Partidele propun candidați cu șanse zero
CRIZĂ DE PERSONALITĂȚI.La Vâlcea, pentru moment, nu este nimic clar în legăturăcu numele celor care vor candida pentru un fotoliu de europarlamentar. Potrivit ultimelor informații primite pe surse, PD-L Vâlcea îl va propune drept candidat pentru PE pe consilierul județean Dan Fiera – membru al Comisiei pentru buget finanțe, iar cel de-al doilea pretendent, tot din partea PD-L, este Cosmin Constantinescu, candidat la candidatură. PSD Vâlcea nu a făcut, până acum, nicio nominalizare în acest sens, iar liberalii vâlceni „ies la înaintare” cu Renate Weber.
Alegerile europarlamenatre, marcate de dezinteres
Deși sunt așteptate cu foarte mare interes, în special de clasa politică , și mai puțin de electorat, alegerile europarlamenatre ce se vor desfășura în acest an au o mizădestul de redusă. Potrivit opiniei majorității analiștilor, alegerile pentru Parlamentul European reprezintă, totuși, un barometru important pentru politicienii noștri, datorităfaptului că anul 2009 este, După cum bine se știe, an electoral. De altfel, se preconizeazăo prezențădestul de redusăa alegătorilor la urnele de vot marcatăde un dezinteres general, regăsit și în țările din Uniunea Europeană , pentru acest tip de scrutin.
În primăinstanță, politicienii români au părut destul de interesați de ideea de Parlament European, ca mai apoi, săse instaleze, în manifestarea lor publică și politică , un soi de blazare datorată, în principal, agitației ce a survenit, în 2008, pe scena politică , dar și a insuficientei înțelegeri a legislației europene. În plus, mai trebuie spus că mare parte din europarlamentarii noștri au preferat săplece de la Bruxelles revenind în politica internăpentru a mai trage câteva ițe. Chiar și așa, în interiorul celor mai importante partide din România, lupta pentru a ocupa un loc în Parlamentul European se duce destul de dur.
Democrat – liberalii vâlceni au început bătălia pentru PE
La Vâlcea, pentru moment, nu este nimic clar în legăturăcu numele celor care vor candida pentru un fotoliu de europarlamentar. Potrivit ultimelor informații primite pe surse, PD-L Vâlcea îl va propune drept candidat pentru PE pe consilierul județean Dan Fiera – membru al Comisiei pentru buget finanțe care, de altfel, ocupăși funcția de vicepreședinte al partidului pe care-l reprezintăși administrarea domeniului public și privat al județului a CJ. De altfel, acesta este și vicepreședintele PD-L, membru al Clubului Rotary din Râmnicu Vâlcea, precum și unul dintre proprietarii Centrului de Afaceri Flandra. În plus, Dan Fiera este patronul societății Anarom, dar și membru al Camerei de Comerț și Industrie Vâlcea. Cel de-al doilea candidat la candidatura pentru scaun de europarlamentar este tânărul consilier local Cosmin Constantinescu (PD-L) care, în ultima vreme, conștient că vizibilitatea în media este crucialăpentru o astfel de competiție politică , a început săaparătot mai des la fel de fel de talk-show-uri ale televiziunilor locale, unde discutădespre realitățile stringente ale momentului. Din declarația sa de avere aflăm că alesul liberal-democrat deține un teren intravilan în municipiul Râmnicu Vâlcea, dobândit în anul 2007, cu o valoare de impozitare de 136.475 lei. Cât despre bunurile imobile pe care le are în posesie, tot din declarația sa aflăm că tânărul are un autoturism marca BMW, fabricat în anul 1991, iar în calitate de director al unei societăți al că rei nume nu l-a mai trecut în documente, a încasat, în anul care a trecut, 1.453 lei !?!!? Potrivit declarației de avere a consilierului Cosmin Constantinescu, acesta a avut mai multe funcții de conducere în cadrul câtorva societăți comerciale și deține 20% din acțiunile firmei Cometto SRL. Despre Dan Fiera și Cosmin Constantinescu nu se cunosc prea multe date, însă , se poate spune că cei doi sunt două figuri destul de cunoscute ale PD-L Vâlcea, care, cel puțin până acum, au făcut figurăbunăîn politicul vâlcean.
Pesediștii tac
Dacă PD-L are deja doi potențiali candidați la Parlamentul European, nu același lucru se poate spune și despre PSD Vâlcea. până acum, social-democrații vâlceni au preferat săpăstreze tăcerea asupra acestui subiect, lăsând, totuși, săse înțeleagăcă , de altfel, nici nu stau prea bine la acest capitol. Cât despre liberali, aceștia au declarat, deja, că nu au un candidat vâlcean la fotoliul de europarlamentar, ci preferăsăaibăun reprezentat bine cotat la nivel național, în persoana Ranatei Weber. „până acum, s-au strâns, la nivelul județului Vâlcea, peste 7 mii de candidaturi pentru susținerea Renatei Weber. S-a stabilit ca județul nostru săstrângă11.000 de semnături, însă , cu siguranță, vom depăși acest prag. Cred că vom ajunge undeva la 18-20.000”, a spus liderul PNL Vâlcea, Emilian Frâncu. Renate Weber este de profesie jurist, iar în 2007, a fost aleasăeuroparlamentar din partea PNL. Anterior intrării în politică , s-a remarcat în societatea civilăpentru activitatea în domeniul apărării drepturilor omului. În perioada 1998-2005 și, respectiv, 2006-2007, a ocupat funcția de președintăa Fundației Soros România (cunoscutăși sub denumirea de Fundația pentru o Societate Deschisă). În decembrie 2004, a devenit consilierul președintelui României pe afaceri constituționale și juridice, funcție din care a demisionat în decembrie 2005. Este primul reprezentant al României că ruia i s-a încredințat conducerea unei misiuni UE de observare a alegerilor din 2008.
Considerații generale
Cu toate că perioada de mandat a europarlamentarilor români a fost una destul de scurtă, putem spune că aceștia nu au reușit, în toată această perioadă , săse rupăde dezbaterile politice interne. Existăîncă tentația de a transfera animozitățile și conflictele partizane interne la nivelul acțiunii și al grupurilor politice din Parlamentul European, precum și tentația de a aborda, în stil politicianist, problemele din spațiul comunitar. De asemenea, se poate vorbi și despre o anume pasivitate a europarlamentarilor români de a colabora, constructiv, la elaborarea politicilor europene. Așadar, europarlamentarii români ar trebui săpunăun accent mai mare pe colaborarea cu parlamentul național. Acest fapt ar fi posibil prin stabilirea unei colaborări mai strânse în cadrul comisiilor de specialitate ale legislativului românesc, pentru o armonizare a agendelor legislative. În concluzie, putem aprecia că rolul europarlamentarilor este unul important, deopotrivăîn zona politicii europene și în politica națională. Cu atât mai mult, partidele politice trebuie săpropună, pentru competiția electoralădin acest an, candidați eficienți, profesioniști în domeniul afacerilor europene.
Lasă un comentariu