Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Școlile din județ sunt insalubre

 Bani insuficienți

ÎNGRIJORARE. Mare parte din unitățile școlare sunt la ora actualăcu lucrările neterminate din lipsăde fonduri sau cu banii nedecontați pentru lucrările ce le-au efectuat din bugetul local. Tragic este că în mai puțin de o lună, începe noul an școlar, iar banii nu mai vin. Președintele CJ Vâlcea, Ion Cîlea, s-a arătat îngrijorat de toată această situație și de nenumărate ori a mers la Ministerul Educației pentru a prezenta situația școlilor din Vâlcea și a încerca săfacă rost de bani. Din păcate, de multe ori s-a lovit de nepăsarea reprezentanților Ministerului. În rândurile de mai jos, văvom relata sumele necesare unităților de învățământ vâlcene pentru ca elevii săînceapăun nou an școlar în condiții optime

 

Ca în fiecare an, cu aproximativ două luni înaintea începerii noului an școlar, autoritățile locale verifică dacă unitățile de învățământ din Vâlcea sunt în perfectăstare de funcționare. În perioada vacanței, în majoritatea școlilor și grădinițelor este nevoie de lucrări de igienizare, reparații la șarpante și pardoseli, intervenții de urgențăpentru întreținere și reparații la instalațiile termice, de apă, gaz, canal și instalații sanitare, dar și intervenții pentru întreținerea și repararea instalațiilor electrice, reparații la împrejmuirile unităților, la sobe, jgheaburi și burlane. Din nefericire însă , anul acesta anumite localități nu au avut fonduri suficiente pentru finalizarea acestor lucrări. Cum a început numărătoarea inversă, iar noul an școlar bate la ușă, întrebarea logică este cum vor reuși primarii sădeschidăporțile școlilor și săobținăautorizația sanitarăde funcționare.

Dde curând, președintele Consiliului Județean Vâlcea, Ion Cîlea, a făcut un raport referitor la situația unităților de învățământ din județul nostru. Conform acestui raport, la nivelul județului Vâlcea, pentru a deconta lucrările efectuate, precum și pentru a finaliza lucrările începute, ar mai fi nevoie de suma 121.513 mii lei, bani pe care președintele CJ Vâlcea i-a solicitat la Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului. „Nu am ținut cont de coloratura politică a primarilor din localități. Situația pe care am făcut-o este una corectă. Am arătat câți bani au fost alocați pe fiecare localitate și școalăîn parte și am solicitat finanțarea în ordinea priorităților” – ne-a declarat Ion Cîlea.

 

Frâncu discreționarul

 

Dacă , atunci când a întocmit raportul, Ion Cîlea nu a ținut cont de coloratura politică a primarilor, în anii trecuți împărțirea fondurilor s-a făcut numai și numai pe criterii politice. Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că , din anul 2006, banii pentru reabilitarea școlilor din județul Vâlcea au fost împărțiți După poftele deputatului liberal, Emilian Frâncu. La o analizămai atentăa tuturor rapoartelor întocmite de autoritățile locale se poate observa că primăriile ce erau conduse de liberali au primit bani cu nemiluita, în timp ce celelalte primării conduse de PSD-iști, PD-L-iști sau PC-iști au primit sume infime cu care nu au reușit săfacă mare lucru la școlile din localitățile pe care le conduceau.

 

Ion Cîlea se luptăcu nepăsarea miniștrilor

 

Anul trecut, una dintre cele mai mari probleme cu care s-au confruntat cei implicați în procesul educațional al tinerilor a fost indolența primarilor care, din rea voințăsau din neputință, nu s-au sinchisit săcheltuiască toți banii alocați de la bugetul de stat. Anul acesta însă , situația este diametral opusă. Mare parte din unitățile școlare sunt la ora actualăcu lucrările neterminate din lipsăde fonduri sau cu banii nedecontați pentru lucrările ce le-au efectuat din bugetul local. Tragic este că în mai puțin de o lună, începe noul an școlar, iar banii nu mai vin. Președintele CJ Vâlcea, Ion Cîlea, s-a arătat îngrijorat de toată această situație și de nenumărate ori a mers la Ministerul Educației pentru a prezenta situația școlilor din Vâlcea și a încerca săfacă rost de bani. Din păcate, de multe ori s-a lovit de nepăsarea reprezentanților Ministerului. În rândurile de mai jos, văvom relata sumele necesare unităților de învățământ vâlcene pentru ca elevii săînceapăun nou an școlar în condiții optime.

 

Investiții vechi, investiții noi

 

În localitatea Alunu, din anul 2006 și până în prezent s-au alocat, prin hotărâri de Guvern, 1.070 mii lei, pentru 9 școli și grădinițe. Primarul localității spune că ar mai avea nevoie de încă 2.600 mii lei pentru finalizarea lucrărilor începute și nefinalizate, precum și pentru a începe lucrări noi ce sunt imperios necesare.

Cele 5 unități școlare din localitatea Amărăști au primit până în prezent 365 mii lei din fonduri guvernamentale și 1.043 mii lei fonduri externe. Cu toate acestea, pentru a realiza noi lucrări ar mai fi nevoie de 1.850 mii lei. În localitatea Băbeni, administrația localăa primit atât de la Guvern, cât și din fonduri externe, 667 mii lei, iar primarul spune că mai este nevoie de suma de 2.770 mii lei pentru noi lucrări. Aici, însă , în 2007 a fost o situație destul de neplăcută. Asta pentru că , Guvernul a alocat acestei localități nu mai puțin de 4,2 miliarde lei vechi pentru reabilitarea unei școli și construirea unei grădinițe. Dacă investițiile la școalăs-au încheiat cu succes, la grădinițănu a fost găsit nici măcar amplasamentul, iar în cele din urmăbanii au fost retrași.

 

Primari norocoși sau bine orientați politic

 

Primarul din Băile Govora se poate considera norocos. Asta pentru că , din 2006 și până în prezent, a beneficiat de fonduri externe și de la bugetul de stat pentru reabilitarea unităților școlare în valoare totalăde 1.941 mii lei. La ora actuală, pentru cele 3 unități de învățământ din stațiune ar mai avea nevoie doar de 255 mii lei. Edilul liberal din Drăgoești, Emilian Iosuf, a primit pentru cele 4 școli din localitate 860 mii lei. Fiind orientat bine politic, el și-a rezolvat problemele și acum declarăcă nu mai are nevoie decât de 51 mii lei pentru lucrări noi.

Pentru școlile din localitatea Galicea, condusăde un primar PNL, liberalii au avut grijăsăaloce, din 2006 și până în prezent, peste 2.400 mii lei. Cu toate astea, edilul spune că mai are lucrări începute și nefinalizate pentru care mai sunt necesari 1.150 mii lei. Așa cum spuneam mai sus, cele mai multe fonduri guvernamentale s-au îndreptat spre Horezu, pentru reabilitarea celor 3 unități școlare de acolo. Și cum primăriile conduse de liberali au primit cei mai mulți bani, pe nimeni nu mai mirăacum că și localitatea Horezu era pe atunci condusătot de un penelist. Printre localitățile care au beneficiat de fonduri cu grămada mai putem enumera Mihăești, Popești, Racovița, Roșiile, Runcu, Tetoiu, Zătreni, Boișoara, Costești, Drăgășani și lista poate continua.

 

Pesediștii au fost ignorați

 

În mandatul 2004-2008, primarii pesediști au fost total marginalizați de guvernanți. Cel puțin în județul Vâlcea așa s-a întâmplat. Ceea ce politicienii nu au înțeles însă , este faptul că elevii nu au nicio vinăși lor nu le pasăcine e la Putere și cine e în Opoziție. Singura lor doleanțăeste săînvețe în condiții cel puțin decente și sănu le cadătavanul în cap în timpul orelor de curs. În stațiunea Olănești, condusăîn mandatul trecut de un primar PSD, există3 școli și 3 grădinițe. În trei ani de zile, pentru reabilitarea acestora nu s-au alocat decât 1.070 mii lei. Acum, pentru construirea unei grădinițe și reabilitarea celorlalte unități școlare, mai trebuie alocați 3.550 mii lei.

La Bărbătești situația este mult mai delicată. Asta pentru că , deși primarul pesedist s-a zbătut săaducă fonduri, totuși în trei ani nu a primit decât 300 mii lei pentru reabilitare și reparații capitale în cele 5 școli din localitate. Cu toate acestea, edilul a continuat lucrările, dar banii nu i-a văzut nici până acum. Pentru lucrările efectuate și nedecontate Guvernul trebuie săaloce 850 mii lei. De asemenea, mai sunt necesari 800 mii lei pentru finalizarea lucrărilor începute și 220 mii lei pentru lucrări noi ce sunt necesare. Pe lângăacestea, localitățile Prundeni, Fârtățești, Făurești, Tomșani, Dăești care aveau primari PSD, ce nu erau în grațiile deputatului Frâncu, au primit sume infime.