Motto: „Vreau săfiu prietenul tău, aliatul tău, partenerul tău. Dar vreau săfiu un prieten drept, un aliat independent, un partener de drum liber” – Traian Băsescu
România este acum la o răscruce de drumuri. Ea trebuie săaleagăîntre aprobarea fără rezerve la reformă , modernizare sau la dispariția ei de pe scena lumii. În cei 20 de ani trecuți, națiunea a uitat repede comunismul. Pe eșichierul politic s-au conturat și s-au format trei partide politice puternice. Cu membri marcanți ai comunismului ceaușist. În afara PSD-ului, PD-L-ului și PNL-ului, restul de partide sunt decorative, corp ansamblu al democrației românești. Drumul comuniștilor din aceste partide este pavat cu bunele intenții. Pentru ei și nu pentru țară ! Singurul partid, care a confirmat că ține cu țara și îi dorește modernizarea și reformarea ei, este PD-L. El aparține grupului celei mai importante formațiuni politice europene de dreapta, aceea a Popularilor, aflată, evident, la conducerea Parlamentului European. PNL este un partid dovedit de stânga și aflat în alianțăcu partide neocomuniste de stânga și extrema stânga, cu care se aseamănă, conform proverbului „cine se aseamănăse adună”. În situația de azi, românii au de ales între comunismul dictatorial și capitalismul autentic de facturăoccidentală, între civilizație și responsabilitate civică și cizma dictatorială. Ura visceralăși obsesia Față de singurul președinte realmente democratic din România, Traian Băsescu, denotăclar înclinația lor dictatorială, conform principiului „cine nu este cu noi, este împotriva noastră”, dar și lipsa de competențăși interes pentru problemele grave ale țării, a contracandidaților lui Traian Băsescu. Și, de altfel, de unde competențăși responsabilitate la Crin Antonescu, bi-repetent la istoria țării și, până mai ieri, un biet profesoraș cu plete sloioase, într-una din comunele anonime ale României? De unde atâta democrație și toleranță, competență, responsabilitate și patriotism, la fiul unuia din cei mai temuți generali de securitate ai țării din vremea dictaturii, Mircea Geoană, fost și actual beneficiar al privilegiilor comuniste, care în discursul său nu știe altceva decât săarunce cu lături în președintele Băsescu, sămintă, sămurdărească , săsfideze poporul român? Tot ce mișcă în politicul național este manevrat de Ion Iliescu. Nimic, însă , nu poate sășteargă, nici chiar timpul, mâinile lui, mânjite cu sângele celor peste 1500 de oameni nevinovați, care au trebuit sămoarăpentru ca emanații săpreia puterea de la înaintașii lor. Și, pentru că mârșăvia balagradinei comuniste săfie completă, După 20 de ani, Continuă săne dea sfaturi și îndemnuri, săvorbească destins despre democrație și chiar săpredea o ștafetă, îmbibatăde sângele inocenților, pe care cu mândrie și onoare, a preluat-o „prostănacul” de serviciu. Iliescu a stat sub gloanțe în balconul în care nu trăgea nimeni… iar în Piațămureau oameni chemați de șandramaua kaghebistăla TV, săapere revoluția. O bănuialăzace în sufletul meu: că Ceaușescu a fost împușcat la repezealănu pentru altceva, decât ca săfie sigur Iliescu că îi poate lua locul. Loc pe care l-a luat și încă mai mimeazăcă îl mai ocupă, din umbră. Dacă existăosândăpe lumea cealaltă, o va merita. Văamintiți de vizita la Moscova, a comisionarului-consilier mason, Brucan, în 1987? Atunci a fost ales Iliescu, pentru preluarea României. Nu este vorba despre nici un fel de „responsabilitate”. Este vorba despre, pur și simplu, numire în funcție. Cu acordul SUA. Sănu fim atât de naivi săcredem că dacă am fi fost miluiți, din primul moment cu un Havel, eram unde ne-a adus Ilici. El ne-a adus unde nu am fi ajuns vreodată, dacă era numit în fruntea țării un Traian Băsescu! Dar României, întotdeauna, în istoria sa, în momente cruciale, i s-au așezat în jilț, lideri șantajabili și trădători. Cele câteva excepții au făcut ca România de astăzi săfie percepută, ca „Fabulos spirit” și „Mereu surprinzătoare”. Cred și eu, că a fost un aranjament între marile puteri. Iliescu a fost acceptat, ca un fel de Gorbaciov român, să asigure trecerea la noul regim. În timp ce în celelalte state foste socialiste (dar nu din URSS) au venit la conducere, imediat După 1990, guverne de dreapta, la noi a fost timp de 7 ani (inclusiv 1990) FSN-ul de stânga și continuatorul (să-i spunem și reformatorul) fostului Partid Comunist. Probabil asta a fost o condiție pentru România, americanii și occidentalii nu și-a putut permite riscul de a forța o conducere de dreapta imediat După Ceaușescu. În schimb, în 1996 s-a făcut alternanța la putere, cerutăde aceiași occidentali (săfim realiști, Iliescu nu avea cum săfie bătut la nivelul anului 1996). Acum a apărut acest Traian Băsescu care este foarte încă pățânat, nu știe decât de țară , de partid și oamenii lui, dar – și este aici un mare dar – este singurul care poate lupta cu fantoma lui Iliescu și cu PSD. Din păcate, liberalii, oricâți crini vor pune în post de președinte, nu pot face altceva decât săse alieze cu PSD. Cred că „părinții” liberalismului românesc se răsucesc în morminte, ba chiar au devenit ventilatoare, când „văd” cum și cine le sunt urmașii… Singura speranțăpentru o dreaptăunificatărămâne Traian Băsescu (PD-L), împreunăcu liberalii get-beget, bineînțeles. Acum câteva zile, am avut o mare bucurie ascultând declarația președintelui Traian Băsescu, la plecarea spre Germania, unde a participat la sărbătorirea a 20 de ani de la că derea Zidului din Berlin. Când am văzut pe cine a ales săfacă parte din delegația României, un copil orfan, lacrima a dat pe afară. Acel copil, crescut fără mama sa, făcutăcenușă, de gașca lui Iliescu și aruncatăîn gura de canal colector, la marginea drumului, alături de alți nevinovați ca ea, are tot dreptul din lume, să-l scuipe pe acest specimen cu chip de om, ce a măcelărit România, în momentul când ea avea aripile larg deschise, în zbor. Iliescu, agentul-activist trădător, școlarizat la Moscova, a fost teleghidat de stăpâni, pentru o singură”responsabilitate”: blocarea drumului țării noastre spre propriul viitor. Săscoatăcineva din viața publică această arătare schimonosităde ură. În celula patriei, de la Fortul 13, din Jilava.
N.B. – Lupta politică se apropie de apogeu și devine din ce în ce mai interesantă. Se verifică funcționarea democrației în condiții limită. Opozanții președintelui au intrat în fibrilație. Nu cred că mai folosește cuiva agitația lor. Traian Băsescu este câștigă tor, chiar dacă nu este candidatul perfect. În schimb, este omul acestor vremuri. Are curaj și determinare săînfrunte mentalitatea bolșevică .
Romeo Popescu