Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Un vâlcean arestat de milițiile lui „CIOROIU”

Au trecut 67 de ani de când am fost separați de Basarabia noastră. Eroii acelor vremuri au murit de mult. Au rămas copiii și nepoții lor. Unii în România, alții în Basarabia. Timpurile s-au schimbat și a devenit util săgândim în termenii vremurilor actuale. În privința a ceea ce este de făcut în cazul Basarabiei, frații noștri de dincolo de Prut vor trebui sădecidă, chiar dacă vor decide să rămână separați de noi. Dar primul lucru pe care trebuie să-l facem este reacordarea cetățeniei române pentru cei care au avut-o și pentru urmașii lor, fără frica unor critici. Cum săse opunăonor UE ca noi românii sărecunoaștem etnia noastrăde peste Prut dându-i, de va cere, cetățenia ce o avurăpărinții, bunicii și străbunii lor? Săstrică m noi sângele european cu acordarea cetățeniei române celor de un sânge cu noi care, dacă stăm și gândim, existăm în Europa de mai bine de 3000 de ani (Dacii inhaerent montibus – scria Herodot, în sec V î.e.n.)? Aceasta-i gândirea Președinției, Guvernului și partidelor politice de astăzi și ea a fost arătatăși dovedităMoscovei, UE și tuturor celor interesați de vitregia la care ne-au supus bolșevicii.

 

Minciuna de președinte

 

Și cu toate astea, președintele Vladimir Voronin (bețiv „moldovean”, pe care, de sărbători, supușii l-au cadorisit cu un uriaș pahar, umplut ochi cu vin vechi basarabean) a acuzat România că este amestecatăîn toate evenimentele din țara sa, iar Procuratura Generalăde la Chișinău zice că a și găsit dovezi privind implicarea țării noastre în manifestațiile de la Chișinău: un cetățean român în vârstăde 57 de ani, care se numește Johnattan Jerusalayem Netanyahu. Multăminte le mai trebuie comuniștilor moldoveni, pentru că nimic un este adevărat, din ceea ce i se imputăvâlceanului nostru.

 

Scurtăbiografie

 

Da, preotul Johnattan Jerusalayem Netanyahu este român, născut în Rm. Vâlcea și înainte de Revoluție a fugit din țară , în Austria. Unul dintre foștii noștri colegi ce lucreazăîn presa sportivănațională, ne-a dezvăluit acest amănunt și ne-a dat numărul de telefon al avocatului preotului, Roman Mihăieș, pe care l-am interpelat, imediat, la cabinetul său din SUA (telefon: + 373 691 244 77). Acesta ne-a prezentat o scurtăbiografie a clientului său, aflând că : ” este născut în România, în 1952, că sătorit și are trei copii minori ” mama lui este vâlceancă ” După mamăeste evreu și După tată- ortodox ” înainte de Revoluție, a fugit din țară , la Viena ” de acolo, a cerut azil politic în SUA, i s-a aprobat ” i s-a acordat cetățenia SUA și a locuit ani buni în țara „unchiului Sam” ” a revenit, apoi, în România și s-a preumblat între Israel, R. Moldova și România ” Netanyahu a absolvit Academia Teologică , din Chișinău, în 2004 ” nu a deținut, niciodată, o parohie în România.

 

Procuratura a abdicat

 

Avocatul preotului ne-a declarat că procurorii și-au retras acuzațiile grave la adresa „americanului-vâlcean”, care se face, acum, „vinovat” că a aruncat cu pietre înspre polițiștii moldoveni, ca ripostăla faptul că aceștia au folosit gazele lacrimogene împotriva manifestanților. După arestarea sa, Netanyahu a fost vizitat de consulul SUA la Chișinău, pentru a i se asigura un tratament acceptabil și accesul la asistența juridică . Totodată, ambasadorul SUA în R. Moldova, i-a cerut președintelui Voronin sărespecte regulile statului de drept și drepturile omului, la scurt timp După evenimentele din 7- 8 aprilie. Voronin, de fapt, a repetat în Basarabia, rețeta Stalin de alegeri din lagărul socialist, După 1945. La ce bun OSCE și alte organisme similare, dacă i se permite lui Voronin, sub umbrela Moscovei, să-și facă de cap.

 

Cine-i Voronin?

 

Este bine ca lumea săștie că bolșevicul ăsta moldovean, deși este român sadea, și-a luat numele de „Cioroiu” (Voronin – în rusește), pentru că pe taică -su îl chema „Bujeniță” (așa scrie pe mormântul părinților, îngropați în Transnistria). Bunicul său După mamă, se numea „Sârbu” și a fost primar pus de Antonescu în Transnistria, fiind un om gospodar și persecutat, anterior, de bolșevici. Acesta, După 1944, s-a refugiat în România și este înmormântat într-un cimitir din București. În perioada de dinainte de 1918, apropo de politica de deznaționalizare promovatăde că tre ruși, exista o vorbăîn Basarabia țaristă: „Tata-i rus, mama-i rusoaică , dar Ivan e moldovean”. De la o astfel de ordurăte poți aștepta la orice trădare. lângă el, în funcții bănoase, Voronin și-a promovat neamurile. Ministrul agriculturii, cea mai importantăramurăa economiei basarabene, este Dumitru Todoroglo, care-i cumnatul lui. Apoi, fiul său, Oleg Voronin, este patronul celei mai tari firme de transport, denumită”Transline”. În 20 iulie 2004, guvernul președintelui Voronin a emis o decizie prin care toți producă torii de grâu din Republica Moldova au fost obligați să-și transporte marfa prin „Transline”, firma fiului protejat guvernamental. Decizia nu a fost abrogatănici până acum.

 

Operațiunea „Zahărul”

 

O ciudatăafacere cu zahăr a făcut fiul președintelui Voronin, pe ruta Cuba – R. Moldova – România. Oleg a vândut, la Iași, în anul 1997, mai mult zahăr decât poate produce țara sa. Proveniența produsului alimentar a fost din Cuba și a vizat o „suveică ” de ilegalități, spre a putea obține ajutoare pentru spitale. Legat de această tranzacție, în anul 2001, au fost arestați angajați din structurile statului român, sub acuzația de „monopol pe zahăr”. Nici până acum, în anul 2009, justiția românănu a încheiat procesul, așteptându-se prescripția.

 

Umorul un are moarte

 

Văaduceți aminte de celebra zicală, de pe vremea lui Ceaușescu, ce ne trimitea la… „când o face plopul pere”. A doua zi, în campusul universitar din București, milițienii au găsit pere prinse-n plop. La Chișinău, milițienii găsesc, în fiecare dimineață, o sticlăde vodcă așezatăpe masa grupului statuar Marx – Engels, din central capitalei.

* * *

„Cioroiul” moldovean este întruchiparea perfectăa lui Homo Sovieticus deoarece își urăște identitatea sa etnică . Vorbește mai bine în rusădecât în românăși o parte însemnatăa basarabenilor în vârstă, indiferent de originea etnică , se recunosc în el: se bâlbâie încontinuu, vorbește atât româna, cât și rusa cu multe greșeli și ambele cu un accent execrabil. Curând, generalul de miliție Voronin, va umple groapa de gunoi a istoriei, alături de ceilalți tovarăși de nădejde! Guvernatorul rus al unei provincii românești nu poate avea altăsoartă! Istoria n-a greșit niciodată!