Acasă Arhiva A venit Basescu acasa

A venit Basescu acasa

 

        Președintele Traian Băsescu a ajuns acasă, în România. Aeronava specială pe aeroportul Otopeni militar, miercuri, 16 mai a.c., în jurul orei 14,30. El își va continua perioada de recuperare, de După operație, la Spitalul Elias. Aici, șeful statului va rămâne internat maximum două săptămâni, iar starea sa de sănătate este bună. Șeful Clinicii Elias, profesorul Mihai Berteanu a informat presa că tratamentul va consta în kinetoterapie, hidroterapie și electrostimulare. În următoarele 6 luni sau, poate, un an, cât durează tratamentul programul președintelui (ca primul om în stat) nu va fi afectat.

În spital, la etajul II, i-a fost pregătit un apartament special, dotat cu un mini birou, canapele din piele, fotolii, televizor și bucă tărie, în așa fel încât să-și poată desfășura activitatea. La placarea din spitalul vienez, Traian Băsescu a declarat „Am obligația să fiu un președinte sănătos pentru România. În spitalul din Austria a fost riscul cel mai mic de operație, și-am făcut-o. Urmează o perioadă de circa 6 luni de recuperare și va trebui, totuși, să continui programul început, încă 7-10 zile, într-un spital de acasă. Am ales să o fac cu profesorul Berteanu, la Elias”. Președintele a mai declarat că cheltuielile cu spitalizarea au fost suportate de una din fiicele sale, ele atingând pragul de 22.000 de EU. La venirea în țară , Traian Băsescu nu a dat nici o declarație presei.

Magda Tolea

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.