La sfârșitul săptămânii trecute, la Sala Bibliotecii a Spitalului Județean Vâlcea, a avut loc prezentarea raportului de activitate al Ordinului Biochimiștilor, Biologilor și Chimiștilor Vâlcea și totodatăalegerea unui nou președinte. această structurăa fost înființatăîn 2003, iar de atunci președintele Ordinului la Vâlcea este biologul Tatiana Lăzărescu. Organizația are în componență39 de biologi, biochimiști și chimiști, un farmacist și un fizician. „Scopul inițierii acestui organism a fost de a reprezenta și de a apăra interesele specialiștilor cu studii superioare nemedicale, care activeazăîn laboratoarele din sistemul sanitar, un grup profesional extrem de eterogen” – a spus președintele Tatiana Lăzărescu. Aceasta a mărturisit că are multe planuri de viitor și că intenționazăsăconstituie în cadrul Ordinului două echipe de lucru. Una are sarcina de a se ocupa de informarea membrilor, iar cealalatăechipătrebuie săse ocupe de promovarea profesiei în sistemul sanitar, precum și în societate, prin diverse mijloace. „Pe viitor am săîncerc, în limita timpului disponibil și de comun acord cu toți colegii, săstabilim și un calendar al întâlnirilor, măcar o datăpe trimestru, pentru a ne atinge obiectivele” – a mai spus președintele Ordinului Biochimiștilor, Biologilor și Chimiștilor Vâlcea. După prezentarea raportului, s-a trecut la actul votării viitorului președinte și, în final, Tatiana Lăzărescu a fost (re)aleasă, pentru încă un mandat, președintele acestei structuri.
Claudia Stanciu
Lasă un comentariu