Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

A murit într-un accident de mașină

” La doar 23 de ani,

Un tânăr de 23 ani a murit, iar altul a fost grav rănit în urma unui accident de circulație petrecut la Brezoi, sâmbătă, 20 octombrie. Florin P., 22 de ani, din Malaia, conducea un Espero, din direcția Brezoi că tre Voineasa și într-o curbă la dreapta a intrat într-un autotractor marca IVECO. Tânărul șofer a pierdut controlul volanului din cauza vitezei cu care se deplasa și a carosabilului umed acoperit cu zăpadă. Astfel că , a derapat și a intrat în semiremorca parcatăpe partea stângăa drumului.

Alături de șofer, în mașinăse mai afla și Ion C., de 23 ani, din Malaia care, în urma impactului, a murit pe loc. Șoferul a fost transportat la Spitalul Județean Vâlcea unde i-a fost stabilit diagnosticul: politraumatism, traumatism cranio-facial, traumatism toracic, fracturi costale, plagăgenunchi stâng, rămânând internat în spital.