbători. Eu am invitat toate autoritățile locale și probabil vor veni direct acolo” – ne-a spus primarul Horezului, Gheorghe Niță.

Narcisistul Frâncu

Așa a și fost. Mai marii județului nu s-au sinchisit sătreacă și pe la mănăstire, săaprindăo lumânare și săse roage pentru iertarea păcatelor lor. Ei au ales sămeargădirect la distracție. Astfel că , în jurul orei 11.30, în satul Romanii de Jos, și-au făcut apariția primii invitați.  Printre ei s-au numărat președintele liberalilor vâlceni, Emilian Frâncu, consilierul județean PNL, Ilie Fârtat, primarul localității Vaideeni (PNL), Ivan Jinaru și subprefectul Radu Renga. Însoțit de cameramanul și reporterul televiziunii Vâlcea 1, Emilian Frâncu a început săle dea directive de cum s-a dat jos din mașină. L-a luat pe cameraman de braț și i-a explicat din ce unghiuri săfilmeze, gândindu-se, probabil, că trebuie sădea bine pe televizor. Mai mult, el l-a pus săinstaleze trepiedul de la camera video chiar în fața mesei unde s-a așezat. După un timp, la bâlci și-au făcut apariția social – democrații și conservatorii. Astfel, consilierul județean PSD, Ștefan Prală, senatorul social – democrat, Mihail Popescu, Dumitru Bușe – președintele CJ Vâlcea (PC), Vetuța și Valentin Ciocan – membrii ai Partidului Conservator au început săvinărând pe rând. În mijlocul mulțimii, liderii politici au început sădiscute, schimbând impresii despre ceea ce se întâmplăpe scena politică centrală. „Nu a venit niciun democrat. Se vede clar și aici că PNL – ul va face alianțăcu PSD – ul, iar soluția imoralăva fi, și în acest caz, PC – ul” – spunea cineva. 

Bâlciul rromilor

Bâlciul organizat de Izvorul Tămăduirii în localitatea Romanii de Jos a fost mai mult o sărbătoare a rromilor. „În mod normal, pe data de 8 aprilie, e ziua mondialăa rromilor. Dat fiind faptul că atunci s-a sărbătorit Paștele, a fost amânatăsărbătoarea lor. Astfel, am hotărât ca azi să-i sărbătorim pe ei prin acest bâlci” – a spus primarul Gheorghe Niță. Cu această ocazie, sora regelui rromilor, Violeta Cioabăși-a lansat cea de-a doua carte, intitulată”Vraja ochilor”. De asemenea, mai mulți tineri din Colonia Nuci și de la Liceul Teoretic „Matei Basarab” din Râmnic au dansat pe ritmurile melodiilor țigănești. În jurul orei 14.00, autoritățile locale au plecat la un alt eveniment, în comuna Costești.

Tudor Gheorghe, la Costești

Zilele Costeștiului sunt sărbătorite pe fiecare an de Izvorul Tămăduirii. Anul acesta, localnicii au mai avut un moment de bucurie, în comunăfiind inaugurat Muzeul de Artă. La deschidere, primul care a luat cuvântul a fost primarul localității, Valeriu Popescu, care a ținut săle mulțumească tuturor celor care au contribuit la realizarea proiectului. El i-a enumerat pe fiecare dintre personalitățile vâlcene prezente în parte, iar spre amuzamentul tuturor, de fiecare datăcând trebuia săpronunțe numele subprefectului Radu Renga, uita cum îl cheamă. „Este un moment de istorie pentru Costești. Sunt mândru că într-o comunăvâlceanăpot săparticip la un astfel de eveniment deosebit” – a spus Frâncu. Invitat săspunăcâteva cuvinte despre evenimentul la care participă, senatorul Mihail Popescu a afirmat doar că este de acord în totalitate cu cele spuse de colegul său Emilian Frâncu, menționând însă că „nu doar pentru că PSD-ul susține acum PNL-ul”. După vizitarea muzeului, invitații s-au „delectat” cu cântecele celebrului artist Tudor Gheorghe, prezent și el în mijlocul locuitorilor din Costești.