” semnalăm prezența unor redactori de investigații de la o publicație binecunoscutădin București, care investigheazămodul în care și-a constituit o imensăavere imobiliarăPetre Ungureanu – prefectul de Vâlcea ” PNL este un adevărat SRL, controlat de Dinu Patriciu prin firme în care și-a băgat colegii. Din 2003, Patriciu este dator PSD-ului, Guvernul dând o ordonanțăde urgențăprin care datoriile Rompetrol, de 600 de milioane de dolari, au fost convertite în acțiuni ” scandalul de la Arhiepiscopia Râmnicului își intensifică ecoul. Zilele trecute am fost sunați la redacție de mai mulți preoți care s-au arătat nemulțumiți de cele ce i-au făcut mai marii bisericii vâlcene preotului Nicolae State Burluși, menționând că sunt temători de ce li se poate întâmpla și lor, dacă s-ar solidariza, public, cu acesta „
Semnalăm prezența unor redactori de investigații de la o publicație binecunoscutădin București, care investigheazămodul în care și-a constituit o imensăavere imobiliarăPetre Ungureanu – prefectul de Vâlcea. La solicitarea colegilor dâmbovițeni le-am pus la dispoziție toate documentele în posesia că rora ne aflăm, dar și copii După articolele critice, pe această temă, apărute în presa locală. Interesele prefectului pentru zona rezidențialăBujoreni, dar și pentru terenurile Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare PomicolăVâlcea se dovedesc a fi foarte mari, contestatarii săi aflându-se în situația de a-l acționa în judecatăpentru încă lcarea legii privind punerea în posesie, pe vechile amplasamente, a moștenitorilor de drept. Am fost informați și rugați săinformă m opinia publică de faptul că fostul prefect Remus Grigorescu, avându-l pe Bebe Ungureanu ca secretar al Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, a încă lcat legea, validând o supraFață de 26,11 ha, aparținând unui număr de 31 locuitori din Bujoreni, în afara amplasamentelor reale ce le reveneau. Zvonuri neconfirmate încă spun că familia prefectului și-a și luat terenuri din proprietatea Stațiunii de Cercetare, soția prefectului apărând, în calitate de avocat, pretențiile conducerii stațiunii. Ar mai fi de adăugat un singur lucru: iar a trebuit săvinăalții, din altăparte, săinvestigheze „cazul Ungureanu”, pentru că , la semnalele presei locale, niciun organ coercitiv al statului nu s-a autosesizat, de teama unor presupuse represalii. Pentru oficialii județului Vâlcea, instituția autosesizării nu există. Poate, acum, în urma publică rii rezultatelor investigației în ziarul bucureștean, se va sesiza cine trebuie. Cât privește conducerea partidului care l-a girat săocupe prima funcție administrativăîn județ, ceața li s-a pus pe ochi și urechile le sunt înfundate mai marilor. Or fi auzit aceștia de proverbele „Corb la corb nu-și scoate ochii” sau „Cine se aseamănăse adună”?
” PNL este un adevărat SRL, controlat de Dinu Patriciu prin firme în care și-a băgat colegii. Din 2003, Patriciu este dator PSD-ului, Guvernul dând o ordonanțăde urgențăprin care datoriile Rompetrol, de 600 de milioane de dolari, au fost convertite în acțiuni. Un an mai târziu, Dinu sponsoriza PSD. În România, afacerile au trecut dincolo de partide. Una dintre cele mai mari afaceri din istoria României este legatăde Dinu Patriciu și PSD. În 2003, Patriciu putea pierde Petromidia. Atunci, prin intermediul lui Dan Ioan Popescu, Dan Voiculescu, dar și al lui Ion Iliescu se pare, Guvernul României a șters datoria de 600 de milioane de dolari pe care Rompetrol Rafinare SA o avea că tre bugetul de stat. Liberalii stau în poziție de drepți în fața baronilor Dinu Patriciu și că lin Popescu Tăriceanu, ambii multimilionari în euro. Pentru a avea sprijin în partid, Patriciu & Tăriceanu i-au luat asociați în firmele „Intervam” SA și „Alpi” SA pe colegii Andrei Chiliman, Dan Radu Rusanu, George Danielescu – SAFI, Radu Spiridon Cojocaru, Dan Constantinescu, Ion Basgan. După ce a reușit săanihileze influența lui Valeriu Stoica în PNL, gruparea Tăriceanu-Patriciu se poate lăuda că deține controlul asupra partidului. Conștienți că pentru politicieni banul este cel mai important, cei doi afaceriști s-au asociat cu senatori, deputați și primari din PNL. Patriciu a subjugat filiala PNL Prahova. Este motivul pentru care PNL înseamnă în primul rând Patriciu. El dicteazătotul și din acest motiv s-a semnat acum alianța PNL-PSD.
” Scandalul de la Arhiepiscopia Râmnicului își intensifică ecoul. Zilele trecute am fost sunați la redacție de mai mulți preoți care s-au arătat nemulțumiți de cele ce i-au făcut mai marii bisericii vâlcene preotului Nicolae State Burluși, menționând că sunt temători de ce li se poate întâmpla și lor, dacă s-ar solidariza, public, cu acesta. „Nu credem că Vlădica, dacă mai este lucid, ar fi putut să-l sancționeze pe părintele Nicolae (slujbaș în curtea Episcopiei de 35 de ani, încă de pe vremea când era magazioner, apoi diacon și hirotonisit preot, După 12 ani, de Măritul Episcop Iosif), cu darea afarăa acestuia și azvârlirea într-o parohie cu 150 de familii, ca preot II, în umilințăși răzbunare. Părintele este operat la inimăși a urca de două ori sau de trei ori pe zi, la slujbe, scă rile de la Biserica Cetățuia este o adevăratăpedeapsăcu exterminare. „Rafinată” sancțiune! Dihonia în Arhiepiscopie a început de când a venit că lugărul Emilian Nica printre noi, impus de patriarhul Daniel. Noi, preoții mai în vârstă, regretăm că Înaltul s-a putut da pe mâna episcopului, și-i acceptăacestuia măsurile – așa-zis – disciplinare, de fapt, sancțiuni date spre afirmarea sa. Ar trebui ca dumneavoastră, ziariștii, săvedeți ce a făcut noul episcop, pe unde a fost, începând cu activitatea din comuna Brezeni, județul Vaslui și până astăzi. Veți avea multe surprize, dezvăluindu-i acestuia adevărata Față . Apoi, verificați dacă femeia pe care a adus-o din Moldova, ce-i face menajul în Palat, pe numele ei de fatăMargareta Nica, îi este, cu adevărat, soră, După cum zice. (…) Apoi, noi, preoții din teritoriu, avem un salariu de mizerie, iar ei, conducă torii și lingăii din Curtea Episcopiei, au salarii între 40 de milioane și 100 milioane lei lunar. Nu mai vorbim de faptul că mai marii noștri nu plătesc curentul, că ldura sau mâncarea zilnică . Le dămâna săse simtă stăpâni. Faceți presiuni și recomandați guvernanților săle mai ia din salariu, că și ei trebuie săsufere alături de noi, de pensionari, invalizii de război și handicapați, în criza asta dezlănțuită.” – ni s-a declarat, mai zilele trecute, de un preot revoltat. În dimineața zilei de luni, a acestei săptămâni, am fost sunați, din Grecia, de preotul Ioan Buga, care ne-a spus, printre altele: „Vaaai, și eu am fost mazilit de slujbașii conducă tori ai Episcopiei. La dumnealor, orice preot, care are personalitate și cere respectarea regulamentelor preoțești, are sau va avea de suferit. Pedepsirea părintelui Nicolae vine ca un rezultat al complotului preoților care se învârt pe lângă Înaltul Gherasim. Acest ierarh, trecând peste faptul că a colaborat și a lucrat cu Securitatea ceaușistă, nu și-a putut schimba metehnele, nici până astăzi. A rămas același preot nesincer, duplicitar, servil în fața Puterii și sălbatic cu preoții din Episcopie. Păcat că Biserica are un astfel de conducă tor și datoritălui (și lor!) mulți tineri nu mai vor săvinăla slujbăsau săse îmbărbăteze cu credința în Domnul nostru Iisus Hristos. ÎPS Gherasim reprezintăîntreaga vinăa lucrurilor necurate din Arhiepiscopie”. Ce ar mai fi de spus? Nimic. Ba, poate, un fapt care-i deranjeazăși pe IPS Gherasim, dar și pe că lugărul episcop moldav Emilian… și nu mai știu cum (Lovișteanu este o extracție onomastică a ținutului nostru drag „Loviștea”, nume pe care nu este drept să-l poarte individul). Preotul Burluși a răspândit cuvântul Domnului, cultura ortodoxă, în România și în țările vecine, unde se aflăromâni de-ai noștri. „Badea Cârțan” – este porecla dumnealui și a devenit notoriu printre vâlceni si în mai toatăRomânia. Ei bine, acest lucru îi deranjeazăpe cei doi „stăpâni” de la Episcopie, primul – pentru că se va săvași cu multe acuzații și blesteme După el, iar al doilea pentru că și-a dat seama că doar lingușitorii din Curtea Episcopiei îl mai bagăîn seamă, ceilalți preoți întorcând capul când îl văd sau înjurându-l atunci când nu este de Față . Sigur, pentru cei doi ierarhi, nu mai este timp de notorietate pozitivă. Primul, pentru că Tatăl ceresc îl va chema sădea socotealăpentru cele rele și cele bune făcute, iar cel de-al doilea, oricâte slujbe ar face, oricât de bun se va dovedi, are o carte de vizităpătatăși, După cum se știe, prima impresie contează. Deja, și enoriașii vâlceni îl povestesc, atunci când vorbesc despre parveniți și oameni răi.
” Tăierea salariilor bugetarilor este dureroasădar trebuia făcutăde mult. Pensiile trebuiau protejate dar guvernul nu mai are bani nici pentru ele. Oricum, economia României are probleme structurale care nu vor fi rezolvate de aceste tăieri. Vor trebui alte tăieri sau vor trebui mărite taxele. Este foarte greu de crezut că în august, când FMI-ul va veni din nou la București și va vedea situația economiei, va mai putea săcearătăierea salariilor cu încă 25%. Atunci, taxele vor trebui săcrească . Ministrul de Finanțe a scă pat un porumbel din gură: în ianuarie erau bani pentru pensii și salarii, cu prognoza de atunci, dar acum nu mai sunt… în august vor vedea că nici După tăierile astea nu mai sunt bani. Băsescu va trebui să își asume falimentul României!
Lasă un comentariu