Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Senatorul Laurențiu Coca văroagăsă-l susțineți pe Mircea Geoană

Scrisoare că tre vâlceni

În primul rând doresc săvăadresez cele mai calde urări de mulțumire pentru faptul că , în urmăcu aproximativ un an, mi-ați acordat votul de încredere, alegându-măreprezentantul dumneavoastrăîn Parlamentul României. De atunci am simțit o onoare și în același timp o responsabilitate enormă, având în vedere că am fost ales exponentul dumneavoastrăîn Legislativul României. Acum, în pragul alegerilor prezidențiale, vărog respectuos sămai aveți o datăîncredere în mine și să-l votați pe Mircea Geoanăpreședintele României. Și eu îl votez pe Mircea Geoană, pentru că am încredere în abilitățile și competențele sale în gestionarea problemelor cu care se confruntă țara, în acest moment, măcinatăde criza economico-Financiară . Am încredere că Mircea Geoanăeste singura soluție pentru România. Și motivele susținerii candidaturii lui Mircea Geoanăla președinția României sunt multiple. Președintele PSD s-a remarcat de-a lungul timpului prin competențele sale pe linie diplomatică , reușind săclădească relații concrete și concludente cu statele lumii, atât în calitate de ambasador al României în Statele Unite ale Americii, cât și ca ministru al Afacerilor Externe. În toată activitatea sa diplomatică , Mircea Geoanăa demonstrat că interesele țării noastre pot fi îndeplinite cel mai bine atunci când existăo conducere capabilăsăunească aspirațiile tuturor în spatele unui deziderat național. În discursul de acceptare a nominalizării, Mircea Geoanăa declarat că prioritatea mandatului său de președinte va fi recâștigarea încrederii românilor în viitorul țării. România are acum nevoie de un lider capabil săaducă toți oamenii alături și să elimine dezbinarea care a măcinat societatea românească în ultimii cinci ani. Acest lider e Mircea Geoană! Pentru un viitor mai bun și o viațăîn liniște, vărog, dragi vâlceni, votați Mircea Geoanăpreședinte!

        Senator PSD Laurențiu Coca