Acasă Arhiva Se acordă subvenții 20% din valoarea locuinței

Se acordă subvenții 20% din valoarea locuinței

Prefectura Vâlcea a anunțat că de la începutul acestei luni, Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Locuințelor derulează”Programul național de sprijinire a construirii de locuințe proprietate personală” prin acordarea de subvenții, în valoare de 20% din valoarea locuinței, de la bugetul de stat, cu un plafon de 10.000 Euro pentru fiecare subvenție.

Subvenția se acordădoar respectând unele condiții, și anume: beneficiarii trebuie săse încadreze în categoriile de persoane identificate în prevederile OUG nr.51/2006 cu modifică rile și completările ulterioare; săfie încheiat un contract de construire al locuinței prin credit ipotecar, cu agenți economici specializați; pentru construirea locuinței, nu pentru achiziționare; la finalizarea locuinței, pentru plata ratelor la creditul ipotecar contractat.

Cererile de subvenție, împreunăcu documentele justificative prevăzute în actele normative pe baza că rora funcționeazăprogramul se adreseazăconsiliilor locale, care au obligația de a informa cetățenii cu privire la locul de primire a solicitărilor și a actelor justificative.

Solicitările vor fi analizate în comisii locale, constituite prin hotărâre a consiliului local. În baza listelor nominale întocmite de comisii, consiliile locale vor stabili subvențiile, defalcate pe ani și trimestre, în funcție de data recepției locuințelor, propunerile de subvenții urmând săfie transmise Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor.

 

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.