” Moțiunea anti-România
fără PRECEDENT. Marți, 13 octombrie 2009, moțiunea de cenzurăintitulată”11 împotriva României”, ai că rei inițiatori au fost PNL și UDMR, susținutăde PSD, a primit 254 de voturi „pentru” și 176 „împotrivă”. În consecință, în atare condiții, Guvernul Boc se considerădemis. Menționăm că asistăm la un eveniment politic fără precedent: în 20 de ani de democrație, câștigatăcu greu După Revoluția sângeroasădin 1989, este pentru prima datăcând un guvern este dărâmat, din rațiuni nu tocmai solide.
La scurt timp După că derea Guvernului Boc, președintele României, Traian Băsescu, a chemat, la Cotroceni, pentru consultări, PD-L, PNL, UDMR și PSD, precum și reprezentanții minorităților. În principiu, scopul principal al întâlnirii cu reprezentanții partidelor politice menționate a fost acela de a desemna un nou prim-ministru.
De altfel, însuși președintele Băsescu a afirmat După votul moțiunii că felul în care a că zut Guvernul este democratic și că îi mulțumește lui Emil Boc pentru curajul și efortul de care a dat dovadăîn timpul mandatului. El a mai spus că din punctul său de vedere, actuala situație politică a fost declanșată”în urma unor calcule ale partidelor politice care vizau alegerile prezidențiale, greșite care nu au ținut cont de interesele României. El a adăugat că nu se va abate de la litera și spiritul Constituției și că va lua în considerare punctele de vedere ale partidelor, le va analiza și va decide.
Potrivit articolului 110 din Constituție, Guvernul este demis la data retragerii de că tre Parlament a încrederii acordate. În acest caz, se aratăîn Constituție, se aplică prevederile articolului 103, potrivit că rora președintele României desemneazăun candidat pentru funcția de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolutăîn Parlament ori, dacă nu existăo asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament. Candidatul pentru funcția de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului și a întregii liste a Guvernului. Programul și lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaților și de Senat, în ședințăcomună. Parlamentul acordăîncredere Guvernului cu votul majorității deputaților și senatorilor. Guvernul al că rui mandat a încetat îndeplinește numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice, până la depunerea jurământului de membrii noului Guvern.
Îl vor premier pe Klaus Johannis
Emil Boc a spus, în ziua în care guvernul condus de el a că zut, că moțiunea de cenzurăeste, în fapt, un mod de a bloca adoptarea Legii pensiilor. El a menționat că PSD – PNL a decis săblocheze această reformă a pensiilor pentru a păstra pensiile parlamentarilor și acele pensii care nu au la bazăprincipiul contributivității. Pe de altăparte, președintele PSD, Mircea Geoană, a declarat că motivele care au condus la această decizie politică fac referire la faptul că țara era prost guvernatăși că nu au fost luate măsuri reale de a gestiona criza din România. De altfel, această idee a fost împărtășităși de președintele executiv al UDMR, deputatul Kelemen Hunor, care a spus că Executivul Boc a acționat „prin încă lcarea principiului separației puterilor în stat”.
Formațiunile politice care au votat moțiunea de cenzurăau propus, pentru scoaterea țării din criză, După cum au spus ei, un guvern de tehnocrați, condus de un premier independent, care săbeneficieze de susținerea forțelor politice care s-au raliat pentru distrugerea Guvernului Boc. Astfel, pentru fotoliul de premier, liderii celor trei partide l-au desemnat pe edilul municipiului Sibiu, Klaus Johannis, care, la scurt timp După primirea propunerii, a declarat că acceptă, devenind, așadar, candidatul oficial pentru funcția de prim-ministru.
„Eu sunt independent, dar nu am spus că sunt apolitic. Dacă voi fi desemnat și voi fi prim-ministru o săavem o discuție în aceeași formulă, După ce se va stabili cine va fi președintele României”, declara el. Din câte se pare, primarul Sibiului a creionat, deja, o echipă, însă nu va face, pentru moment, public numele miniștrilor agreați de acesta.
„Decizia e la Băsescu”, spune Bleotu
Redactorii bisăptămânalului nostru au realizat un sondaj de opinie printre parlamentarii care au votat pentru trecerea moțiunii de cenzură, pentru a afla dacă au avut, așa cum pretind, argumente solide pentru a „executa” Guvernul Boc. De altfel, vom trece în revistăși câteva puncte de vedere ale aleșilor democrat-liberali care ne-au spus că , din păcate, în România curajul de care a dat dovadăexecutivul în sensul punerii în practică a unor reforme reale, palpabile și necesare statului sunt zdrobite de interesele de grup și dorința de îmbogățire a celor din PSD și PNL. „Nu văeste teamăcă votând trecerea moțiunii de cenzurăcare a condus la că derea Guvernului Boc veți fi taxați de proprii electori – și ne referim, aici, la pensionari – care și-ar fi dorit un trai decent prin mărirea pensiilor promise de executivul democrat-liberal?”, a fost întrebarea pe care am adresat-o parlamentarilor partidelor care au dat jos guvernul.
Laurențiu Coca, senator PSD, spune că pensiile mari, despre care a vorbit Emil Boc, nu sunt cauza pentru care a fost inițiatămoțiunea de cenzură: „Toate partidele au fost de acord cu ajustarea pensiilor, așa că nu văd de ce vede o problemăîn acest lucru. Politicienii români au arătat, prima datăDupă 20 de ani, unitate în gestul politic, ceea ce e mare lucru. După ce a făcut Boc, mărefer la remanierea lui Nica, era absolut normal săreacționăm și noi”. Pe de altăparte, colegul său de partid, deputatul Vasile Bleotu, este de părere că dacă executivul ar fi vrut sărezolve problema pensiilor ar fi putut săfacă , cu mai mult timp în urmă, o ordonanțăde urgență. „Din punctul meu de vedere, Traian Băsescu nu-l va mai propune pe Emil Boc pentru fotoliul de premier. Din câte știu, deja, l-a nominalizat pe Lucian Croitoru care era propus ca viceguvernator, care a fost, ani de zile, la Fondul Monetar. Are multăexperiență. Ăștia de la PNL și UDMR bat câmpii. Băsescu va pune premier pe cine vrea el, e clar. Nu vor avea ce săfacă , aleșii trebuie săaccepte propunerea de premier a șefului statului, nu riscă nimeni săse dizolve parlamentul. S-ar putea săiasătot Băsescu președinte, pentru că , din punctul meu de vedere, a fost un joc politic care l-a avantajat foarte mult, mărefer la moțiunea de cenzură”, a zis el. Malițios, Cristian Buican, deputat PNL, a spus că , în concepția sa, nu existăniciun român care săfi așteptat sătrăiască mai bine sub Guvernul Boc. „Cine a lansat ideea asta cu pensiile, a greșit. Oricum, oamenii se așteptau săcadăacest guvern și nu cred că sunt foarte supărați”, crede Buican.
Pe de altăparte, deputatul Samoil Vâlcu (PD-L) este de părere că moțiunea de cenzurăa fost votatăpentru că anumite partide politice au fost deranjate de curajul Cabinetului Boc de a-și asuma răspunderea pe o serie de proiecte de legi importante, care ar fi însemnat începerea reformei reale în România, sub toate aspectele ei. „Au vrut să-și păstreze privilegiile, de asta au inițiat moțiunea. La fiecare decizie a guvernului, ei au venit cu contre. Ne interesa, așa cum am spus încă de la începutul anului, modernizarea instituțiilor statului, a României, în general. Geoanădegeaba se agităca peștele pe uscat că are, deja, eticheta pusăde cetățeni. Nu este în stare, nici măcar, sădepășească , în sondaje, propriul partid”, a opinat deputatul.
Raul Pop
Lasă un comentariu