Într-un miting electoral ținut în Medgidia, primarul Constanței, Radu Mazăre, l-a atacat dur pe Traian Băsescu, de Față fiind și Mircea Geoană- candidatul partidului său pentru Cotroceni. Geoanăa tăcut, precum curca-n crăci, când derbedeul de la țărmul mării a îndemnat auditoriul să-i dea „un șut în fund” lui Traian Băsescu, ca pedeapsăpentru că acesta „nu a făcut treabăîn fruntea statului”.
„Mămai întreabălumea de ce-l susțin pe Geoană. Păi are Față de președinte. Pe ălălalt, strâmb, care se uităașa (n.r. și-a încrucișat degetele) și care ne mai și minte, cum dracu’ să-l mai votez președinte?” – a continuat social democratul lingușitor. După Orban, acum, și Mazăre dăcu bâta-n baltă. Ce argument „solid” folosește Mazăre pentru a convinge electoratul sănu-l voteze pe Băsescu! Dacă mai Continuă așa adversarii lui Băsescu, acesta nici nu mai trebuie să-și desfășoare campania electorală. Au grijăcontracandidații săi. Ceea ce zic colaboratorii PSD și PNL, împotriva lui Traian Băsescu, sunt afirmații grave care, mai devreme sau mai târziu, se vor întoarce împotriva lor.
Andrei Bacalu
Lasă un comentariu