Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Totu-i vis și armonie – noapte bună!

În grădina social democrației, circul și batjocora, Continuă . Trecutul, dat deoparte acum patru ani, a reînviat. Ion Iliescu i-a asigurat pe toți tovarășii lui că este în plină putere și că mai are multe de spus în partid. În justificarea celor ce i s-au întâmplat, Năstase „patru case” spune că s-a înțeles greșit ce-i cu termopanele și cu mătușa Tamara. Păunescu, poetul de curte, strigăspre tinerii pesediști că e încă viu și gata de luptă. Iar Miron Mitrea a pus cireașa pe tort. L-a readus, în prim plan, pe Octav Cozmâncă , cel care a declarat că partidul său se aflăpe marginea prăpastiei. Pe experiența bătrânului comunist se bazeazăMitrea, pentru a seduce electoratul la alegeri. E bine că am trăit s-o văd și p-asta. Întoarcerea lui Cozmâncă . Cozmâncă reîncărcat. De-acum, totul va merge strunăîn PSD. Nea Octav are o bogatăexperiențărevoluționară. Activist de nădejde al partidului comunist, coordonator la Secretariatului General al Consiliului de Miniștri, înainte de 1989. Neclintit din Palatul Victoria nici După că derea lui Ceușescu. De acum, este sigur, liderului PSD Mircea Geoanăi se pregătește împăierea. După alegerile locale de la vară, existădouă variante posibile pentru partidul săracilor bogați: congres extraordinar sau cenzurarea acțiunilor lui Mircea Geoană, pentru ca acțiunile președintelui social-democrat sănu mai ducă partidul în jos. Din acest moment conducerea de facto aparține tandemului Iliescu – Năstase, iar schimbarea lui Geoanăreprezintădoar o chestiune de timp. Niște așa intelectuali de elităca Năstase și gașca lui de titrați făcă toare de legi doar pentru ei, cu o Justiție la picioare, frisonabilăde o ministresăca Monica Macovei, cu o Curte Constituționalăplină de culți în cap, cu baronii ce au averi apocaliptice – pentru care nu mai au nicio rușine săne defileze pe sub nas (că sunt capitaliști, nu?), nu pot sădisparădecât împreună, în aceeași mocirlă. Firele nevăzute care îi leagă, au 18 ani vechime și chiar mai bine. Câte n-au făcut ei la umbra iliescului, cel sărac, cinstit și uscat. Așa că , e care pe care.

Dacă dinozaurii bolșevici și ale lor slugi apropiate nu intrăîn Parlamentul 2008, s-au lins pe bot. Va începe spectacolul. Pe Geoană, or să-l arunce afarădin partid, ca pe o măsea stricată. Dar n-au decât săse arunce unii pe alții, unde vor, pentru că alegerile le vor face o frumoasăși nesperatăsurpriză: mai devreme sau mai târziu – că tușele! Lui Năstase, parcă , i-a mai revenit buna dispoziție. Zgomotul imediat al că tușelor pare săse estompeze. Cum mai poate crede cineva că „justiția” va lovi în vreun potentat al momentului. Credeți cumva că , de acum, vreun politician poate fi probat ca hoț? Prostii. Problemele lui Năstase vor fi pereții tapetați cu tablouri sau postere pictate la mână. Frustrarea de om care nu a ajuns la putere în anii ceaușismului este prea mare, iar ca urmaș al Ceaușescului se mai și crede de neînlocuit, „cimitirolul” validând sau nu acest adevăr. Actualii politicieni români au fost, întrutotul pentru „alinierea” legislației românești la cea Europeană privind drepturile poponarilor. Au fost unanimi în opțiune, dovedind o surprinzătoare omogenitate democrată. Printre votanți, s-a aflat și Adrian Năstase, acuzat de criticii săi politici că în tinerețe (prin 1973) l-ar fi pus la spate pe un anume Ioan Dumitru Suciu, profesor, membru fondator al Fondului Literar al Societății Scriitorilor Români. Desigur, Năstase a votat cu gândul la Europa și nu la trecutul lui din spate. Nu știm cât de adevărat este ceea ce se spune despre el, dar în campania asta, se vor scoate iar, din arhivă, declarațiile date de tovarășii lui din tinerețe. Nu știu ce atitudine va mai adopta Bombonel tupeistul, dar ar fi mai bine săiasăla rampăși săse lămurească odatămisterul. Când a fost propus la funcția de primar din partea SPD-ului german, Klaus Wowereit, și-a început discursul cam așa: „Sunt homosexual, tovarășe și tovarăși, și e bine așa”.

Socialiștii l-au votat, iar de atunci, Klaus Wowereit, e primarul Berlinului, admirat de cetățeni. Chiar și reales. Cum Năstase nu este Wowererit sunt de părere ca Năstase săfie tocat mărunt pentru ceea ce va face în politică și nu în pat, pentru că nu va avea niciodatăcurajul sătranșeze direct problema. De altfel, vor fi subiecte multe de criticat, pentru că iatăce spunea Iliescu cu gurița lui, în 2005, despre mafia din PSD: „Există, într-adevăr, grupuri de interese în interiorul partidului, dar măabțin săle numesc. Este vorba despre grupuri de interese economice, care sunt mai puternice decât politica și care sunt capabile sădirijeze legislația economică fără probleme, potrivit scopurilor lor”. Au trecut trei ani de atunci și unde sunt grupurile de interese menționate și ce-i acum Năstase? Analizând trecutul celor 18 ani, am tras concluzia că nu numai Ion Iliescu este vinovat de ce a devenit România astăzi. Dacă nu l-am fi votat, în repetate rânduri, nu s-ar fi întâmplat „reîncarnarea” de acum. Responsabilitatea românului sărac, cel din „România profundă”, este la fel de mare. E drept, la început era de înțeles speranța că Iliescu „ne dă”… de toate (inclusiv case furate a doua oarăde la alții), dar, cu timpul, aceste așteptări au devenit impardonabile. Numai și numai românii înșiși pot induce o schimbare, la vot (chiar dacă această oportunitate se naște doar odatăla 4 ani). Altăsperanțănu există, fiindcă liberalii nu sunt liberali, democrații nu sunt democrați, iar activiștii pcr, de genul Iliescu, câștigă bătălie După bătălie pentru controlul bugetului de stat. Câtăvreme românii suportăașa ceva, nu mai e nimic de făcut. Câtăvreme nu existăcompetiție reală, de piațăliberăși pe principii de loialitate, nu va exista nici capitalism adevărat în România. Iar Năstase și PSD nu vor acționa niciodatăpentru ca aceasta săse întâmple. Degeaba, de 150 de ani, cântăm „Deșteaptă-te române”! Degeaba începem difuzarea știrilor, la radio sau TV, cu „Deșteaptă-te!”, că tot nu ne-am deșteptat. Dormim somnul dulce ortodox greco-slav

Romeo Popescu