Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Votul de a nu ajunge sclavi în propria țară

Alegerile de la 7 iunie au fost marcate de menținerea tendinței de scă dere a participării la vot, tendința manifestată, clar și continuu, începând din anul 2000. La alegerile generale din 20 mai 1990, primele După că derea comunismului, participarea la vot a fost de 86,19 %. Acum, După 19 ani s-au prezentat la vot 27.21 % din cei cu drept de vot. Absenteismul de peste 70 % spune doar un singur lucru: lehamite! Asta e cuvântul adecvat. Pentru politicienii care au puterea de a gândi rațional, absența la vot reprezintăun mesaj extrem de important, demonstrând lehamitea și prăpastia dintre alegători și aleși. Alegătorii conștientizeazăcă , în proporție de 95%, clasa politică este mediocrăși pusăpe că pătuială, iar politicienii folosesc puterea pe care o au doar în interes propriu. Pentru ei, electorii existădoar în perioada alegerilor. Și, nici măcar atunci, pentru că au la dispoziție un anumit număr de cetățeni suficient de ușor de păcă lit și de manevrat, în interes electoral propriu, care să-i voteze, în disprețul bunului simț și săle asigure puterea. România se aflăîntr-o perioadă de consolidare a statului și, mai mult teoretic, de membrăa Uniunii Europene. Dar, dincolo de asta, „euroscepticismul” românesc este perfect justificat. Ce avantaje directe, palpabile, a dobândit cetățeanul de rând, După aderare? Foarte puține. În schimb, peste tot, suntem priviți cu suspiciune. Banii europeni nu ajung la simplii cetățeni, ei nu prea ajung deloc, justificat sau nu. Românul plătește prea mult, odatăpentru că are niște conducă tori deplorabili, apoi, pentru că e român, pur și simplu. Este aproape firească reacția de indiferențăsau de respingere, Față de un „boss” atât de lipsit de înțelegere și bunăvoință, cum e UE. O prezențăla vot ceva mai ridicatădecât media Europeană , care e în general undeva pe la 30%, ne-ar fi adus o bilăalbăîn ochii oficialilor de la Bruxelles, un vot de încredere în însă și structura Europeană , pusăla îndoialăde un scepticism sporit. La precedentele alegeri europene, România nu numai că a înregistrat o prezențăpeste media Europeană , dar a marcat și un alt succes. Nu a trimis nici măcar un singur politician în grupul de extremădreaptăla Bruxelles.

Acum, însă , se va afla în Parlamentul Europei, Vadim Tudor, considerat extremist. Este un semnal de alarmădat conducerii României că reorientarea spre partidul lui Vadim a românilor se poate accentua până în toamnă. Așa este, românii se pot reorienta spre naționalism. Dar atâta timp cât în PE au ajuns și personaje gen Ciociolina, de ce n-ar ajunge și Vadim, că nu reprezintăspiritul majorității copleșitoare? Alegerile din 7 iunie au dovedit că , la noi, în țară , cetățenii sunt orbi, din punct de vedere civic. Cine săle deschidăochii dacă nu mass-media, vorbităsau scrisă? Dar, dacă ne întoarcem la presa din ultima luna, ce vedem? Intrigi, scandaluri, mușcă turi, bârfe politice, greșeli de exprimare, gafe purtate în triumf și exploatate la maximum. De unde săînțeleagăcetățeanul de rând misiunea unui europarlamentar? Ce poate săînsemne pentru el un program și dintre ce programe săaleagăpe cel care-i corespunde? Cine, dacă nu presa trebuia săinformeze cetățenii? De mai bine de doi ani de zile, se constată, cu stupoare, cum din ce în ce mai mulți oameni sunt manipulați de media (mai ales prin Antena 3) și devin convinși că actualul președinte este un rău pentru România. Nu înțeleg de ce unii oameni se lasăașa de ușor convinși fără săinvestigheze sau săse intereseze. Este adevărat că are și Traian Băsescu minusurile lui, dar în afarăde el cine mai are șanse săajungăla președinție? Prezența PRM-ului pe eșicherul învingătorilor în alegeri, cu 8,05%, nu poate fi o victorie, însă este un câștig pentru „Imperial rusesc”.

Nu trebuie săuităm că suntem (încă ) sub conducerea agenților KGB/FSB (direcți sau prin intermediul Securității), care n-au fost îndepărtați din administrație, justiție, interne și, mai ales, politică și „sora ei” mass-media. Ori, Moscova are nevoie la Bruxelles și de extremiști naționaliști, pentru a-și face jocul. Circul, deabia acum începe! Dar nu e spectacolul nostru. Ci al celor care vor colaborare cu „Imperiul”. Noii „conciliatori”. Totuși, pe continent, este de semnalat victoria dreptei europene, ceea ce devine un lucru bun. Săținăminte stânga, faptul că dacă nu marșeazăîn lupta anticorupție și nu-și eliminădin partid liderii corupți, va pierde din ce în ce mai mult. Ideologiile (cât or mai fi la modă) nu se aplică niciodatăcu demagogi și hoți notorii, decât dacă se vrea distrugerea partidului respectiv. Din interior. Acum, După alegerile abia încheiate, onor partidele noastre politice, au deja o preocupare notabilă. În loc săfie preocupate de marele absenteism din 7 iunie și sădea semnale clare că au înțeles mesajul „mut” al poporului, ele fac ce se pricep mai bine: își disputăamărâtele de locuri parlamentare, aducându-și, ca întotdeauna, acuze reciproce. Pe acest fond și Față de cele manifestate până acum, eu cred că nu existăPSD, nu existăPD-L, nu existăPNL, nu existăPC, nu existăPRM, nu existăalte partide politice, nu existăalianțe, nu existăconcurență, nu existăadversari, nu existăcompetență, nu existăprofesionalism, nu existăbunăintenție, nu existălimită, nu existăbun simț, nu existănimic, dar absolut nimic pozitiv în politica României. Existădoar comuniști infiltrați peste tot acolo unde poporul român este reprezentat. Suntem în sclavie politică . Ce avem de pierdut dacă , la prezidențiale, ieșim cu toții la vot săle arătăm politicienilor adevărata noastră”admirație”? Să-i trecem în uitare pe derbedeii politici! Nimic. însă , la iarnă, vom avea obligația sădăm un răspuns copiilor noștri. Sau trezim, prin votul de la prezidențiale, toată clasa politică , sau ajungem sclavi în propria țară pe o duratăde câteva generații

P.S. – Este adevărat, votul e un drept, nu o obligație. Cel puțin nu în România. Dar poate deveni o obligație, post festum, în momentul în care îți permiți să-ți dai cu părerea. Sigur că da, democrația presupune libertatea de a comenta, dar, După mine, ori votezi și patru ani poți săspui ce vrei tu despre aleși, ori nu votezi și atunci ții patru ani ciocul mic.