Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Sorin Zamfirescu, un deputat De VOTAT

În afara susținerii programului prin care Partidul Democrat Liberal a gândit descentralizarea administrativă, reforma în justiție, în educație, sănătate și reforma constituțională, JURCAN DOREL și ZAMFIRESCU SORIN vor sprijini proiectele localității dumneavoastrăDupă cum urmează:

MUNICIPIUL RÂMNICU VÂLCEA

Plan de dezvoltare urbană

Râmnicul este printre cele 13 orașe desemnate ca „poli de dezvoltare urbană”, orașe spre care vor fi direcționate cu prioritate investițiile UE din Programul Operațional Regional 2007-2013. Aceasta înseamnă că Râmnicu Vâlcea are șanse mai mari săacceseze bani europeni prin promovarea unor proiecte în a că ror întocmire, aprobare și realizare ne vom implica nemijlocit.

În altăordine de idei, candidații PD-L vor sprijini în mod deosebit programul Primarului Mircia Gutău, program votat cu o largămajoritate de locuitorii Râmnicului și anume:

Continuarea spre zona Nord a Bulevardului Dem Rădulescu.

 Realizarea unei centuri ocolitoare a orașului, care săpornească din Zona Troianu, până în Zona Morilor-Punte.

Amenajarea unui parc pe Dealul Capela, o zonăde agrement vastă, dar fără a afecta mediul natural, prin promovarea unui proiect de Hotărâre de Guvern privind înființarea Parcului Capela, prin transfer fără platăa 60 ha de pădure din patrimoniul statului și administrarea Agenției Naționale ROMSILVA în patrimoniul Primăriei și administrarea Consiliului Local.

 Amenajarea albiei râului Olănești, în colaborare cu Direcția Apelor Române, construirea unui nou pod și începerea dalării râului.

Modernizarea Grădinii Zoologice cu fonduri de la UE.

 Atragerea de fonduri de la UE pentru realizarea unei stații de epurare și introducerea canalizării în cartierul Goranu.

 Sprijinirea sportului, a sportivilor de performanțăși a elevilor olimpici prin adoptarea unei legi specifice.

 Înființarea în Râmnicu Vâlcea a unui Spital Municipal destinat bolnavilor cronici din județ.

Întocmirea unui amplu proiect de translatare a că ii ferate în afara orașului și realizarea pe amplasamentul acesteia a unui bulevard cu șase benzi de circulație. Etapizarea acestui proiect prin mutarea în primăfazăa stației de că lători în zona Sud-Râureni.

Realizarea de locuințe sociale și pentru tinerii că sătoriți.

 Elaborarea unei legislații speciale de sprijin pentru unitățile industriale mari (OLTCHIM, CET, USG., etc.) care săgaranteze funcționarea eficientăa acestora, asigurând locuri de muncă și o protecție mai bunăa mediului.

 Reducerea nivelului impozitelor pentru categorii distincte de populație: persoane cu handicap, familii numeroase cu părinții angajați, persoane vârstnice singure etc.

” Alocarea de fonduri suplimentare sau transferul în proprietatea municipiului a Muzeului Satului de la Bujoreni în vederea transformă rii lui într-un muzeu „viu” După modelul celui din Sibiu.

” Simplificarea legislației privind exproprierile din cauzăde utilitate publică .

PĂUȘEȘTI MĂGLAȘI

” Extinderea rețelei de energie electrică până la Stoenești.

” Construirea unei Săli de sport la Școala Generalăși a unei grădinițe.

” Încurajarea investițiilor în turismul monahal și agroturism.

” Audiențe bilunare pentru cetățenii localității care au probleme.

VLĂDEȘTI

 Finalizarea proiectelor conform strategiei de dezvoltare a localității pentru perioada 2007-2013.

 Continuarea programului de electrificare a comunei.

 Încurajarea investițiilor în turismul rural și agroturism.” Audiențe bilunare pentru cetățenii localităților care au probleme.

ORAȘUL BĂILE OLĂNEȘTI

Captarea izvoarelor pentru sursa de apăîn zonele Musa și Viezuianu.

 Construirea unui ștrand termal folosind apa geotermalădin zonă.

 Promovarea unei strategii unicat de turism balnear îmbinat cu cel montan din zona Builei.

 Demersuri la Ministerul Turismului (ce va fi reînființat de PD-L) pentru promovarea unui „drum al apelor minerale” (După modelul „drumului vinului” din Prahova, Dobrogea etc.) care sălege turistic și logistic vestitele stațiuni vâlcene.

 Modernizarea și europenizarea stațiunii.

 

În 30 noiembrie veniți la vot. Împreunăvom face din PD-L principala forțăa României. Numai așa vom putea demonstra că EI SUNT CU EI, NOI SUNTEM CU VOI!