Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

SPIONAJ LA PNL

La limita penalului

Dacă ne-ar fi spus cineva că liderul liberal Emilian Frâncu o va lua razna de va ajunge să rămână singur în politică , nu l-am fi crezut. Aflat pe valul afirmării, el a ajuns sus, sus de tot, de unde va avea acum săcadă, țândărindu-și munca trecutului, imaginea prezentului și macularea viitorul. Dar s-a făcut ca lucrul acesta săse adeverească și dacă ar spune cineva că Frâncu a ajuns un „zero barat”, se va părea un fapt banal și de netăgăduit. Manifestările autocrate dovedite în cadrul activității organizației ce (încă ) o mai conduce, promovarea lui Ion Nicolae în topul preferințelor sale politice, persecuția liberalilor cu pedigri, înșelarea credinței primarilor și multor lideri de organizații comunale liberale, murdărirea campaniei electorale de la locale, acerbia cu care și-a dorit președinția Consiliului Județean și, acum, funcția de senator, că lcând totul în picioare, l-au propulsat pe „Măndelul șef” în galeria marilor lideri politici neserioși, ipocriți și farisei. Redacția noastrăs-a situat, permanent, în poziție de critică obiectivă, lansând semnale publice că omul a luat-o razna și că laudele, temenelele și preamărirea cu care l-au dăruit ziarele de buzunar locale, îl vor pierde iremediabil. Și uite că s-a adeverit. Frâncu este acum singur. fără prieteni, fără colegi de partid și subordonați loiali, i se apropie sfârșitul politic. Zilele-i sunt numărate. Seriozitatea vicepreședintelui Cristian Buican îl turbează, știind că acesta va fi viitorul șef al liberalilor vâlceni. La fiecare ședințăa Biroului Politic Teritorial (BPT) PNL, noi am fost „prezenți” în sală, sub diverse forme, redând, aproape cu fidelitate, cele discutate și impuse de dictatorul Frâncu. Electoratul trebuia săafle. Pentru asta a înnebunit și, După ce și-a acuzat colegii că ne-ar fi informatori, a găsit de cuviințăsădoteze sala de conferințe de la sediul partidului cu un „sistem de bruiaj telefon mobil GSM/3G/CDMA/DCS”, pe care l-a montat sub masa unde stau ziariștii la evenimentele declanșate de el. Despre această mare măgărie, aflatăla limita penalului, ziariștii au aflat mai de mult și, interpelat la temă, liberalul șef a recunoscut că și-a cumpărat sistemul de bruiaj, dar că l-a scos din sala întâlnirilor sale cu ziariștii, cu politicienii de la alte partide, cu directorii aflați în solda liberală, polițiști, ofițeri de informații etc., veniți, în sediu, în calitate de invitați sau musafiri.

 

Mincinosul

 

De mai mult timp, lui Emilian Frâncu i se spune „Munchausen”, aluzie la minciunile politice ce le trage la ședințele de presă , în declarațiile date mass-media, primarilor localităților sau electoratului. Vămai aduceți aminte cum a încercat el săne înjosească prin comunicatele de presă în care spunea că mințim despre negocierile lui – de atragere în PNL și pentru campania uninominală, la parlamentare – cu Ion Tudor, Ion Mihăilă, că tălin Harnagea și Aurelian Pavelescu? După ce ne-a umplut de insulte și calomnii i-a supus la vot pe aceștia, în BPT, pentru a fi validați scopurilor sale. Dintre toți a rămas numai că tălin Harnagea, adoptat în unanimitate de liberalii vâlceni. Chiar și în cazul sistemului de bruiaj din sediul PNL, a mințit. Nu l-a dezafectat, pentru că acesta a fost găsit de noi, După ultima conferințăde presă , fotografiindu-l ca probăa ipocriziei și mitomaniei sale. Priviți-l în fotografii. Veți putea vedea dispozitivul portabil cu dimensiuni reduse de bruiaj, găsit în stare de funcționare, semn că în timpul conferinței el a fost activ. Aparatul de bruiaj are trei antene detașabile și un încă rcă tor de priză, cumpărate la prețul de 3,5 milioane lei vechi. Cine-și asumăresponsabilitatea pentru scopul în care a fost folosit sistemul, domnule Frâncu?

 

S-a dezis de realitate

 

Nu, nimeni nu trebuie săcreadăcă liberalul șef are curajul răspunderii. El se ascunde, de fiecare datăcând gafează, în spatele cuiva. Acum, documentat ca fiind cu picioarele pe Codul Penal, el a declarat ziariștilor că aparatura descoperităde noi este a candidatului la Camera Deputaților, liberalul Gheorghe Ioniță, care a vrut să-și facă biroul de campanie în acea sală, iar aparatura este de Internet. Trecând peste faptul că ne insultăinteligența și am știut că nu avem de a face cu aparaturăInternet, iar Gheorghe Ionițănu l-a confirmat, lăsându-l în culpă. Iatăce ne-a declarat domnul Ioniță: „Nu îmi aparțin aparatele de la sediul PNL. Mi-am adus singur tehnică de calcul și am cerut sprijinul partidului să măracordeze la Internet. Partidul, prin Mihai Dinescu, a angajat firma Uncle Sam săfacă treaba aceasta. Ce au pus ei acolo, nu știu. Eu știu doar că îmi merge Internet-ul”. Menționăm că întreaga aparaturădescoperităde noi nu are legăturăcu Internet-ul candidatului Ioniță. Specialistul în electronică al unei anume instituții de stat, infirmăcompatibilitatea sistemului de bruiaj cu internetul.

 

Watergate la Vâlcea?

 

Având în vedere faptul că sediul PNL se aflăla numai 150 de metri de sediul PD-L, ar fi de mirare ca Emilian Frâncu săfie interesat de ceea ce se discutăîn ședințele portocaliilor, folosind aparatura wireles, de spionaj „domestic”? Tot mai multe zvonuri afirmăcă atunci când pedeliștii au ședințe, în sediul PNL se aflănumai deputatul Frâncu și doi oameni de-ai săi de încredere. Oare ce fac ei în liniștea locației? Având în vedere că folosirea aparaturii de bruiaj împotriva ziariștilor se aflăla limita dintre civil și penal, la limita democrației și bunului simț, nu este lipsit de interes ca Parchetul sădispunăverifică ri de specialitate, pe această temă. Simțind că i se apropie timpul de a fi scos din decorul politic, liderul organizației județene a PNL este capabil de orice. IAR ACEST „ORICE” TREBUIE PEDEPSIT LA VOT!