Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Sindicaliștii de la Oltchim ies în stradă

2.900 de membri ai Sindicatului Liber Oltchim și-au dat acordul, prin semnătură, pentru organizarea unor acțiuni de protest în data de 22 ianuarie a.c. Sindicaliștii au hotărât săorganizeze marșuri pe traseul Poliția județeană Vâlcea – Calea lui Traian – Prefectura Vâlcea. În fața instituției Prefectului, va avea loc un miting. Acțiunile de protest se vor desfășura pe o duratăde o săptămânăde zile.

Pentru o bunăorganizare a acțiunilor de protest, conducerea sindicatului a luat câteva măsuri organizatorice, printre care amintim: la miting participa tot personalul SC Oltchim care iese din schimbul 1, care este liber sau lucreazăîn schimbul trei în ziua de 22 ianuarie; mijloacele de transport în comun sau proprietate personală, indiferent de traseu, pleacă la ora 15.20, pe ruta Oltchim – Râureni – sediul Poliției Județene Vâlcea și se parcheazăîn locurile stabilite de Politia Rm. Valcea.

Din acest loc, se pleacă în marș spre Prefectura Vâlcea. Prin bannere și lozinci, manifestanții vor revendica acordarea unui credit cu garanția statului, necesar preluării de că tre SC Oltchim a Petrochimiei Arpechim Pitești; stabilirea unei strategii la nivelul SC Oltchim pentru funcționarea instalațiilor tehnologice în condiții de rentabilitate, de menținere a locurilor de munca pentru cei 3.800 salariați și acordarea salariilor necesare pentru un trai decent; reducerea prețului la energia electrică de la 84 $/MW la 50 $/MW.

Deputatul Vlădoiu se implică în rezolvarea problemelor de la Oltchim

Deputatul PSD, Aurel Vlădoiu, și-a arătat preocuparea pentru situația de la SC Oltchim. În opinia sa, mișcă rile sindicale de pe Platforma Industrialăsunt benefice și sperăca în acest fel Guvernul săintervină. Mai mult decât atât, Aurel Vlădoiu este de părere că toți factorii de decizie din Vâlcea trebuie săse implice în rezolvarea problemelor de la Oltchim și nu sălase toată greutatea pe umerii directorului general Constantin Roibu. „Trebuie săînțeleagăfaptul că Oltchim este pilonul economiei vâlcene. Este cea mai importantăsocietate comercialădin județul nostru, ceea ce înseamnă că subiectele legate de această companie trebuie tratate cu maximăseriozitate. Râmnicul este un municipiu monoindustrializat, iar de soarta Oltchim depind și alți agenți economici importanți, dintre care aș enumera USG, CET și Exploatarea MinierăRâmnicu Vâlcea. Aceste societăți depind una de cealaltă. Peste 20 de mii de angajați depind direct de Oltchim. Așadar, toți factorii de decizie trebuie săcolaboreze, indiferent de culoarea politică a celor care conduc, pentru a rezolva situația de pe platforma industrială. După părerea noastră, se întrevăd trei soluții: 1. Acordarea unui credit oferit de un consorțiu de bănci, pentru care săgaranteze statul; 2. Oferirea unui ajutor de stat (așa cum toate țările membre UE își ajutăcompaniile cu o pondere importantădin cifra de afaceri provenitădin exporturi, și România ar trebui săaibăposibilitatea de a-și proteja unitatea fanion în domeniul chimiei și petrochimiei); 3. Majorarea capitalului social al societății, care în prezent este de doar 8 milioane de euro. Ori, ca săiei un credit de aproximativ 100 milioane de euro, sau poate chiar mai mult, este nevoie de un capital social mai mare. Cred că intervenția Ministerului Economiei, a Guvernului, nu suportăamânare. Cheia este la miniștrii Adriean Videanu și Gheorghe Pogea. Existăși o lege privind conversia în acțiuni a datoriilor pe care Oltchim le înregistreazăla stat și nu înțeleg de ce nu este aplicată Eu am propus ca toți parlamentarii vâlceni, domnul președinte Ion Cîlea, prefectul, liderii de sindicat, săne urcă m într-un microbuz împreunăcu domnul director general Roibu și sămergem la ministrul Adriean Videanu pentru a găsi cele mai bune soluții. Și domnul senator Dorel Jurcan ne-a promis că va aranja o întâlnire cu colegii săi de la PD-L, deci pot săspun că sunt încrezător că lucrurile se vor rezolva” – a declarat deputatul PSD, Aurel Vlădoiu.