Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Ușile biroului meu vor fi întotdeauna deschise pentru râmniceni

Viceprimarul Romeo Rădulescu afirmă

INTERVIU. Zilele trecute, în cadrul unui interviu acordat redactorilor VOCEA VÂLCII, Romeo Rădulescu, a mărturisit că a fi unul dintre viceprimarii Râmnicului este o provocare pentru el. Mai mult, el spune că primăria are proiecte grandioase pentru perioada imediat următoare.

 

Rep.: Ați lăsat o afacere profitabilăpentru a intra în administrația publică locală. Care este motivul pentru care ați făcut acest pas?

Romeo Rădulescu: Afacerea merge în continuare și eu cred că mi-am găsit niște manageri foarte buni care să-mi continue munca. Consider că administrația trebuie făcutăde oameni care știu, iar eu pot spune că am acumulat destulăexperiențăîn cei patru ani cât am fost consilier local. Am ales săfac administrație publică pentru că îmi place enorm de mult și cred că sunt potrivit pentru funcția de viceprimar.

Rep.: Care considerați că au fost atuurile care v-au propulsat înaintea celorlalți consilieri locali pentru ocuparea funcției de viceprimar?

R.R.: Nu cred că a fost vorba de vreun atu, pentru că și ceilalți consilieri sunt le fel de pregătiți ca și mine. această funcție putea fi ocupatăde oricare dintre consilierii locali, numai că ei mi-au dat mie un vot de încredere. A ocupa funcția de viceprimar al municipiului Rm. Vâlcea este o provocare pentru mine.

Rep.: La ce se pot aștepta vâlcenii din partea viceprimarului Râmnicului, Romeo Rădulescu?

R.R.: că va încerca din răsputeri săle rezolve o parte din problemele cu care se confruntă . Întotdeauna ușile biroului meu vor deschise pentru râmniceni. Nu știu dacă ați observat, dar toți cei care vin la mine nu stau săaștepte la ușă. Am încercat săfiu destul de operativ și cred că am reușit până acum.

Rep.: Care credeți că este cea mai mare problemăcu care se confruntă la ora actualăPrimăria Râmnicului?

R.R.: Sunt foarte multe probleme, însă una dintre cele mai importante este lipsa locuințelor sociale. În acest moment mai așteptăm câteva decizii ale Guvernului în privința preluării de că tre Primărie a clădirilor fostei unități militare de la Vlădești. Acolo, într-adevăr, ar fi o locație extraordinarăpentru locuințe sociale. De asemenea, studiem și ale variante și eu cred că în mandatul acesta de 4 ani vom rezolva și problema locuințelor sociale din municipiu. O altăproblemăcu care ne confruntă m este cea a retrocedării terenurilor. Așa cum bine știți noi facem toate demersurile, toate actele, iar decizia finalăaparține tot celor de la București și de aceea dureazăfoarte mult. Cu toate astea, noi am încercat săfacem partea noatrăcât mai repede. De asemenea, mai avem o problemălegatăde starea drumurilor. În ultimii ani, orașul s-a extins foarte mult în zone ca Morilor, Goranu, Ostroveni, Colonia Nuci, că zănești și Copăcelu unde trebuie asfaltat, iar la unele trebuie introdusăși apa și canalizarea. Preconizez că în 2-3 ani vom reuși săle facem pe toate.

Rep.: Spuneți-mi, vărog, câteva din cele mai importante proiecte la care lucrați împreunăcu colegii dvs.

R.R.: Cel mai mare proiect este pasajul „Tudor Vladimirescu”. Chiar la începutul acestei săptămâni am avut o întâlnire cu cei de la SNCFR și am că zut de acord în privința următorilor pași ce trebuie făcuți. Eu cred că la sfârșitul anului viitor vom demara această investiție, o investiție mare care va crea încă o axăde circulație nord-sud, fără nicio barieră. Un alt proiect, care însă este la stadiul de proiect, este amenajarea râului Olănești. Eu cred că anul viitor de Zilele Râmnicului putem amenaja terasele și magazinele chiar în albia râului Olănești, iar Splaiul Independenței să rămână ca loc de promenadă. Nici proiectul cu Parcul Zăvoi nu trebuie uitat. Acolo, vrem săamenajăm o pistăde role, pistăpentru alergări, un pationoar în mijlocul lacului, iar în partea din spate săfacem o piscinăacoperită, o piscinăolimpică neacoperită, un bazin pentru copii și un teren de tenis. Sunt proiecte mari, sunt proiecte pe care sperăm săle ducem la capăt.

Rep.: La începutul acestui an se vorbea despre un proiect de amenajare al dealului Capela, de crearea unui parc pe deal. Ce se mai aude de această investiție?

R.R.: Da, însă După cum bine știți Guvernul României este condus de liberali și se împotrivește cu toate forțele săfacem așa ceva. Am primit aviz negativ de la ROMSILVA pentru folosirea dealului, pentru că noi pur și simplu nu defrișam nimic. Vroiam doar săfacem niște alei din materiale ecologice, un sistem de iluminat frumos și o pistăde alergare. însă , Guvernul României nu a vrut săfacem un asemenea parc în Rm. Vâlcea și acesta este motivul pentru care deocamdatăam abandonat această idee.

Rep.: Evident, funcția de viceprimar are avantaje, dar si dezavantaje. Care ar fi avantajele și care dezavantajele?

R.R.: Avantaje nu pot săspun că am ceva în plus Față de ce aveam înainte. Ceea ce pot săvăspun este că muncesc mai mult ca înainte și timpul alocat familiei este puțin mai restrâns. până la urmă, însă , fiecare funcție îți oferăo satisfacție personală. Mie, această funcție de viceprimar îmi oferăo satisfacție aparte.

Rep.: Cum decurge o zi obișnuitădin viața dumnevoastră?

R.R.: La ora 7.30 ajung la birou și încep sărezolv problemele interne ale primăriei. În jurul orei 8.00 încep săvinărâmnicenii care au diferite probleme, iar în jurul orei 11.00 termin munca de birou. Măîntorc în jurul orei 14.00 când trebuie sărezolv alte probleme interne ale primăriei, iar apoi plec iarăși pe teren. Ajung acasăîn jurul orei 5.00 – 5.30. Este un program normal din punctul meu de vedere.

Rep.: Asta înseamnă că petreceți destul de puțin timp cu familia. Cum văafecteaza funcția de viceprimar viața de familie?

R.R.: Soția mea a înțeles că nu mai am același program ca înainte și că nu mai pot sta atât de mult pe acasă. Fata mea nu prea înțelege, însă încerc în week-end și în După -amiezele când ajung mai devreme acasăsăcompensez. Cu toate astea, familia mea măsusține în totalitate.