Acasă Arhiva 2 Trai ca-n Evul Mediu la Tomșani

Trai ca-n Evul Mediu la Tomșani

Apă potabilăcu porția

Normal 0 21

NEMULȚUMIRI. Într-o scrisoare ce a sosit pe adresa redacției noastre, mai mulți cetățeni din localitatea Tomșani, sat Bogdănești, și-au manifestat nemulțumirea Față de condițiile de trai din comună. Lipsa apei curente și a canalizării i-a dus pe oameni la disperare. Promisiunile electorale ale autorităților locale și ale politicienilor nu au lipsit, însă , din păcate, până acum, au rămas doar la stadiul de promisiuni. Majoritatea familiilor din satul Bogdănești și-au făcut tot felul de improvizații pentru a putea supraviețui în mod, cât de cât, civilizat. Cu toate acestea însă , pe timpul verii toate fântânile din localitate seacă , oamenii fiind nevoiți să-și aducă apăcu cisternele

„Dacă izbucnește un incendiu, ardem ca șoarecii”

Pentru a vedea dacă cele ce ni s-au adus la cunoștințăde semnatarii scrisorii au suport în realitate, am mers în satul Bogdănești din comuna Tomșani. De cum am intrat, un bărbat, Ion Marinel, a început săne povestească cât de greu le este oamenilor săsupraviețuiască fără apăcurentă. „Din fericire pentru mine eu nu locuiesc aici zi de zi. Mi-am luat această că suțăpentru a veni vara în concediu, dar și pentru a măretrage la bătrânețe. însă , văspun sincer că nu aș putea supraviețui aici fără o sursăde apă. Am la subsolul clădirii două bazine a câte 300 de litri de apă, dar acestea se umplu doar când plouă. Dacă , Doamne ferește, izbucnește un incendiu, ardem ca șoarecii” – ne-a spus Ion Marinel. Bărbatul a fost de nenumărate ori la primarul localității, Dumitru Pearcu, care, spune el, l-a dus cu vorba de fiecare dată. Promisiunile au curs lanț pe toată perioada anului trecut, mai ales în timpul campaniei electorale. Numai că nici până acum nu s-a făcut nimic, iar oamenii sunt din ce în ce mai nemulțumiți. „Nu le pasădomne’ de noi. A văzut și primarul cât se chinuiesc oamenii mai ales pe timpul verii și degeaba. Nu a făcut nimic. Când a venit săne cearăvoturi, i-am acordat încrederea noastră, dar acum am realizat că ne-am înșelat” – ne-a mai spus Ion Marinel.

„Trăim o tragedie!”

În urmăcu patru ani, Rodica Feher și-a cumpărat o gospodărie în satul Bogdănești unde se retrage în timpul verii. Inițial, femeia nu a știut că cea mai mare problemăa localității este lipsa apei curente. Când a aflat, ea a continuat săvinăîn vacanță, aducându-și și nepoții din București. Numai că , Rodica Feher s-a văzut nevoităsăle dea apăcu porția, pentru că fântâna din curtea sa a secat După câteva zile toride. Și-a luat inima în dinți și a mers la Primărie, unde și-a spus păsurile. „De fiecare datăcând măduc, primarul spune că iar a venit nebuna de la București. Eu însă nu vreau decât sătrăiesc civilizat, săam apăcurentăși, dacă se poate, canalizare. Nu îmi mai pot aduce nepoții pentru că apa pe care o aduc cu cisterna abia îmi ajunge mie. Trăim o tragedie! Toate localitățile din jurul Tomșani-ului au apăși canalizare, numai noi nu. Nu ne trebuie lux, vrem doar sătrăim civilizat. În sat existădoar o singurăfântână, în centru, pe care o folosesc doar oamenii din preajmă. În campania electoralăde anul trecut, a venit primarul anul trecut și a forat în centrul satului sperând că găsește apă. Sătenii i-au spus că nu va da peste nimic, dar el a continuat doar pentru a obține cât mai multe voturi” – ne-a declarat Rodica Feher.

Asfalt electoral

În periplul nostru prin localitatea Tomșani am mai stat de vorbăși cu familiile Valentin Pandea, Ion Dobrițoiu, Romulus Ene și Ilie Stoica. Mâhnirea lor Față de faptul că nu au o sursăde apăpotabilăera mai mult decât evidentă. S-au săturat de promisiuni, ei vor fapte. Nu vor însă lucrări de mântuială, cum, spun ei, au fost făcute în campania electoralădin anul 2008. „A făcut doar un singur lucru din câte ne-a promis. Ne-a pus asfalt. Numai că lucrarea a fost făcutăprost, pentru că acum asfaltul a început săcrape, iar iarba săcrească prin el. Aașa ceva nu se poate. Noi am văzut încă de la început săstratul de asfalt era foarte subțire, dar nu am zis nimic. Numai că ne-am săturat. Ne-am săturat săne tot promităcă ne bagăapăși canalizare sau săne facă lucrări de proastăcalitate. Noi suntem de bunăcredințăși ne plătim dările că tre stat și de aceea avem pretenții” – ne-au mai spus oamenii.

Proiect de apăși canalizare, aprobat

Aducându-i-se la cunoștințănemulțumirile sătenilor din Bogdănești, primarul Dumitru Pearcu s-a arătat surprins de atitudinea lor. El a recunoscut că le-a promis de nenumărate ori că le va băga apăcurentă, însă , spune că așteaptăde mai bine de un an săi se aprobe proiectul. Cu această ocazie însă , edilul a ținut săle dea o veste bunăoamenilor. Chiar la sfârșitul lunii trecute, proiectul „Sistem integrat de alimentare cu apăși canalizare, modernizare drum local „Ulița Cecului”, dotare că min cultural Tomșani, în comuna Tomșani, județul Vâlcea” a fost aprobat de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Ruralăși Pescuit Oltenia. Prin proiectul în valoare totalăde 9.261.426 lei se vor băga 21 de kilometri de rețea de apăși 19,6 kilometri de canalizare.

 

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.