Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Yeti de la PSD

După cum am afirmat în editorialul trecut, anticipând lipsa reflexelor critice din interiorul PSD, parada modei la care a participat „nazistul” Mazăre, primarului Constanței, a declanșat un scandal internațional. Săte îmbraci în nazist este ca și cum ai contesta milioanele de morți din al Doilea Război Mondial. Locul lui Mazăre ar fi trebuit săfie la primărie, nu la show-ul care a scandalizat lumea. El nu a înțeles, până acum, că este politician și nu un star excentric de cinema. Nu persoana Mazăre trebuie săfie în centrul atenției, ci „reformele Mazăre” care, însă , se lasăașteptate. În schimbul reformelor, el crede că -și „distrează” concetățenii, prin măscă riciul de prost gust ce este. Apariția lui, alături de fiul său, în prim planul unui show răpciugos, în uniforme de naziști, a revoltat și Ministerul Afacerilor Externe al Federației Ruse. „O astfel de faptăprovocatoare, din partea unei personalități oficiale, suscitărevoltă. Considerăm că acest act de sacrilegiu care profaneazămemoria milioanelor de victime ale nazismului nu trebuie să rămână fără reacție la nivel internațional”, se afirmăîn comunicatul care face apel la comunitatea internaționalăsăcondamne fapta lui Radu Mazăre. Iar comunitatea atenționatănu a întârziat săne învinovățească , și ca popor, și cu referire la actualii politicieni ce se aratăimpotenți în a-l da afarădin partid pe tembelul oficial social democrat. Imediat După publicarea fotografiilor cu primarul defilând în uniforma nazistă, autoritățile locale din Sankt Petersburg, oraș înfrățit cu Constanța, au cerut condamnarea oficialăa unor astfel de gesturi, cerând săse rezilieze toate contractele și acordul de cooperare economică și culturalăsemnat cu Constanța. După cum era și de așteptat, Rusia nu are nicio treabăcu Mazăre, are cu România, în general și orice pretext, pentru ei, e bun de dezgropat morții. Vorba unui prieten care întreb mai zilele trecute: „Dacă se îmbrăca în Stalin, era mai bine?”. Poate, deși, După cum se știe, comunismul a produs mai multe victime, la nivel mondial, decât ideologia fascistă. Dar acum este altceva. Eu zic că ar trebui săne revenim și săvedem dincolo de miștoul nostru specific, adică , ce s-a văzut peste hotarele țării. Din păcate, Radu Mazăre nu este nici circar, nici bufon, nici menestrel sau alte asemenea întreprinderi, ci este primarul unuia dintre cele mai mari orașe ale țării, astfel încât, în străinătate s-a văzut un reprezentant al statului român, o autoritate locală, îmbrăcat în uniforma nazistă. Nimeni nu o săstea sădespice firul în patru că uniforma nu e nazistă, că e a armatei ș.a.m.d. Este o chestie penibilă, care denotăinconștiență, teribilism și prostie cât cuprinde. Pentru mine este penibil săse mai întrebe dacă Mazăre ar trebui sădemisioneze. PSD-ul, din rândurile cui provine, dacă ar fi un partid responsabil, ar trebui să-l excludăurgent din organizația lui, măcar și pentru că a oripilat întreaga suflare politică din țară , ba chiar și pe aceea internațională. Oare care este mecanismul social ce permite ca o seamăde indivizi cu comportări paranoice săaibăsucces social? Nu cumva este rezultatul manipulării făcute cu ajutorul mass-mediei și a cinematografiei, în ultimii 20 de ani, în care sunt glorificați eroii de tip paranoic? Permisibilitatea domnilor de la CNA și de la Agenția de Monitorizarea Presei a dus percepția socialăa neamului românesc în această situație, lăsând mânăliberătirajului și rating-ului în numele „libertății presei”. Oare prin ce mecanism paranoicii devin vedetele „Antenelor” lui Voiculescu și altor „antenuțe”, care în ultimul timp cresc vertiginos? Or face ei rating, dar chiar nu-i intereseazăprețul pe cei de la CNA și de la Agenția de Monitorizarea Presei? Gestul acestui personaj este reprezentativ. El aratăgradul de degradare psihică la care au ajuns lipitorile bugetului de stat, în România, După 20 de ani de jaf organizat și fără nicio opreliște. Este și normal, atunci când ai la dispoziție un oraș, bani la infinit, iar legile le poți încă lca sau respecta, depinzând de cum te-ai trezit în dimineața respectivă, bineînțeles că o iei razna. Un astfel de om nu ar putea săexiste într-o funcție publică , într-o țară unde se aplică legea. Poate ar fi nevoie de o evaluare psihologică și psihiatrică , pentru că , se pare, mecanismele mentale ale acestui primar sunt deranjate serios. Mazăre nu e fascist. Este doar tembel. Pe lângă faptul că e lacom, vanitos și încrezut, După ani și ani de zile de fraude și hoții, nu a pățit nimic și din acest motiv a ajuns la concluzia că este deasupra legilor și nu i se poate întâmpla nimic. Așa și este!