Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Week-end negru pe șoselele vâlcene

La sfârșitul săptămânii trecute, în orașul Berbești a avut loc un grav accident de circulație. În timp ce încerca săefectueze un viraj la stânga, pentru a intra în curtea locuinței sale, Dumitru Pricup a intrat într-un alt autoturism, condus de un tânăr de 19 ani, care se angajase într-o depășire. Din accident a rezultat vătămarea corporalăgravăa conducă torului auto Dumitru Pricup, precum și rănirea ușoarăa celor doi pasageri din automobilul condus de Viorel Vlad.

Conducă torii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cu mopedul fără lumini în plină noapte

În noaptea de 18 spre 19 iulie, în jurul orei 23.00, Dumitru Falcă , din Făurești, a condus un autoturism în localitatea Valea Mare. În timp ce încerca sădepășească două autoturisme staționate pe banda sa de mers, acesta a acroșat un moped condus de Octavian Pană,care circula fără lumini, din sens invers.

În urma verifică rilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că tânărul ce conducea mopedul nu avea permis de conducere sau atestat de cunoaștere a legislației rutiere, iar mopedul era neînmatriculat. În urma impactului, Octavian Panăa suferit multiple fracturi și traumatisme, iar prietenul său, aflat ca pasager pe moped, a fost și el ușor rănit. Din primele cercetări, s-a stabilit că atât conducă torul mopedului cât și pasagerul nu purtau cască de protecție.