” Cititorii ne informează
” „Fluturând prostia ca un stindard al virtuții, scuipând în dreapta și-n stânga injurii, invective și cuvinte suburbane care conturează, de altfel, în mod fidel gradul de culturăși IQ-ul de găinăal soției președintelui Bușe, aceasta i-a dat afarăpe reprezentații Fundației amenințând isteric că aduce poliția „, se aratăîntr-o scrisoare, al că rei semnatar nu a vrut să-și decline identitatea
Despre Maria Bușe, soția președintelui Consiliului Județean (CJ) Vâlcea, opinia publică a aflat puține lucruri, insuficiente pentru a putea să-și facă o imagine despre conduita socialăa acesteia. De cele mai multe ori, în vizorul presei s-a aflat soțul său, Dumitru Bușe, pentru modul eronat în care a înțeles, adeseori, săconducă județul, de la înălțimea scaunului său de președinte al Consiliului. Lui „Mitică ” Bușe i s-au reproșat, de-a lungul timpului multe. Mult prea multe. că a ajuns șef al Consiliului printr-un bizar și, totodată, stupid concurs de împrejurări, că afișeazăo grijăexacerbatăpentru afacerile personale și, în fine, pentru că la umbra înaltei sale demnități publice, partizanii au avut numai de câștigat. S-a vorbit că Bușe a insuflat, pe deplin, acest spirit de afaceri și proprii familii, al că rei tutore a fost în descifrarea tainelor drumului spre succes în practicarea activităților de comerț. Așa se spune.
Doamna Bușe are alergie la democrați-liberali
Zilele trecute, pe adresa redacției noastre, a sosit o scrisoare intitulată”Nevasta lui Bușe și odraslele lor s-au făcut de râs punându-și poalele în cap” care o desființa pur și simplu (ca și mod de comportare social) pe Maria Bușe, soția președintelui CJ, mai-marele „dregător” al județului.
Săexplică m. După cum bine se știe, în data de 2 martie a avut loc, la Sala Sporturilor din municipiu, un eveniment politic de excepție. Este vorba de lansarea candidaturii actualului edil-șef al Râmnicului, Mircea Gutău, la primărie. Așa cum am subliniat și noi cu ocazia amintită, evenimentul s-a consumat în prezența unor personalități marcante ale PD-L, de la centru, venite la Rm. Vâlcea pentru a-și arăta susținerea Față de Mircea Gutău. Imediat După această acțiune politică de răsunet, așa cum era și normal, membrii conducerii la nivel local a partidului au oferit un prânz greilor din partid, la restaurantul Event OK, în semn de prietenie și colegialitate.
Trebuie menționat că la începutul acestui an societatea Inter Grup (firmăla care este acționar – cu 33% părți sociale – și președintele CJ) a încheiat un contract de închiriere cu Fundația Porți Deschise. Fundația despre care facem vorbire aparține PD-L, iar prin contract, aceasta se angaja săplătească Inter Grup, lunar, suma de 1.500 euro. Liberal-democrații au închiriat spațiul în care a funcționat, pe vremuri, binecunoscuta discotecă Inter, cu scopul de a-l transforma într-un club de distracții pentru tinerii pedeliști.
Furie nejustificată
Conform semnatarului scrisorii primite pe adresa VOCEA VÂLCII, Maria Bușe a avut adevărate accese de furie la gândul că După lansarea candidaturii lui Mircea Gutău la Primăria Râmnicului, pleiada de social-democrați de la București va merge săsărbătorească evenimentul la discoteca de familie, Inter Club.” Fluturând prostia ca un stindard al virtuții, scuipând în dreapta și-n stânga injurii, invective și cuvinte suburbane care conturează, de altfel, în mod fidel gradul de culturăși IQ-ul de găinăal soției președintelui Bușe, aceasta i-a dat afarăpe reprezentații Fundației amenințând isteric că aduce poliția „, se aratăîn scrisoare. Menționăm că aceste cuvinte aparțin, în totalitate, autorului și nu ne asumăm răspunderea pentru aserțiunile făcute de acesta în textul epistolei, redactorii publicației noastre procedând doar la expunerea unui punct de vedere, ce aparține celui/celei care a conceput scrisoarea.
Surse din PD-L ne-au informat că în club nu se aflau pedeliștii sosiți de la centru, ci doar câțiva tineri democrat-liberali care veniserăaici, probabil, pentru a sărbători evenimentul amintit. „În timp ce mahalagoaica și odraslele ei își puneau poalele în cap dând spectacol gratuit pentru imitarea tuturor nevertebratelor pământului, conducerea PD-L își savura, nestingherită, prânzul la restaurantul Event OK din zona Nord”, se mai spune în scrisoare. Imediat După acest eveniment, PD-L a hotărât rezilierea contractului de închiriere cu societatea Inter Grup, încheiat, în primăinstanță, cu administratorul acestei firme, Ninel Georgescu. La bursa zvonurilor au circulat, de mai multe ori, bârfe, conform că rora, Maria Bușe ar fi o fire pusăîn permanențăpe scandal, care, nu o dată, a afișat un comportament antisocial ce nu face cinste unui intelectual. „Este genul de femeie conflictuală, că reia chiar îi face place săcreeze disensiuni” – ne-a spus unul dintre apropiații Mariei Bușe. Mai mult decât atât, gurile rele spun că atunci când vine vorba de deciziile importante în materie de afaceri, tot ea este cea care dă, invariabil, tonul în familie.
Olivia Pîrvu – Cîrciu
Lasă un comentariu