Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

A încălcat legea tăcerii

Campania premergătoare referendumului pentru demiterea președintelui Traian Băsescu a intrat pe ultima sutăde metri. Au mai rămas doar șase zile până când românii cu drept de vot vor fi prezenți la urne, pentru a-și exprima opțiunea. În aceste zile de bramburealăpolitică , așa cum declara Răzgândacul nostru de premier, când temperaturile depășesc 30 de grade, românii sunt chemați în stradăsă-l susținăpe președinte sau din contră. Și românii au ieșit și vor mai ieși, de câte ori va fi nevoie. În fiecare mare oraș din România. La mitingurile pentru susținerea președintelui Băsescu, de fiecare dată, numărul participanților a fost mult mai mare decât la mitingurile pesediste, de demitere, cu toate că televiziunile naționale nu s-au îmbulzit săarate imagini cu participanții atunci când a fost vorba de partizanii democratizării țării.

În această campanie, retrograzii pesediștii n-au reușit săvinăcu nimic nou din 1990 încoace. Aceleași teme de luptăelectoralăși aceleași contra-manifestații fesenisto-kaghebiste de la începutul anilor ’90 cu care Iliescu sabota întâlnirile electorale ale liberalilor sau țărăniștilor. În afara contra-mitingurilor lui Băsescu, social democrații n-au scos la ivealăvreo idee genialăde contraatac. Partituri false, interpretate de instrumentiști afoni. Faptul că Mircea Geoanăeste port-stindartul „luptei” împotriva lui Traian Băsescu, îl face pe președintele suspendat săcâștige puncte importante în bătălia electorală. „Prostănacul” are un discurs public atât de răsuflat și de prost conceput încât nu ar putea convinge nici măcar o octogenarăsurdăși cam chioarăde ce trebuie săvoteze DA la referendum. Copil de casăal lui Ion Iliescu, Geoanăplătește de ani de zile, tentativa lui de a deveni altcineva, de a fi privit ca om al democrației, de om care a rupt-o cu trecutul dubios al său și al familiei sub comuniști.

Pentru prima datăîn istoria democrației din lume, în țara noastrăs-au schimbat regulile în timpul jocului. Ca la noi, la nimeni. S-a modificat un articol din lege, printr-o ordonanță. Cine apeleazăla așa ceva este slab și nu e în stare să-și învingăadversarul, având la dispoziție regulile existente deja. Lucrul ăsta îl știu și copii de grădiniță. Schimbarea unor articole din Legea referendumului, mărefer aici la posibilitatea ca președintele săpoatăfi demis cu 50%+1 din numărul celor prezenți la vot, și nu din numărul celor înscriși pe listele electorale, demonstreazăslăbiciune și teamădin partea celor care l-au vrut suspendat pe Băsescu. Nesocotirea voinței electoratului și nerespectarea constituției, constituție elementele trădării națiunii și a tot ce este sfânt într-o țară democratică . Asta au făcut cei 322 parlamentari ai țării. Au suspendat un președinte care, din punct de vedere al legitimității, este un gigant, fărămotive constituționale, încă lcând Constituția, și au nesocotit voința electoratului din decembrie 2004.

Într-o țară democratică , voința electoratului și Constituția sunt sfinte, ele trebuie respectate indiferent dacă ne place sau nu, indiferent dacă ne convine sau nu. Suspendarea președintelui nu are nicio legătura cu Constituția sau cu o pretinsăîncă lcare a acesteia. Este pur și simplu o răfuiala politică , o reglare de conturi. Trei sferturi din Parlament s-au aliat împotriva președintelui? Nu s-au putut pune niciodatăde acord săfaca ceva bun pentru țară , dar s-au unit săîl suspende pe Traian Băsescu. Ce a provocat reacția lor violentă? Faptul că Traian Băsescu a luptat împotriva modului viciat de a face politică , a luptat pentru o reformă profundăa clasei politice și pentru o însă nătoșire a instituțiilor. Singura lege pe care a încă lcat-o președintele a fost legea tăcerii. Traian Băsescu a vorbit deschis despre presiunile pe care unii politicieni le-au făcut asupra justiției, despre corupție și despre jaful din economie.

Se pare că liberalii lui Tăriceanu sunt făcuți pentru a pierde. Nici n-au apucat să-și frece bine mâinile de bucurie că au scă pat de Băsescu de la Cotroceni, că Văcă roiu le-a și atras atenția că nu le va face în niciun caz jocurile. Adică , retragerea trupelor din Irak și aprobarea legilor siguranței naționale într-o formă agreatăde „angajații” lui Patriciu. Interimarul Nicolae Văcă roiu a dat dovadăde responsabilitate și a declarat public că nu va semna asemenea documente în această perioadă de provizorat.

Un motiv pentru care ar trebui săvotăm „NU” este reformarea clasei politice. După circul suspendării din Parlament, se înțelege nevoia de schimbare. Votul uninominal este singurul mecanism care ne poate garanta că parlamentarii nu vor mai răspunde la comenzi politice, ci vor da socotealădoar în fața propriului electorat.  Iar președintele Băsescu vrea săîl impunăde doi ani de zile. Acum, pe scena politică existăun echilibru foarte fragil și cu greu mai poți spune cine este la Putere și cine-i în opoziție. PNL-ul lui Tăriceanu se mișcă pe un teren mlăștinos, iar la o simplămoțiune de cenzură, „Consiliul de Administrație al lui Patriciu”, în speță, guvernul Tăriceanu II, cade. Sănu creadăcineva că pesediștii și peneliștii se iubesc de nu mai pot. Iubesc trădarea, dar îi detest pe trădători, vor spune pesediștii, în curând. PSD-ul se va descotorosi de ei, ca de niște măsele stricate.

Vrem sau nu săacceptăm, odatăcu venirea la putere a lui Traian Băsescu, în România a început cu adevărat lupta împotriva corupției. Băsescu a pus săse scoatădin sertare, dosarele prăfuite ale unor politicieni, dosare întocmite pe vremea guvernării PSD și folosite în scopuri oculte. Tandemul Băsescu-Macovei, prin neimplicare în treburile procurorilor și judecă torilor, a garantat independența justiției. I-au lăsat pe oamenii legii să-și facă treaba. Numai niște neaveniți, care acum își dau cu părerea pe la televizor, pot săcreadăcă dosare precum cel al Loteriei Române pot fi finalizate cât a-i bate din palme. E nevoie de timp și de multămuncă pentru ca probele săfie complete. Am asistat cu toții la scandalul iscat de Tudor Chiuariu, atunci când a cerut intempestiv schimbarea adjunctului lui Morar de la DNA. Este limpede ca lumina zilei că șleahta de politicieni anchetați (care până la urmă, pot fi găsiți vinovați sau nu, dar asta trebuie săhotărască o instanțăde judecată!), avându-l drept exponent pe acest scapete de Chiuariu, vrea săse descotorosească de procurorul care răspunde de cele mai grele dosare. Ca să-i scape de sancțiunile penale. Grave lucruri se petrec După suspendarea președintelui Băsescu!

Ce-i de făcut? Mai întâi de toate, indiferent de opțiunea fiecă ruia dintre noi, trebuie săne prezentăm la vot. Este o datorie civică pe care trebuie săne-o asumăm pentru că , altfel, în decembrie 1989, oamenii care au ieșit în stradă, au murit degeaba.

Așadar, cea mai mare parte a electoratului nu-l susține irațional pe Băsescu. Nu se știe dacă are dreptate. Dar temele impuse de el sunt reale și importante. O recunoaște până și Mircea Geoană. Ce i se reproșeazălui Băsescu e stilul și faptul că nu ar avea că derea moralăsădiscute aceste teme. Poate. Dar când va apărea cineva mai respectabil, care va susține aceleași idei cu mai multăeficiențăși mai elegant, voi trece de partea sa.